„Viața mea îi aparține!”   Pascal Nouma dezvăluie, într-un  interviu emoționant  pentru GOLAZO.ro, ce înseamnă Mircea Lucescu pentru el
Pascal Nouma a jucat în două etape la Beșiktaș, prima dată în sezonul 2000/2001, iar a doua oară între 2002 și 2003. FOTO: IMAGO

„Viața mea îi aparține!” Pascal Nouma dezvăluie, într-un interviu emoționant pentru GOLAZO.ro, ce înseamnă Mircea Lucescu pentru el

  • Pascal Nouma, 52 de ani, a povestit care a fost motivul pentru care i-a pupat mâna lui Mircea Lucescu
  • Fostul atacant al celor de la Beșiktaș a învins cancerul, iar selecționerul României a fost unul dintre cei care l-au ajutat
  • Francezul a fost mirat de vârsta selecționerului naționalei și a spus când se va retrage acesta
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Lupu, Hagi, Sergen Yalcin și Pascal Nouma. Doar câteva dintre numele unor fotbaliști speciali pentru Mircea Lucescu. Antrenorul care a reușit aproape întotdeauna să se conecteze la jucătorii capricioși.

Lucescu şi conflictele cu jucătorii  Incidente cu Taribo West și Douglas Costa: „A luat o poziție așa,  cu pumnul spre mine”
Citește și
Lucescu şi conflictele cu jucătorii Incidente cu Taribo West și Douglas Costa: „A luat o poziție așa, cu pumnul spre mine”
Citește mai mult
Lucescu şi conflictele cu jucătorii  Incidente cu Taribo West și Douglas Costa: „A luat o poziție așa, cu pumnul spre mine”

Ultimul pe listă, deși nu de valoarea celor menționați, este craioveanul Mitriță. Ocolit de fostul selecționer, Edi Iordănescu, Alexandru a fost convocat de Il Luce și trimis în teren cu Lituania, atunci când a și marcat.

A urmat un sprint către banca tehnică și o îmbrățisare între nea Mircea și Mitriță.

Probabil omul care știe cel mai bine ce înseamnă să lucrezi, într-un moment greu al carierei tale, cu Mircea Lucescu e Pascal Nouma. Atacantul format de PSG, acolo unde a și evoluat, fusese diagnosticat, în 2002, cu cancer.

Pascal Nouma: „Doar 2% supraviețuiesc”

Actualul selecționer al României, care-l dorise și la o altă echipă pe care o pregătise, le-a cerut bașkanilor de la Beșiktaș să-l cumpere pe francez.

Câteva luni mai târziu, după un gol marcat împotriva celor de la Dinamo Kiev, Nouma îi pupa mâna antrenorului român.

Mai multe spune chiar Pascal, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GOLAZO.ro.

Bună ziua, Pascal. Ai avut mulți antrenori buni de-a lungul carierei. A fost Mircea Lucescu cel de care te-ai simțit cel mai apropiat?

Știi, eu sunt, mă simt foarte norocos pentru că, în timpul carierei mele, încă de la academia de fotbala celor de la PSG, și apoi la toate cluburile unde am jucat, am avut o legătură deosebită cu antrenorii care m-au format. Dar cu Mircea Lucescu a fost ceva foarte, foarte, special.

De ce crezi că s-a întâmplat acest lucru? Ce îl face deosebit pe Lucescu ca antrenor?

Nu există răspuns scurt la întrebarea asta. Trebuie să îți povestesc de la început. Am început să joc la Paris Saint Germain. Apoi, după doi ani la Strasbourg, m-a cumpărat Lens.

Am făcut un sezon foarte bun acolo. Aveam în jur de 27 de ani. Am citit în presa franceză, după un meci, că Inter Milano îl vrea pe Pascal Nouma. Am întrebat la club care e adevărat și mi-au spus că nu. Apoi agentul, care mi-a răspuns la fel.

După trei ani, când Mister Lucescu m-a adus la Besiktas, l-am întrebat dacă m-a dorit și la Inter. Mi-a răspuns că: „Da. Eu te-am vrut, dar clubul tău nu a vrut să te vândă”. Încrederea pe care o avea în mine, un fotbalist de la Lens, ca să mă aducă la Inter, echipă cu atacanți ca Ronaldo, Roberto Baggio, Zamorano, m-a cucerit. Dar atunci nu a fost să fie.

Multă lume mi-a spus că alta ar fi fost cariera mea dacă Mircea Lucescu m-ar fi transferat atunci la Milano. Dar nu se știe niciodată. Chiar dacă am regretat, nu sunt sigur că ar fi fost mai bine. Am fost onorat că că un astfel de club și antrenor, foarte mari, mă doreau.

