​VIDEO Novak Djokovic rezistă în fața revenirii lui Stefanos Tsitsipas / Urmează finala de vis cu Rafael Nadal

​Finala turneului masculin de tenis de la Roland Garros se va disputa, duminică, între spaniolul Rafael Nadal, campionul en titre, şi sârbul Novak Djokovic, care l-a învins, vineri seara, pe grecul Stefanos Tsitsipas, în a doua semifinală, cu 6-3, 6-2, 5-7, 4-6, 6-1, după trei ore şi 54 de minute.

Novak DjokovicFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Liderul mondial a câştigat fără probleme primele două seturi şi a avut minge de meci la 5-4 în actul al doilea, pe serviciul său, dar nu a reuşit să o fructifice, iar Tsitsipas a întors scorul, câştigând setul cu 7-5. Grecul, al cincilea favorit, s-a impus şi în setul al patrulea, cu 6-4, dar în decisiv Djokovic s-a impus clar, cu 6-1, potrivit Agerpres.

Djokovic a încheiat cu 6 aşi, 6 duble greşeli, 56 de lovituri câștigătoare şi 50 de erori neprovocate, în timp ce Tsitsipas a totalizat 7 aşi, 5 duble greşeli, 52 winners şi 56 de erori neforţate.

Nadal, al doilea favorit, a câştigat mult mai lejer prima semifinală, în faţa argentinianului Diego Schwartzman, cap de serie numărul 12, cu 6-3, 6-3, 7-6(0). Ibericul va juca pentru al 13-lea său titlu la Paris.

Va fi a treia finală de la Roland Garros între Nadal şi Djokovic (Rafa a câştigat în 2012 şi 2014) şi primul duel la Paris între cei doi după ce sârbul s-a impus în sferturi în 2015.

Djokovic ţinteşte al 18-lea său titlu de Grand Slam din carieră, iar Nadal pe al 20-lea, cu care ar egala recordul elveţianului Roger Federer. Sârbul s-a impus o singură dată la Roland Garros, în 2016.

Rezumatul partidei dintre Djokovic și Tsitsipas:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:00
Craiova, lider în Superliga Oltenii urcă pe primul loc, după remiza cu CFR Cluj

20:16
David Popovici, în tribune la Inter - Como VIDEO. Invitat de onoare la meciul echipei lui Cristi Chivu

20:46
Răzvan Marin, eliminat direct! Meci complicat împotriva românilor de la Levadiakos. L-a lovit teribil pe Șut

20:13
„Ar fi o mare eliberare” Mihai Stoica, răspuns după criticile lui Gigi Becali: „Sunt de acord. El va decide”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52