WTA Miami: Simona Halep, în turul trei după o revenire spectaculoasă (3-6, 6-4, 6-0 vs Caroline Garcia)

WTA Miami: Simona Halep, în turul trei după o revenire spectaculoasă (3-6, 6-4, 6-0 vs Caroline Garcia)

Aflată într-o situație foarte dificilă (a fost condusă cu 6-3, 3-1 de Caroline Garcia), Simona Halep a reușit să facă față durerii (a cerut un timeout medical acuzând probleme la umărul drept), a câștigat ultimele opt game-uri ale partidei și s-a calificat în turul trei al turneului WTA de la Miami, după o oră și 48 de minute de joc (3-6, 6-4, 6-0).

Simona HalepFoto: William WEST / AFP / Profimedia

De știut:

  • Simona Halep se va duela în runda următoare cu Anastasija Sevastova (Letonia, 57 WTA), care a trecut de Cori Gauff (SUA, 36 WTA și cap de serie nr. 31), scor 1-6, 6-2, 6-3. Cele două s-au întâlnit de nouă ori, iar românca a câștigat șase confruntări.
  • Prin calificarea în turul al treilea, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 26.000 de dolari şi 65 de puncte în clasamentul WTA.

Ce a declarat Simona Halep:

"Am jucat de multe ori împotriva ei şi totdeauna mă aştept la un meci greu, pentru că serveşte super bine şi este foarte greu să returnezi. Serviciul meu nu a fost foarte puternic astăzi, aşa că am fost sub presiune tot meciul. Dar în setul al doilea, m-am relaxat un pic, am schimbat tactica, am făcut-o să se mişte mai mult către lovitura de dreapta şi ea a început să greşescă mai mult, iar astfel am căpătat încrederea că pot reveni.

Eu nu am jucat de la Melbourne şi pare că nu pot să-mi găsesc ritmul foarte uşor, de asemenea, m-a deranjat umărul, aşa că o să încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci. Sunt aici să mă bucur cât mai mult şi să încerc să câştig fiecare meci pe care-l joc. Acesta este obiectivul meu", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Ultimul punct al partidei dintre Halep și Garcia:

Halep vs Garcia 7-1

2021, Miami: 3-6, 6-4, 6-0 pentru Halep

2019, FedCup: 6-7(6), 6-3, 6-4 pentru Halep

2018, Montreal: 7-5, 6-1 pentru Halep

2018, Roma: 6-2, 6-3 pentru Halep

2017, Turneul Campioanelor: 6-4, 6-2 pentru Halep

2017, Beijing: 6-4, 7-6(3) pentru Garcia

2017, Toronto: 6-4, 6-2 pentru Halep

2016, Sydney: 6-4, 2-6, 6-1 pentru Halep.

Situația româncelor la Miami

România are două reprezentante rămase în concurs la Miami: Simona Halep (3 WTA şi favorită 3 - calificată în turul al treilea) și Sorana Cîrstea (66 WTA - se va duela cu Anett Kontaveit în turul al doilea).

Turneul de la Miami (23 martie - 3 aprilie) face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $3.260.190. Competiția se dispută pe hard, iar la start pe tabloul principal sunt 128 de jucătoare. Ultima campioană este Ashleigh Barty (2019), în timp ce Simona Halep a ajuns până în faza semifinalelor (5-7, 1-6 contra Karolinei Pliskova).

Deșfășurarea livetext a partidei dintre Simona Halep și Caroline Garcia:

Setul III

6-0 Simona câștigă primul punct. Un retur ratat. Scurtă inspirată din partea franțuzoaicei. Simona pune presiune cu un retur lung și Garcia este surprinsă (30-30). Forehand perfect în lung de linie - minge de meci pentru Simona. Retur perfect - totul i-a ieșit Simonei în ultimele game-uri.

5-0 Backhand-ul Simonei nu trece de fileu. Nici Garcia nu este mai inspirată. Caroline mizează totul pe atac - urcă la fileu încă de la retur și forțează o eroare din partea Simonei (a venit în cele din urmă). Forehand în lung de linie ratat de Garcia. Caroline ridică prea mult mingea și ratează o șansă importantă. Halep profită de un retur scurt și Garcia va servi pentru a rămâne în meci.

4-0 Garcia nu își mai găsește ritmul și comite eroare după eroare. Simona încearcă o scurtă, dar mingea se oprește în banda fileului. Două duble greșeli în același game pentru franțuzoaică. Rever excelent al Simonei, două mingi de break. Garcia se grăbește și urcă la fileu, dar Simona o surprinde și se apropie de victorie.

