- Gabi Balint (63 de ani), fostul internațional român, a analizat alegerile lui Gheorghe Hagi (61 de ani) pentru partida dintre România și Polonia, din etapa #5 a Ligii Națiunilor.
Fostul atacant a vorbit despre absența lui Nicușor Bancu din primul „11”, dar și despre titularizarea lui Dennis Man și a lui Ianis Hagi, doi jucători care au prins puține minute la echipele de club în ultima perioadă.
Gabi Balint, despre alegerile lui Gică Hagi: „Este o echipă la care mă așteptam”
Gică Hagi a ales să înceapă partida cu Polonia într-un sistem 4-3-1-2, cu Ianis Hagi în spatele celor doi atacanți, Florinel Coman și Dennis Man.
„La fel am jucat și în Polonia, 4-3-1-2. Pe Man l-aș schimba cu Coman ca poziții. Este o echipă la care mă așteptam.
Eu zic că Gică încearcă întotdeauna să trateze ambele faze la fel. În momentul în care avem mingea, să atacăm. Asta le cere jucătorilor.
Dar faptul că l-a preferat pe Coman în fața lui Bîrligea mă face să cred că s-a gândit mai mult la contraatac. Dacă era Mihăilă apt, poate juca cu el acolo. Îi trebuia un jucător de viteză”, a declarat Gabi Balint, înaintea partidei, la Digi Sport.
Una dintre surprizele pregătite de selecționer a fost titularizarea lui Lisav Eissat în flancul stâng al apărării, în detrimentul lui Nicușor Bancu.
Nimeni nu s-ar fi gândit, pentru că Bancu este poate cel mai bun jucător român din campionat, dar să ne aducem aminte că la meciul tur a avut probleme mari în defensivă. Probabil s-a gândit Gică că trebuie să se apere mai bine Gabi Balint, fost internațional român
În contextul în care Victor Pițurcă declarase că un selecționer nu ar trebui să folosească mai mult de un jucător care nu evoluează constant la echipa de club, Balint a fost întrebat dacă titularizarea lui Dennis Man și a lui Ianis Hagi reprezintă un risc.
„E unul dintre criterii, să ai jocuri în picioare. Asta a spus Pițurcă, că ai voie numai unul, dar pot să fie și doi, și trei, mai ales dacă sunt în atac. În apărare e mai mare riscul.
Mă gândesc la ceilalți, la Moruțan sau Cîrjan. Puteai să joci cu ei în momentul acesta, ținând cont de experiența internațională, de formă? Moruțan joacă acolo unde joacă Cicâldău”.
FOTO. Polonia - România 6-0, în meciul tur
Gabi Balint, despre titularizarea lui Ianis Hagi: „Întotdeauna va fi un subiect”
În ceea ce privește titularizarea fiului selecționerului, Balint a precizat că preferă să se pronunțe asupra alegerilor făcute de Hagi după încheierea partidei.
„Întotdeauna Ianis va fi un subiect. Indiferent ce se va întâmpla cu el, începem să vorbim.
Eu am învățat un lucru de când sunt în fotbal. Nu trebuie să vorbesc înainte, pentru că de multe ori am anticipat niște lucruri, am încercat să ghicesc și, la sfârșit, m-am făcut de râs.
Așa că mai bine văd meciul și, după meci, analizăm și spunem cine a jucat bine, cine a jucat prost, unde a greșit Hagi”.
Gabi Balint, despre jucătorii preferați ai lui Gică Hagi: „Nu spun că nu are afinități”
România nu a obținut niciun punct în primele patru partide din actuala ediție a Ligii Națiunilor, iar Balint consideră că rezultatele ar trebui să-l determine pe selecționer să reevalueze anumite alegeri.
„Eu nu spun că Gică nu are afinități. Orice antrenor are afinități cu jucătorii alături de care a lucrat mai mult. Sunt sigur că și el are mai multă încredere în ei.
Probabil se gândește că unii jucători dau sută la sută pentru că au o relație apropiată”.
Mi-aș dori să avem la echipa națională vreo 30 de jucători, echilibrați pe posturi, care să-i dea bătaie de cap, să nu știe pe cine să pună. Dar sunt atât de puțini. Unii nu joacă, e adevărat. Alții nu sunt în formă. Alții nu sunt la lot pentru că sunt accidentați. Eu întotdeauna încerc să fiu obiectiv. Acum, e adevărat, când e vorba de Gică, îmi pun mănușile. Gabi Balint, fost internațional român
Echipa de start a României pentru meciul cu Polonia
- România: Hindrich - Rațiu, Drăgușin, Coubiș, Eissat - Cicâldău, Băluță, Dragomir - Hagi - Coman, Man
- Rezerve: Târnovanu, Popescu, Ghiță, Bîrligea, Bancu, Ilie, Stoica, Screciu, Cîrjan, Corbu, Moruțan, Strata