- Agron Memedi, fost internațional macedonean și antrenor secund al celor de la Shkendija, a încetat din viață la vârsta de 45 de ani.
- Anunțul a fost făcut de reprezentanții clubului din Tetovo, care au transmis un mesaj de condoleanțe familiei fostului fotbalist.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, în 2018, Agron Memedi s-a dedicat antrenoratului.
Acesta a pregătit pentru o scurtă perioadă formația Renova, înainte de a lucra în cadrul academiei clubului Shkendija.
Agron Memedi, antrenorul secund al celor de la Shkendija, a murit la 45 de ani
În august 2026, Memedi a fost cooptat în staff-ul tehnic al primei echipe, ca secund al antrenorului Artim Pollozhani.
„Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a lui Agron Memedi, membru al staff-ului tehnic și fost fotbalist al clubului nostru.
Astăzi, clubul nostru a pierdut unul dintre oamenii săi, un om care a făcut parte din familia roș-neagră, mai întâi ca fotbalist, apoi ca membru al staff-ului tehnic.
În aceste momente grele, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia Memedi, de apropiații săi și de toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe Agron.
Va rămâne pentru totdeauna parte a familiei noastre”, au transmis reprezentanții clubului Shkendija.
Agron Memedi a evoluat și pentru echipa națională a Macedoniei
Născut în decembrie 1980, la Tetovo, Agron Memedi a evoluat pe postul de fundaș stânga și și-a petrecut întreaga carieră de fotbalist în țara natală.
Acesta a făcut primii pași în fotbal la Shkendija, iar ulterior a îmbrăcat tricourile formațiilor Renova și Metalurg Skopje.
Memedi a câștigat titlul de campion al Macedoniei în sezonul 2009-2010, cu Renova, iar un an mai târziu a cucerit Cupa Macedoniei.
Shkendija a eliminat-o pe FCSB din preliminariile Ligii Campionilor, în 2025
Formația din Macedonia de Nord a întâlnit-o pe FCSB în vara anului 2025, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor.
Shkendija s-a impus în ambele manșe ale confruntării cu formația pregătită la acea vreme de Elias Charalambous:
- 22 iulie 2025: Shkendija - FCSB 1-0
- 30 iulie 2025: FCSB - Shkendija 1-2
Macedonenii s-au calificat astfel în turul al treilea preliminar al competiției, cu scorul de 3-1 la general.
Shkendija a mai eliminat o echipă din România din cupele europene, în septembrie 2020, când s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-0, în turul al doilea preliminar al Europa League.