3-0 Serviciu bun la exterior. Încă o lovitură pe linie, jocul Simonei este la un nivel ridicat în aceste momente. Lovitură bună în lung de linie. Garcia se grăbește și ratează.

2-0 Garcia controlează schimbul după un serviciu bun și închide în contre-pied. Simona câștigă următoarele puncte, poate fi un moment important (15-30). Halep ajunge prea târziu la minge și ratează forehand-ul în cross. Simona obține o minge de break după un punct spectaculos în care a forțat în momentul potrivit. Combinație superbă a Simonei - deschide terenul cu forehand-ul în lung de linie și închide game-ul pe centrul terenului.

1-0 Simona începe bine setul cu un forehand câștigător. Însă urmează două erori consecutive. Un serviciu secund bun, Garcia trimite în fileu. Simona trimite puternic în cross, Caroline ratează. După un punct asemănător, Simona își trece în cont primul game al setului.

Setul II

6-4 Retur trimis afară de Simona. Garcia trece prin momente dificile, nu mai are aceeași precizie în lovituri. Serviciul a rămas însă la un nivel înalt (al șaptelea as). Simona preia controlul după un retur foarte bun și închide punctul în cross. Garcia urcă rapid la fileu, dar Simona o pasează în cross și obține o minge de set! Slice-ul Carolinei atinge banda fileului și Simona este incomodată (ratează lovitura). Garcia servește bine, Simona este nervoas - dă cu racheta de pământ. Simona mai trimite o minge înapoi și Garcia ratează voleul. Un forehand puternic al Carolinei, franțuzoaica poate egala la 5. Garcia caută colțul terenului, dar ratează de puțin ținta. Dublă greșeală a Carolinei - în ce moment vine... încă o minge de set pentru Simona. Halep ajunge în ultimul moment la câteva mingi și Garcia greșește în cele din urmă. Vom avea set decisiv.

5-4 Reverul Simonei în lung de linie a prins colțul terenului. Garcia a controlat schimbul, dar a ratat ultima lovitură. O eroare din parte Simonei. Garcia are mult noroc, lovitura sa a lovit banda terenului și a sărit pe linie în terenul Simonei. Românca strânge pumnul după ce a câștigat un punct foarte important. Retur ratat de Garcia.

4-4 Garcia servește cu mingi noi. Caroline pare să își fi ieșit din ritm în urma timeout-ului cerut de simona (românca a câștigat 9 din ultimele 10 puncte). Voleu-drive în cross foarte bun al franțuzoaicei. Un serviciu mai precis, Simona returnează afară. Ce forehand reușește Garcia... Lovitură superbă în lung de linie. Caroline oprește seria câștigătoare a Simonei.

4-3 Cu zgomote pe fundal, Simona servește bine cu și o surprinde pe Garcia. Caroline încearcă un retur fulgerător, dar mingea aterizează puțin în spatele liniei de fund. Un game bun pentru Simona.

3-3 Garcia își vede de joc, comite puține erori. A făcut însă una acum, o lovitură care a căutat linia, dar a ieșit afară. Încă una, poate fi o șansă bună pentri Simona. Garcia atacă, Simona nu se poate apăra la infinit. Halep luptă și obține o minge de break după un schimb prelungit. Caroline forțează cu lovituri lungi și mai greșește o dată.

2-3 Serviciu bun la exterior, Garcia returnează prea lung. Încă un punct pentru Simona. Lovitură trimisă afară de Halep. Agresivă, Garcia avansează la fileu și forțează eroarea adversarei (30-30). A treia dublă greșeală. Încă un schimb cu multe lovituri la limită, Simona trimite în cross și Garcia comite o eroare. Simona ajunge la timp la fileu și câștigă punctul. Garcia profită de un serviciu slab al Simonei și egalează la 40. Halep simulează un smash, dar închide punctul cu o scurtă. Serviciu precis, Simona rămâne aproape.

1-3 Garcia joacă foarte bine, nu îi oferă prea multe cadouri Simonei. Serviciu puternic, retur în fileu. Combinație reușită pentru Garcia - servicu spre exterior, lovitură în terenul rămas liber. Game alb pentru Caroline.

Simona se ridică și încearcă să continue meciul.

Simona cere un timeout medical. Jucătoarea noastră simte dureri la braț în momentul în care servește.

1-2 Simona începe game-ul cu o dublă greșeală. Românca a alternat bine loviturile (15-15). Primul as al Simonei. O lovitură superbă a Simonei, care trimite perfect în lung de linie. Garcia trimite în fileu, Simona punctează în setul secund.

