VIDEO Monte Carlo Masters: Rafael Nadal, în semifinale - Ibericul a fost testat serios de Guido Pella

VIDEO Monte Carlo Masters: Rafael Nadal, în semifinale - Ibericul a fost testat serios de Guido Pella

Rafael Nadal (2 ATP) a muncit din greu pentru a obține a 14-a calificare în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo. Ibericul s-a impus cu 7-6(1), 6-3 în fața argentinianului Guido Pella (35 ATP), însă misiunea ibericului a fost una mai dificilă decât o arată scorul, victoria venind după două ore și 22 de minute de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE: Pentru un loc în marea finală, Nadal se va duela cu Fabio Fognini (Italia, 18 ATP), care a trecut de Borna Coric (Croația, 13 ATP), scor 1-6, 6-3, 6-2, după două ore de joc.

Primul set al întâlnirii dintre Nadal și Pella a fost unul al break-urilor, ambii jucători fiind trădați de serviciu (câte patru break-uri de fiecare parte). Ibericul a avut un start dificil, a fost condus cu 4-1, dar a reușit apoi o serie de patru game-uri consecutive și a preluat conducerea pe tabelă (5-4). Ambii jucători și-au mai pierdut serviciul câte o dată, iar setul s-a decis la tie-break, unde Nadal n-a avut nicio emoție (7-1).

Guido Pella este primul jucător care câștigă cel puțin cinci game-uri într-un set în fața lui Nadal la Monte Carlo, în ultimii doi ani. Ultimul care reușea această performanță era Kyle Edmund, în 2017.

Nici actul secund nu a fost unul ușor pentru favoritul doi al competiției din Principat. A condus cu 2-1, cu break reușit în debutul setului, însă game-ul al patrulea a fost unul maraton. Pella a avut patru șanse de break, dar ibericul a rezistat eroic unui game maraton și a ajuns în cele din urmă să aibă un avantaj de 5-1.

Au urmat apoi două game-uri consecutive în contul argentinianului, cu break la zero, însă nu a mai avut resursele necesare să trimită meciul în decisiv. Și-a cedat serviciul în game-ul următor, iar Nadal s-a impus cu 6-3.

S-au jucat în sferturi la Monte Carlo:

Dusan Lajovic vs Lorenzo Sonego 6-4, 7-5

Daniil Medvedev vs Novak Djokovic 6-3, 4-6, 6-2

Rafael Nadal vs Guido Pella 7-6(1), 6-3

Fabio Fognini vs Borna Coric 1-6, 6-3, 6-2

Program semifinale:

Daniil Medvedev vs Dusan Lajovic

Fabio Fognini vs Rafael Nadal

Rolex Monte-Carlo (face parte din categoria Masters) se dispută în perioada 14-21 aprilie, pe zgură, și are premii totale în valoare de €5,207,405. Jucătorul cu cele mai multe titluri din istoria competiției este Rafael Nadal (11 trofee). De altfel, ibericul a câștigat ultimele trei ediții (2016, 2017, 2018). Între 2005 și 2012, Rafa s-a impus de opt ori la rând la turneul din Principat.

Vezi mai jos un punct superb reușit de Nadal:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:41
Îngrijorător Media minutelor jucate la PSV de Dennis Man il alarmează pe Gică Hagi
Îngrijorător Media minutelor jucate la PSV de Dennis  Man il alarmează pe Gică Hagi
13:17
„Putea fi ultima fisă pentru el” Mihai Stoica, despre eroul FCSB din derby-ul cu Rapid: „Gigi m-a sunat și mi-a zis așa”
„Putea fi ultima fisă pentru el”  Mihai Stoica, despre eroul FCSB din derby-ul cu Rapid: „Gigi m-a sunat și mi-a zis așa”
12:41
Forța lui Chivu în Serie A „Turnul” care ține Inter lider. „Nu știu dacă e meritul meu”. Dar are o problemă în Champions
Forța lui Chivu în Serie A „Turnul” care ține Inter lider. „Nu știu dacă e meritul meu”. Dar are o problemă în Champions
12:43
Tragedie în Cluj Un rugbist italian și-a pierdut viața într-un accident rutier
Tragedie în Cluj Un rugbist italian și-a pierdut viața într-un accident rutier
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43
Meme-uri, ediția El Clasico FOTO. Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid: „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Citește mai mult
Meme-uri, ediția El Clasico FOTO. Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid: „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
„Reghe ne-a dat viața”  Secretul din spatele  renașterii FCSB:  „Era clar că vom fi fresh cu Rapid”
Superliga
09:29

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10