WTA Madrid: Adversară dificilă pentru Simona Halep în turul I - Traseu infernal pentru eleva lui Patrick Mouratoglou

WTA Madrid: Adversară dificilă pentru Simona Halep în turul I - Traseu infernal pentru eleva lui Patrick Mouratoglou

​Marți a avut loc tragerea la sorți a tablourilor de concurs de la WTA Madrid, competiție de categorie „ WTA 1000”. Simona Halep a aflat numele adversarei din turul întâi, ea urmând să o întâlnească pe Shuai Zhang (locul 40 mondial).

HotNews.roFoto: Hotnews

WTA Madrid: Irina Begu, la o victorie distanță de calificarea pe tabloul principal

Ocupantă a locului 21 în ierarhia mondială, Simona s-ar putea întâlni în turul al doilea de la Caja Magica cu Paula Badosa (2 WTA).

Pe aceeași parte de tablou cu Halep se află jucătoare precum Coco Gauff (posibil duel în optimi), Ons Jabeur (sferturi), Aryna Sabalenka (semifinale).

Sorana Cîrstea (27 WTA) se găsește tot pe partea inferioară a tabloului de la Madrid, la fel ca și Halep, iar sportiva noastră va da peste Nuria Parrizas Diaz (52 WTA - Spania) în turul inaugural.

În cazul unei victorii cu Diaz, pentru Cîrstea ar putea urma o partidă contra Jelenei Ostapenko (10 WTA), iar în optimi cu Karolina Pliskova (a cincea favorită).

Simona Halep, traseul virtual de la WTA Madrid

Turul I - Shuai Zhang

Turul II - Paula Badosa

Optimi - Coco Gauff

Sferturi - Ons Jabeur

Semifinale - Aryna Sabalenka / Karolina Pliskova

Finală - Iga Swiatek / Maria Sakkari / Garbine Muguruza

Sorana Cîrstea, traseul virtual de la WTA Madrid

Turul I - Nuria Parrizas Diaz

Turul II - Jelena Ostapenko

Optimi: Karolina Pliskova

Sferturi - Aryna Sabalenka

Semifinale - Paula Badosa / Ons Jabeur / Simona Halep

Finală - Iga Swiatek / Maria Sakkari / Garbine Muguruza

De știut:

Partidele fetelor noastre vor fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2.

Alte meciuri din turul I de la WTA Madrid

Emma Răducanu (9) - Tereza Martincova

Maria Sakkari (4) - Madison Keys

Leylah Fernandez - Daria Kasatkina

Bianca Andreescu - Alison Riske

Garbine Muguruza - Ajla Tomljanovic

Victoria Azarenka - Viktorija Golubic

Aryna Sabalenka - Amanda Anisimova

Paula Badosa - Veronika Kudermetova

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 28 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $6.575.560, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.

Simona Halep va debuta la Madrid sub comanda lui Patrick Mouratoglou

În perioada 28 aprilie - 7 mai, la Madrid va avea loc turneul de categorie WTA 1000, aceasta urmând să fie prima competiție unde Simona Halep îl va avea în lojă pe antrenorul Patrick Mouratoglou.

Fosta lideră WTA a câștigat în două rânduri turneul spaniol, la edițiile din 2016 și 2017.

Unde ar trebui să joace Halep în următoarele săptămâni:

Madrid - Mutua Open (29 aprilie - 8 mai), categorie WTA 1000.

Roma - Internazionali BNL D'Italia (10 mai - 16 mai), categorie WTA 1000).

Paris - Roland Garros (30 mai - 13 iunie), Grand Slam.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:35
Muhar l-a dat pe spate Gigi Becali, foarte de încântat ultimul transfer de la FCSB: „E mai tare decât Rădoi”
Muhar l-a dat pe spate Gigi Becali, foarte de încântat ultimul transfer de la FCSB : „E mai tare decât Rădoi”
17:04
„I-am dat ordin de plecare” Gigi Becali, mesaj despre transferul lui Octavian Popescu în Grecia: „Poate că e mai bine acolo”
„I-am dat ordin de plecare” Gigi Becali, mesaj despre transferul lui Octavian Popescu în Grecia: „Poate că e mai bine acolo”
17:08
„Romanian King” Ianis Stoica, declarat „Omul meciului” după „dubla” cu Braga
„Romanian King” Ianis Stoica,  declarat „Omul meciului” după „dubla” cu Braga
16:25
Superliga, etapa #9 LIVE de la 18:00 cu Farul - UTA » Dinamo joacă de la 21:00
Superliga, etapa #9 LIVE de la 18:00 cu Farul - UTA » Dinamo joacă de la 21:00
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv  Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după  accidentul din 2025
Diverse
12:06
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Citește mai mult
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Edi Iordănescu a spus „nu”   De ce a refuzat fostul selecționer un contract de  1,2 milioane de euro  pe an
Campionate
10:19

Vedetă scoasă de pe lista FCSB  Roș-albaștrii i-au făcut loc lui  Karlo Muhar.  Cum arată lotul pentru Superliga
Superliga
14:11

Dl. Ciucu e pus iar în situația să țină toată bolta cerească pe umerii săi, ca blestematul titan Atlas. De data asta, la Podul Constanța
B365
10.09