0-2 Garcia a servit deja cinci ași. Un retur lung care îi pune probleme lui Caroline (15-15). Garcia rezistă bine în puncte, Simona nu are ritm (a lipsit o perioadă destul de lungă de pe teren). Ratare surprinzătoare a franțuzoaicei, care se afla într-o poziție foarte bună lângă fileu. Încă un as... Forehand superb, din săritură, al Simonei! Poate fi o lovitură importantă pentru moralul româncei. Simona accelerează la retur, Garcia rămâne în punct după ce mingea lovește banda fileului, dar jucătoarea noastră anticipează bine lobul și închide punctul. Caroline o împinge tot mai mult pe Simona în spatele liniei de fund, românca ratează backhand-ul. Darren Cahill pare îngrijorat. Simona returnează lung, pe linie, slice-ul franțuzoaicei nu prinde terenul. Garcia trimite un serviciu secund bun, Simona ratează returul (și a doua minge de rebreak). Scurtă excelentă din partea Simonei! Caroline schimbă direcția și prinde linia laterală cu reverul. Retur prea puternic al Simonei, mingea a ieșit afară. Backhand în cross câștigător pentru Simona, game-ul se prelungește. Multe lovituri la limită, dar Simona a ratat-o pe ultima. După ce a ratat câteva ocazii bune (trei mingi de break), Simona rămâne în urmă pe tabelă.

0-1 Garcia câștigă cel mai lung schimb al partidei - franțuzoaica demonstrează că este o jucătoare completă - are un arsenal diversificat de lovituri. Dublă greșeală a Simonei Halep (0-30). Simona amortizează superb din apropierea fileului și scapă dintr-o situație dificilă. O lovitură norocoasă a franțuzoaicei. Garcia începe perfect setul secund - break la 15.

Setul I

3-6 Schimb gestionat mult mai bine de Simona - schimbă rapid direcția și Garcia trimite în fileu. Simona încearcă să o paseze în cross pe Garcia (care venea la fileu), dar nu ridică suficient mingea. Serviciu cu foarte mult kick al franțuzoaicei, Simona returnează mult în afara terenului. Al treilea as al partidei pentru Garcia. Vine și al patrulea și setul îi revine lui Caroline Garcia.

3-5 Forehand-ul Simonei aterizează pe linie, Caroline nu mai ajunge la minge (30-0). Serviciu bun, Simona are nevoie de un game câștigat fără probleme. Acest lucru se întâmplă, Garcia va servi însă pentru câștigarea setului.

2-5 Banda fileului este din nou de partea Simonei - a fost un schimb aprig, dar Garcia a comis prima o eroare. Încercarea de schimbare de direcție a franțuzoaicei se oprește în fileu. As pentru Caroline. Simona se întinde după serviciu și Garcia profită de terenul lăsat liber de româncă. Garcia revine la conducerea game-ului. Simona ratează o oportunitate bună de revenire... Garcia a confirmat break-ul.

2-4 Primul punct pierdut de Simona la serviciu - Darren Cahill a confirmat că lovitura Simonei nu a prins terenul. Încă un punct pentru Garcia, franțuzoaica pune presiune la retur. Punct spectaculos câștigat tot de Garcia (3 mingi consecutive de break). Simona a trimis o scurtă bună, dar Caroline s-a deplasat bine și a închis schimbul. Garcia se impune la 0.

2-3 Simona se apără din nou pe tot terenul, dar Garcia urcă la fileu și închide punctul cu o scurtă. Halep returnează scurt, Caroline avansează și trimite un smash câștigător. Simona trimite o lovitură aproape de linia de fund, Garcia pierde controlul și punctul. Se joacă bine la serviciu, Simona ratează un retur de forehand în cross.

2-2 Simona are puțin noroc, mingea lovește banda terenului și cade în terenul adversarei. Simona lovește scurt, în cross, din apărare și obține câteva aplauze din partea puținilor spectatori. Serviciu cu mult kick, Garcia ratează returul. Încă un game câștigat la 0 de Simona (Garcia nu a câștigat încă vreun punct la retur).

1-2 Simona returnează bine. Urmează două servicii puternice ale franțuzoaicei, Simona nu are răspuns. Simona încearcă un retur mai agresiv, din interiorul terenului, dar ratează lovitura. Garcia controlează game-ul, punctele au fost scurte, decise de serviciu. Caroline servește cu mult efect și o surprinde pe româncă.