27
de goluri în 62 de meciuri a marcat Nouma pentru Beșiktaș

Multă lume știe că i-ai pupat mâna lui Lucescu, după golul pe care l-ai marcat cu Dinamo Kiev…

Da, dar nu mulți știu de ce. Când m-am reîntors la Beșiktaș, în 2002, am făcut-o de pe patul de spital. Aveam cancer. Dar el m-a vrut la echipă. M-a sunat și i-am zis că șansele mele de supraviețuire sunt de doar 2%. 98% dintre oamenii care aveau tipul pe cancer de care eram eu bolnav, mureau.

Și Mister mi-a spus așa: „Nu mă interesează deloc (n.r. – I don’t give a shit) dacă ai cancer sau nu. Vreau să te întorci la Beșiktaș”. Nu-mi venea să cred. Eram de 8 luni la Nice, în spital, chimioterapie, radioterapie, nici vorbă de antrenament, iar el voia să joc fotbal. Încrederea lui m-a făcut să revin.

Din acest motiv, la acel gol am vrut să-i arăt cât de mult îl respectam. Mi-a oferit viața înapoi. Iar viața mea îi aparține lui. Ideea de a juca din nou fotbal m-a motivat enorm.

Pascal Nouma: „Am avut un tată”

Dar puțini oameni știu că și el a făcut același gest față de tine, la un meci cu Gaziantep. Greșesc?

Da, dar știi de ce? Pentru că a fost mai rapid decât mine. Am vrut să fac același gest, dar el mi-a luat-o înainte (n.r. – râde). Dar nu cred că l-ai văzut vreodată pe Mircea Lucescu făcând acest gest față de altcineva. Atât de specială era conexiunea noastră. E ceva excepțional. Extrem de rar. E ceva spontan, care vine din respect. Gândește-te că nu i-am pupat mâna tatălui meu. Niciodată.

Înțeleg că perioada aceea de la Beșiktaș, cu Mircea Lucescu antrenor, a fost cea mai frumoasă din cariera ta?

Sigur. Nici tatăl meu nu m-a tratat ca Mister. Pentru prima dată în viața mea am avut tată. Unul adevărat. Mă suna în fiecare seară și mergeam la un restaurant aproape de reședința lui, în Istanbul. Și vorbeam, nu neapărat despre fotbal, ci despre viață, despre copiii mei, despre o mulțime de lucruri.

Împărtășeam multe lucruri despre viața mea privată. El m-a învățat să nu fac greșeli, să fiu profesionist. Tatăl meu nu a făcut-o. Știi ce greu e să readuci un om către fotbal când e în situația mea cu boala? Foarte dificil. Dar el nu a ezitat. A spus, „îl vreau pe Pascal înapoi”.

Știu că a intervenit pentru tine, la un moment dat, ca bașkanii (n.r. – conducătorii clubului) să te ierte de o amendă de 250.000 de dolari.

Da, e adevărat. Luasem un cartonaș roșu. Iar ei mereu mă amendau dublu, triplu sau cvadruplu pentru că nu mai aveau bani pentru a mă plăti. Așa îmi reduceau lunar din salariu cu aceste amenzi. Dar Mister m-a ajutat mult și aici. Eu, când m-am întors la Beșiktaș, iar asta nu știe nimeni, aveam o clauză în contract.

Medicul clubului spusese că nu voi mai juca niciodată fotbal. Așa că aveam un salariu nu foarte mare, dar bonusuri bune. Dacă eram pe banca de rezerve, dacă intram pe teren, dacă jucam titular și tot așa. Într-o zi, după antrenament, deși nu eram pregătit 100% pentru a juca, Mister Lucescu mi-a zis: „Vei juca mâine”. I-am spus că nu pot. „Trebuie să trimiți bani familiei, așa că vei juca.” M-a băgat în ultimele 5 minute. Am luat un bonus de 50.000 de dolari, dacă amintesc bine. Așa că banii aceștia, din bonusuri, se adăugau la salariu, iar clubul avea probleme cu banii. Mister știa că tratamentul mă costase mult.

1
Cupă a Cupelor are Pascal Nouma în palmares, câștigată cu PSG în sezonul 1995/1996

Pascal Nouma: „Are o baghetă magică”

Știi că Lucescu a antrenorul echipei naționale a României, cel mai vârstnic, la 79 de ani, tehnician din Europa?

Are 79 de ani... e incredibil. Știam că e la naționala țării tale, dar nu credeam că are vârsta asta. Ar trebui să mergem și să-l întrebăm pe Dumnezeu de unde are puterea asta, pentru că eu nu știu. Întreabă toți jucătorii pregătiți de Mircea Lucescu să vezi ce părere au despre el. Sigur, vor fi și excepții. Dar chiar și cei care nu au jucat prea mult la echipele unde el a antrenat. Eu n-am auzit pe nimeni să spună ceva rău despre el. Iar fiul său, Răzvan, face o treabă excelentă în Grecia. Deci e în ADN-ul familie Lucescu. Sper ca într-o zi să-l întâlnesc și pe fiul lui Mister Lucescu.

