- Scandalul de la Academia FCSB, izbucnit după acuzațiile potrivit cărora antrenorul Eduard Florian Marin ar fi lovit un copil de 7 ani, a ajuns și în atenția Federației Române de Fotbal.
- FRF a confirmat pentru GOLAZO.ro că Marin este angajat al instituției și solicită dovezi concrete pentru analizarea cazului.
Scandalul a izbucnit după ce Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, i-a prezentat lui Gigi Becali înregistrări în care tehnicianul Eduard Marin (51 de ani) ar fi lovit un junior și i-ar fi vorbit urât.
Cazul antrenorului Eduard Marin de la Academia FCSB a intrat în atenția FRF
Patronul FCSB a confirmat că a văzut imaginile și a decis să încheie colaborarea cu antrenorul.
„Da, mi s-au arătat imagini în care antrenorul lovea un copil. La revedere, pa! Ce să fac eu? I-a dat o palmă, i-a vorbit urât. Asta am văzut și asta am făcut”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
Decizia a provocat nemulțumiri în rândul părinților grupei 2019. Peste 30 dintre aceștia s-au adunat la baza din Berceni și au refuzat să-și lase copiii la antrenament, cerând revenirea lui Eduard Marin.
Potrivit lui Gheorghe Mustață, antrenorul le-ar fi spus părinților că înregistrările prezentate în acest caz sunt false.
FRF: „Eduard Marin este angajat al Federației Române de Fotbal pe perioadă determinată”
În răspunsul transmis GOLAZO.ro, FRF a validat informația că Eduard Marin activează și în cadrul instituției de la Casa Fotbalului.
„Confirmăm faptul că domnul Eduard Marin este angajat al Federației Române de Fotbal pe perioadă determinată, dar nu face parte din Comisia de Clasificare a Academiilor de Fotbal, așa cum se poate vedea în decizia CEx din 29 iulie 2026, când a fost aprobată componența acesteia”.
FRF cere dovezi
FRF susține că nu a primit nicio probă care să confirme acuzațiile apărute în presă.
„Până la acest moment, la nivelul Federației nu a fost recepționat niciun material, document sau probă care să confirme aspectele relatate”, a precizat FRF.
FRF spune că este nevoie de o sesizare oficială pentru ca acuzațiile să fie analizate.
„Orice persoană care deține informații sau dovezi concrete privind eventuale abateri sau comportamente neadecvate are posibilitatea de a depune o sesizare oficială la Federația Română de Fotbal, însoțită de probele aferente, pentru ca acestea să poată fi analizate de comisiile abilitate”, a transmis forul condus de Răzvan Burleanu.
„Siguranța copiilor este o prioritate absolută”
Federația a reiterat că siguranța copiilor este una dintre prioritățile sale.
„Siguranța și integritatea fizică și emoțională a copiilor și juniorilor reprezintă o prioritate absolută pentru Federația Română de Fotbal, care manifestă toleranță zero față de orice formă de abuz sau violență în sport”, se arată în comunicatul FRF.
A lucrat la Școala Federală de Antrenori pe vremea lui Mircea Rădulescu
Legătura lui Eduard Marin cu Federația nu este una nouă. În perioada 2002-2011, acesta a activat ca referent în cadrul Școlii Federale de Antrenori (SFA), făcând parte din echipa condusă de Mircea Rădulescu.
Din 2025, Eduard Marin are și calitatea de delegat de joc al FRF, fiind inclus în această activitate pentru sezoanele 2025-2026 și 2026-2027.
Eduard Marin a reprezentat FRF la festivitățile organizate pentru înmânarea diplomelor de clasificare a cluburilor care obțin statutul de Centru de Copii și Juniori.
Eduard Marin a mai activat la Dinamo și la Concordia Chiajna
Eduard Marin a lucrat și la Dinamo, unde a pregătit generația 1997, din care făcea parte și Patrick Petre, fiul fostului internațional Florentin Petre.
În 2012, echipa antrenată de Eduard Marin și Cătălin Bârleanu, și el fost referent la SFA, a câștigat titlul național la juniori C, după ce a învins în finală Ardealul Cluj cu 3-0.
Ulterior, Eduard Marin a ajuns la Concordia Chiajna, unde a ocupat funcția de șef al Centrului de Copii și Juniori.
Pe lângă activitatea din fotbal, Eduard Marin are și preocupări în mediul privat, fiind patronul unei cofetării.