1-1 Simona câștigă primul punct după ce adversara lovește mingea cu rama. Halep controlează punctele în acest game, Garcia se mulțumește doar să trimită mingea înapoi deocamdată (nu a făcut-o prea bine - 30-0). Chiar dacă a jucat cu serviciul secund, Simona s-a redresat și a închis game-ul în lung de linie. Game alb pentru Simona.

0-1 Meciul a început. Garcia servește prima. Simona se apără bine, dar franțuzoaica a construit frumos punctul. Încă un schimb lung, Caroline a ratat ținta (15-15). Serviciu bun la mediană, Simona returnează în fileu. Backhand-ul româncei se oprește în banda fileului. Un retur lung, Caroline a fost surprinsă. Garcia urcă agresiv la fileu, dar Simona își păstrează calmul și o pasează în lung de linie (40-40). O lovitură moale a Carolinei, Simona are o minge de break. Garcia prinde linia de fund și egalează la 40. Garcia o ține pe Simona în spatele liniei de fund și eroare româncei vine în cele din urmă. Caroline ratează primul smash, dar mingea revine la franțuzoaică și închide game-ul.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Înotul nu mai este o obsesie”   David Popovici, interviu eveniment în  Gazzetta dello Sport:   „Prea mult, nu era sănătos”. Cu ce alt român e comparat
Înot
18:07
„Înotul nu mai este o obsesie” David Popovici, interviu eveniment în Gazzetta dello Sport: „Prea mult, nu era sănătos”. Cu ce alt român e comparat
Citește mai mult
„Înotul nu mai este o obsesie”  David Popovici, interviu eveniment în Gazzetta dello Sport:  „Prea mult, nu era sănătos”. Cu ce alt român e comparat
„A pierdut încrederea noastră”  UEFA, atac frontal la  Gianni Infantino   » Europenii cer schimbări la vârful FIFA
Campionate
16:27

„A murit cu zile!”  Fratele maseurului de la Dinamo 2, decedat în  accidentul de la Câmpulung,  e furios: „Stăm și așteptăm la uși. Asta e România!”
Diverse
15:43

„Managerul vinde pui în piață!”  Primarul Elena Lasconi dezvăluie  detalii halucinante  despre firma de la care Dinamo 2 a închiriat microbuzul
Special
14:42

Știri ultima oră
18:32
„Cum a fost posibil?” Conducerea lui Dinamo, luată în colimator de ultrași după tragedia de la Câmpulung: „Au dus echipa a doua la moarte”
„Cum a fost posibil?” Conducerea lui Dinamo, luată în colimator de ultrași după tragedia de la Câmpulung:  „Au dus echipa a doua la moarte”
18:14
Concurență pentru Infantino Cine l-ar putea înfrunta la alegerile FIFA după ultimele scandaluri: și prietenul lui Burleanu e pe listă
Concurență pentru Infantino Cine l-ar putea înfrunta la alegerile FIFA după ultimele scandaluri: și prietenul lui Burleanu e pe listă
18:42
Inter a răpus-o pe Manchester City VIDEO. Formația lui Cristi Chivu s-a impus în amicalul de gală din Hong Kong
Inter a răpus-o pe Manchester City VIDEO. Formația lui Cristi Chivu s-a impus în amicalul de gală din Hong Kong
18:07
„Înotul nu mai este o obsesie” David Popovici, interviu eveniment în Gazzetta dello Sport: „Prea mult, nu era sănătos”. Cu ce alt român e comparat
„Înotul nu mai este o obsesie”  David Popovici, interviu eveniment în Gazzetta dello Sport:  „Prea mult, nu era sănătos”. Cu ce alt român e comparat
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Dan Udrea: Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Dan Udrea: Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!
Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat
Libero

Cristian Geambașu: Libero

Cristian Geambașu: Libero
Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru
Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho
Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!
Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie
Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!
Ambasadorul  pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore
Acest text  vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva
Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova
Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori
Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc
Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!
FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu
Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania
Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă
Top stiri
Zi de senzație pentru canotajul românesc!  Patru medalii la Europene, dintre care  două de aur  » Radiș și Adam au stabilit un nou record continental
Canotaj
14:00

Record la Tulcea   FOTO.  Ce s-a întâmplat în ziua în care a fost inaugurată  cea mai nouă sală polivalentă  din România
Baschet
14:20

El e cel mai disprețuit om din fotbal   Povestea neștiută a lui Gianni Infantino,  șeful FIFA. De la agresiunile din copilărie până la relațiile cu Trump și Putin
Campionate
13:34

Diana Șoșoacă, la spital după ce a fost implicată într-un accident pe Bulevardul Iuliu Maniu din București
B365
30.07