Radu Naum FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

• Cu mult timp înainte de golul lui Baba Alhassan era o evidență că Dinamo are nevoie de o minune divină ca să nu piardă meciul cu FCSB.

Dinamo a fost un zid care s-a măcinat încet dar sigur, iar ratarea de gâgă a lui Perica a arătat ca un autogol.

Dar dacă Dinamo a terminat în genunchi, ce se poate spune despre învingătoarea ei, care s-a chinuit până în ultimele minute și a avut nevoie de un gol de autor ca să agațe cele trei puncte?

Sezon frumos, dar criminal pentru FCSB

FCSB e, și ea, la un capăt de drum, cel mai greu din ultimii mulți ani. Îmi închipui că jucătorii ei, când se trezesc dimineața, se întreabă, buimaci, unde sunt, în Azerbaidjan, la Lyon sau la Buzău? Sezonul a fost ucigător. Frumos, dar criminal.

Jucători care se accidentează, revin, se accidentează din nou, se rup alții iar cei care trebuiau să revină după luni și luni de zile amână să intre în crampoane. E o listă lungă ca un pomelnic. Cu o asemenea instabilitate a lotului, chiar a unui lot care se cunoaște bine, e complicat să ai evoluții coerente, și asta s-a văzut în derby-ul de duminică.

Oboseală cronică

Abia când „câinii” au început să cadă ca la ostașii de la Termopile, posesia a trecut de partea cealaltă. Conform Sofascore, dinamoviștii au avut mai multe atingeri în careu decât adversarii, mai multe dueluri câștigate și doar cu 14 pase reușite mai puțin decât echipa care e lider la capitolul ăsta.

FCSB a suferit dominația unui oponent din ce în ce mai străveziu pentru că oamenii ei nu mai pot alerga în stilul turbo impus de Neubert. Or fi având și mijloacele lui limite, mai știi? Zona din fața careului era în multe rânduri părăsită. Replierea era complicată, reacția întârziată. Fotbaliștii campioanei suportă o oboseală cronică.

De fapt, două feluri de oboseală. Cea fizică e cea vizibilă, cuantificabilă în kilometri alergați sau demisii musculare. Dar cea mai importantă e cea psihică.

Cât poți rezista așa după un sezon infernal?

De fapt, aici se face diferența în play-off. Există o uriașă presiune, câteodată implementată chiar de oameni din propria tabără. Gigi Becali a spus că dacă gafa lui Târnovanu se transforma în gol era adio titlul. Iar despre Șut a zis că s-a dat lovit cu Dinamo. Asta după ce Charalambus a zis că își dorește la nebunie să joace. Amețitoare contradicții. Asta induce o stare de permanentă extensie la maxim a psihicului, de stat pe marginea prăpastiei, un meci pierdut și totul e pierdut, o absență e echivalentă cu trădarea.

Cât poți rezista așa, după un sezon infernal? Jucătorii FCSB au trecut prin zeci de bătălii grele, sunt plini de cicatrici. Mecanismele sunt la limită. Iar adversarele au mirosit deja o dâră de sânge.

FCSB a luat toate luminile sezonul ăsta, e clubul al cărui patron interpela rânjind presa cu „aduceți-mi echipe cu care să mă lupt”. Cum îl mai așteaptă să-i bage înapoi în gura aceste vorbe!

Becali, în rolul lui Sisif

„Încă o victorie ca asta și suntem pierduți”. Zisa celebră a lui Pirus după bătălia câștigată asupra romanilor la Asculum, soldată cu atâția morți în tabăra lui încât semăna izbitor cu o înfrângere, ar putea să se aplice și în Berceni.

Patronul FCSB a văzut bine. „Cinci jucători transfer, nu? Și mai aduc și alți patru. Deci nouă jucători! La anul, de exemplu, pot să am încă o echipă și să nu fie pe teren niciunul dintre ăștia care au fost aseară”. Dar asta se vedea din avion. Numai că investițiile de mâine vor depinde de rezultatele de azi.

Parcă văd că dacă pierde titlul patronul intră iar în depresie și nu-i mai arde de nimic. Răstoarnă masa și o ia de la capăt. Rolul lui Sisif îi vine mănușă, l-a jucat 9 ani la rând. Doar că bolovanul și-l aruncă singur înapoi la poalele muntelui. 

Club continental sau un butic mai mare?

Ar fi ceva și mai rău. Ca vina pentru o eventuală pierdere a titlului să cadă pe Europa – tot e ea Muma Pădurii în tabăra suveranistă. Adică să zică Becali că lasă în plata Domnului o aventură continentală care îi omoară șansele la locul 1 și, prin consecință, cele de a ajunge în Champions.

E un calcul financiar simplu: ai nevoie de 8 meciuri pentru o recompensă de la UEFA (pentru C1) probabil dublă sau triplă față cea aferentă a 20 de partide în Europa League sau Conference League.

Ca bani e perfect, pentru fotbal e dezastru. Opt jocuri cu echipe fără mare nume, jackpot!, și apoi alte opt partide din care sunt toate șansele ca FCSB să iasă cu un camion de goluri în cârcă, asta ar fi în Liga bogaților. Curată depresie cu buzunarele pline.

FCSB a deschis o pârtie sezonul ăsta. A deschis o speranță. De acum, cu titlu sau fără, vom vedea dacă e cu adevărat un club continental sau un butic mai mare.