Apropo de legăturile speciale pe care Mircea Lucescu le crează cu jucătorii săi. În meciul cu Lituania, din Nations League, a convocat un fotbalist, Mitriță, ocolit de selecționerul anterior, iar acesta a marcat și a fugit să-l îmbrățișeze pe Lucescu. Ce-l face iubit de jucători?

Simplu, pentru că Mister e o persoană specială. Și îți spun și de ce. Nu e doar un antrenor. E un psiholog. Primul lucru care te întreabă, dacă lucrurile nu-ți ies cum vrei, e dacă totul este în regulă acasă. Soția ta e bine? Copiii tăi sunt bine? Și abia apoi vorbește despre fotbal. Și primul lucru pe care te întreabă, dacă ratezi, nu joci bine, orice, te va întreba, ai vreo problemă cu soția ta? S-a întâmplat ceva în acest weekend? E ca un om de știință al fotbalul. Știe că importante sunt creierul și inima. Nu sunt surprins de gestul fotbalistului din echipa națională (n.r. - Mitriță). Sunt sigur că acest jucător va spune aceleași lucruri pe care ți le-am spus și eu.

Deci te înțelege, mai ales că și el a fost fotbalist, iar acest fapt îți dă încredere?

Exact. Vorbea cu mine. Îi păsa de copiii mei. A avut grijă de viața mea. Mi-a spus: „Nu mă interesează un meci”. Nu e genul de antrenor care zice. Dai gol, joci, Nu dai, pe bancă! Te lasă să te echilibrezi, să-ți revii din punct de vedere psihologic. Vrea să știe ce te frământă, ca să te ajute.

Acordă Lucescu o atenție deosebită fotbaliștilor speciali? Ma gândesc aici și la Sergen Yalcin, despre care spune că a fost un talent extraordinar, Hagi, Willian, pe care l-a avut la Șahtior?

Cred că puterea pe care a avut-o, și o are, e că nu face nicio diferență între jucători. Nu spune niciodată că îl prefer pe ăsta sau pe celălalt. Dar știe cum să vorbească cu fiecare, pentru că fotbaliștii sunt diferiți ca și caractere. Atinge punctele speciale, importante. Nu e ca și când vorbește urât cu jucătorii doar pentru că nu sunt extrem, de buni. Face o radiografie fiecăruia. Ca un leu în junglă care știe antilopa slăbită dintr-un grup. Numai că el vrea să ajute. Și știe cum s-o facă. Parcă are o baghetă magică.

7
trofee a câștigat Nouma în carieră, patru Cupe ale Ligii Franței, o Supercupă și o Cupă a Franței, precum și Cupa Cupelor

Pascal Nouma: „Nu se va retrage vreodată!”

Crezi că, dacă va califica România la Campionatul Mondial, Lucescu mai are vitalitate să conducă naționala și la turneul final din 2026? Va avea 81 de ani...

Pot să te opresc? Pentru că răspunsul e da! Și vreau să-l văd acolo. Merită pentru toată cariera sa. Un Campionat Mondial cu reprezentativa României ar fi excelent pentru Mister Lucescu. Iar ca forță... Lui îi dă putere fotbalul, deci nu am nicio îndoială ca va fi acolo.

Ce le recomanzi fotbaliștilor care sunt jucători la echipa națională și îl au ca antrenor pe Mircea Lucescu?

Să aibă răbdare și să asculte. El le va explica, le va spune totul. Câte echipe a antrenat? Câți jucători a pregătit? Deci să fie siguri că au de la cine învăța.

Nu știu jucători, dar echipe să fi fost 13-14.

Și cele mai mari din țările unde a activat. Dacă un jucător spune despre Lucescu faptul că nu e bun antrenor, nu știe despre ce vorbește. Nu cunoaște fotbal!

Când crezi că se va retrage Mircea Lucescu?

Niciodată! Mister Lucescu trebuie să fie antrenorul fiului meu. Are 17 ani și joacă în Franța acum, pentru o echipă mai mică. E foarte talentat. Așa că sper să-l pregătească și pe el. Acum pot să te întreb și eu ceva?

Da, sigur.

Ți-a mai spus cineva că semeni cu Fabien Barthez (n.r. – râde)? Când te-am văzut, am crezut că-mi face o farsă.

Nu mi-a zis nimeni asta, dar mi-ar fi plăcut să am banii lui. Sau măcar prietena din anii '90 (n.r. – Linda Evangelista).

Te cred (n.r. – râde). Spune-i lui Mister Lucescu că-l iubesc și îmbrățișez.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11