VIDEO Stadionul Rapid a fost inaugurat - 14.000 de fani au făcut show în Giulești

VIDEO Stadionul Rapid a fost inaugurat - 14.000 de fani au făcut show în Giulești

Ziua de sâmbătă, 26 martie, a fost una de sărbătoare în Giulești: 14.000 de spectatori au făcut spectacol la inaugurarea noului stadion al echipei Rapid București.

Suporterii Rapidului pe noua arena din GiulestiFoto: Captura video

În cadrul unei gale care a început la ora 14:00 și a durat peste 8 ore au avut loc mai multe meciuri amicale și momente artistice speciale.

Inaugurarea stadionului Rapid - Spectacol în Giulești

• Primul gol de pe noul stadion a fost înscris de Lucas Drăghia, atacantul celor de la Rapid U16 (1-1 vs Poli Timișoara U16).

• A urmat apoi meciul legendelor celor două echipe, iar giuleștenii s-au impus cu 2-1 (Gigel Bucur a deschis scorul pentru bănățeni, dar gazdele au revenit prin Răzvan Raț și Daniel Pancu).
• În jurul orei 19:20, Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a interpretat imnul Rapidului, „Suntem peste tot acasă”.
• La ora 19:23 (clubul a fost fondat în anul 1923), stadionul din Giulești a fost inaugurat oficial de Valentina Caciureac (președinta CS Rapid) și Daniel Niculae (președintele FC Rapid). Soprana Felicia Filip a interpretat imnul național al României.
• Formația Subcarpați a ținut un scurt concert pe noua arenă din Giulești, iar Daniel Niculae a cântat o melodie dedicată Rapidului alături de rapperul Rappa.
• Rapid București a învins Poli Timișoara, scor 1-0. Golul a fost înscris de Marzouk.

Au participat la inaugurare: Vladimir Bozovic, Tache Macri, Gheorghe Dungu, Ianis Zicu, Cezar Zanfir, Ionuţ Voicu, Ion Voicu, Ion Vlădoiu, Marian Vlada, Dumitru Târţău, Bogdan Stelea, Romeo Stancu, Nicolae Stanciu, Daniel Sava, Ilie Rontea, Cristian Rontea, Mircea Rădulescu, Florentin Rădulescu, Rică Răducanu, Narcis Răducan, Răzvan Raţ, Marian Rada, Ionuţ Rada, Ionel Popescu, Ştefan Popa, Bratu Pîrvu, Daniel Petruţ, Dănuţ Perjă, Nicolae "Bimbo" Paraschiv, Daniel Pancu, Robert Niţă, Octavian Niţă, Daniel Niculae, Valentin Negru, Ştefan Nanu, Dorel Mutică, Ion Motroc, Aurelian Mincu, Marius Măldărăşanu, Ionuţ Mazilu, Adrian Matei, Mădălin Martin, Marin Stelian, Florin Marin, Ion Manu, Vasile Maftei, Mircea Lucescu, Costin Lazăr, Viorel Kraus, Ion Ispas, Dănuţ Lupu, Mihai Iosif, Marian Ioniţă, Ion Ionescu, Claudiu Ionescu, Viorel Ion, Ion Ion, Daniel Iftodi, Adrian Iencsi, Viorel Hizo, Ovidiu Herea, Claudiu Herea, Ştefan Grigorie, Marian Grigore, Ion Goanţă, Adrian Dumitru, Florea Drăghici, Emil Dică, Iosif Damaschin, Ion Craiu, Gabi Constantinescu, Dănuţ Coman, Ştefan Ciuculescu, Vasile Caciureac, Gheorghe Butoiu, Zeno Bundea, Mugurel Buga, Mircea Bornescu, Mugur Bolohan, Romulus Bealcu, Cristian Bardu, Jean Barbu, Bogdan Andone, Marian Aliuţă şi Dan Alexa.

Fanii giuleșteni au făcut show pe noua arenă a Rapidului

*sursă video: SPORT MARATON cu Alin Grigore

Stadionul Rapid-Giulești, categoria a 4-a UEFA

Lucrările de construcţie ale stadionului Rapid-Giuleşti au fost încheiate la sfârşitul anului trecut, iar la 4 ianuarie 2022 arena a fost preluată oficial în administrare de Clubul Sportiv Rapid, scrie Agerpres.

Noul stadion Rapid-Giuleşti, care va putea fi omologat UEFA categoria 4, are o suprafaţă desfăşurată construită de 40.522 mp şi beneficiază de 14.050 de locuri pentru spectatori, 184 locuri de parcare şi 7.560 mp de gazon natural ranforsat sintetic. Pe lângă terenul de fotbal, acesta cuprinde şi săli de antrenamente pentru diverse discipline precum karate, box, lupte, judo, atletism sau popice, o sală de sport multifuncţională, o sală de forţă, sală de recuperare şi pistă de atletism.

Arena mai dispune de spaţii de cazare pentru sportivi, vestiare şi camere de recuperare pentru sportivi, cabinet medical, zonă de testare antidoping, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food) şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi (75 de locuri), spaţii pentru mass-media (boxă presă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.), spaţii pentru VIP (peste 900 de locuri). De asemenea a fost instalat şi un sistem de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) în cadrul instalaţiei de nocturnă a stadionului, cu posibilitatea integrării diferitelor scenarii în funcţie de fondul muzical folosit.

Lucrările au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene, costurile totale ale noului Stadion Rapid-Giuleşti ridicându-se la 185.333.607,39 lei, aproximativ 37,5 milioane de euro.

Stadionul Rapid-Giuleşti este unul dintre cele patru (Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo) pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale participante la turneul final al Campionatului European. Dintre cele patru, doar "Arcul de Triumf" şi Steaua au fost finalizate în timp şi au fost folosite de selecţionatele care au participat la Bucureşti la EURO 2020, deşi turneul final a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:32
„Vin 3 jucători” Becali a prins curaj după victoria cu Rapid: „Lupta e relansată! Ridic nivelul fotbalului românesc”
„Vin 3 jucători” Becali a prins curaj după victoria cu Rapid: „Lupta e relansată! Ridic nivelul fotbalului românesc”
00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro  » Ce spune despre scandările fanilor
07:30
Cătălin Țepelin Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Cătălin Țepelin Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365