Dan Udrea Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

• O emisiune și un comentator TV l-au enervat atât de tare pe Lucescu, încât a amenințat cu plecarea de la națională.
• Lucescu ne-a învățat fotbal toată viața lui și ne-a mai spus ceva, ca pe o lecție: „Nicio mare echipă nu se poate construi pe un cor de laude”.
• Ce facem noi acum? Mergem fix pe drumul indicat de Lucescu: discutăm despre fotbal și nu ne transformăm vocile într-un cor de laude.

„Am fost nemulțumit de anumite comentarii”, a spus Mircea Lucescu în flash-interviul de la Prima TV, de după victoria din San Marino.

Apoi, a detaliat: „Nu mi-a plăcut modul în care unii au interpretat lucrurile și cum au scos din context ceea ce am spus eu despre analiza de la faza golului Bosniei”.

Mai mult, Lucescu a trecut la o amenințare directă și anume că e gata să plece: „Trebuie să schimbăm niște obiceiuri negative cu unele pozitive. Eu sunt aici să ajut, dar dacă lucrurile vor continua la fel, atunci eu pot pleca oricând”.

Lucescu s-a supărat pe un comentariu de la Prima Sport

Multă lume s-a întrebat cine și ce anume l-a deranjat atât de tare, încât să recurgă la un asemenea discurs.

Luni, la prânz, am primit un apel pe WhatsApp de la Mircea Lucescu. „Ți-am văzut emisiunea de aseară. Nu mi-a plăcut deloc ce au vorbit invitații tăi la adresa mea”. 

Emisiunea respectivă a fost Fotbal Show, de la Prima Sport. Iar trimiterea lui Lucescu era la un discurs critic pe care Bogdan Cosmescu l-a avut:

„Lucescu a făcut o mare gafă spunând public că Mihai Popescu e vinovat. De ce faci asta, pentru că de el nu mai ai nevoie și pe ceilalți vrei să-i protejezi? De câți antrenori ați auzit că fac asta? O gafă de proporții făcută de Lucescu, foarte greu de explicat de ce a recurs la așa ceva”.

• Emisiunea respectivă pate fi accesată mai jos:

Toată viața lui, Mircea Lucescu ne-a învățat fotbal și ne-a mai spus ceva important și anume că „nicio mare echipă nu se poate construi pe un cor de laude”. Fix acest lucru punem acum în practică, noi toți: de la spectatori la ziariști, de la analiști TV, până la comentatori. Discutăm despre fotbal și, da, criticăm.

„Democrația nu înseamnă că incompetența mea e egală cu priceperea ta”

Bogdan Cosmescu a avut o opinie. Mai fermă, mai apăsată, așa cum e stilul lui, incisiv și lipsit de cocoloșeală, din emisiuni. E părerea lui. N-a jignit, a susținut un punct de vedere. Greșit, bun, nu contează, e o judecată de valoare.

A sunat a critică, pentru că a fost o critică, exact așa trebuia să sune. Lucescu ne-a spus că o echipă mare nu se poate construi pe un cor de laude.

Apoi, fiecare microbist, ziarist, analist comentează fotbalul în felul lui. Niciodată nu trebuie pus egal între o opinie a lui Lucescu și una a unui suporter sau ziarist. Pentru că nu se pricep în aceeași măsură.

Vorba scriitorului Isaac Asimov: „Democrația nu înseamnă că incompetența mea e egală cu priceperea ta”. Dar ambele circulă. 

A cere tuturor celor care analizează să aibă expertiza lui Lucescu ar însemna să se cadă în aceeași eroare în care se afla Hagi în primii lui ani ca antrenor, în care nu înțelegea de ce fotbaliștii pe care îi pregătea nu sunt la fel de buni cum era el și nu reușesc să trimită mingea în vinclu, cum el putea inclusiv din postura de tehnician.

Dacă fotbalul a rămas cel mai popular sport și e în continuare cel mai consumat e și pentru că toți îl putem analiza.

Lucescu a spus că polemica duce sportul mai departe, în zone noi, neașteptate. Dacă ar avea dreptul să-l comenteze doar cei care l-au jucat și au expertiză, atunci fotbalul s-ar transforma într-un sport de laborator, în care ar conta doar eprubetele, halatele albe și analiza tactică a celor implicați și direct interesați. 

Standardul dezbaterii

Un meci nu e un film, pe care să-l vezi la mall, cu lumina stinsă și în liniște deplină. Un meci continuă în discuțiile cu prietenii, cu colegii de la birou, în care apar controversele despre cine a fost bun, cine a fost slab, dacă trebuia dat penalty sau dacă antrenorul a greșit.

La un meci aplauzi, strigi, te manifești, mai și fluieri, contești, critici. Așa e la fotbal, iar Lucescu știe mai bine decât oricine care este standardul dezbaterii în sport. 

Dacă rămânem fără acest meci de după meci, atunci fotbalul nu mai e fotbalul de care ne-am îndrăgostit și pe care l-am transformat în pasiune.

Lucescu nu are motive să se supere fiindcă noi, cei de astăzi, generații mai tinere și foarte tinere, facem exact, dar exact ceea ce el ne-a arătat că e drumul corect în fotbal. 

„Am știut, în toată viața mea de antrenor că sunt în două situații. Prețul succesului e invidia, cel al eșecului e singurătatea”, a scris Lucescu în una dintre cărțile sale.

Lucescu a pierdut cu Bosnia, dar nu e singur. Niciun spectator dintre cei aproape 50.000 n-a scos un sunet la adresa lui. Anvergura carierei pe care și-a construit-o într-un mod fantastic e cea care nu-l expune atât de repede, cum alți predecesori de-ai lui au pățit, vezi cazul Mirel Rădoi. 

Da, e adevărat, în vara trecută, nu Lucescu avea nevoie de echipa națională, ci invers, România avea nevoie de experiența și valoarea lui.

„Eu sunt aici să ajut” ne transmite Lucescu. Și noi credem la fel, că Mircea Lucescu ne poate ajuta. Însă nu o emisiune TV, o întrebare a unui jurnalist, o părerea critică a unui comentator sau a unui suporter ar trebui să fie lucrurile care să-l influențeze. Și în nici un caz să-l determine să amenințe cu plecarea. Fiindcă nu l-am așteptat cu speranță 38 de ani pentru a beneficia doar 8 luni de valoarea lui.