„Sunt fericit!”  Musi,  primul gol  în campionat pentru FCSB: cui i-a dedicat reușita +32 foto
Alexandru Musi i-a dedicat reușita iubitei sale, Antonia

„Sunt fericit!” Musi, primul gol în campionat pentru FCSB: cui i-a dedicat reușita

• FCSB și U Cluj au remizat, scor 1-1 (0-0), sâmbătă, în Ghencea, într-o partidă din prima etapă a Superligii, ediția 2024/2025.
• Alexandru Musi a deschis scorul în minutul 51, printr-un șut din marginea careului, iar Dan Nistor a egalat în minutul 57, dintr-o lovitură de la 11 metri provocată de Malcom Edjouma.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Alexandru Musi (19 ani), revenit după împrumutul la Petrolul Ploiești, a marcat primul său gol în campionat pentru FCSB.

Mijlocașul mai avea două reușite pentru FCSB, însă ambele în Cupa României. Musi mai marcase patru goluri în Liga 1, toate pentru Petrolul Ploiești.

Va fi mai greu anul ăsta, suntem echipa campioană și vor toți să ne bată! Am prins însă gustul și vrem din nou trofeul. Liga Campionilor? Nu e doar un vis cât timp încă suntem în preliminarii Mihai Lixandru, mijlocaș FCSB

Musi: „Mai puțin fericit, pentru că nu am câștigat”

Alexandru Musi este foarte fericit că „a spart gheața” pentru FCSB în campionat, însă nu se poate bucura pe deplin, deoarece echipa sa nu a câștigat.

Musi este dispus să lupte pentru un loc de titular la FCSB în acest sezon. În caz contrar, este decis să intre și să dea tot ce are mai bun pentru a rămâne important în angrenajul campioanei României.

800.000 €
este cota de piață a lui Alexandru Musi, conform transfermarkt.de

„Sunt fericit că am marcat primul meu gol în campionat pentru FCSB. Mai puțin fericit pentru faptul că nu am reușit să câștigăm, dar asta este. Așa este fotbalul și de mâine o luăm de la capăt.

(Nu ai avut nicio emoție?) Nu, am văzut colțul lung și am tras cu stângul.

Eu, în primul rând, vreau să fiu sănătos. Să-mi ajut echipa când voi fi introdus pe teren și Doamne-ajută să luăm campionatul.

I-am făcut semn iubitei mele după gol”, a declarat Alexandru Musi, după meci.

fcsb u cluj (10).jpg
fcsb u cluj (10).jpg

Galerie foto (32 imagini)

FCSB - U CLUJ FCSB - U CLUJ FCSB - U CLUJ FCSB - U CLUJ FCSB - U CLUJ
+32 Foto
labels.photo-gallery
Am spus înaintea meciului că vrem să începem cu o victorie. E un prim meci. Avem lucruri de corectat. Nu am fost în cea mai bună formă. Azi am fost foarte înceți. Am pierdut multe mingi. Am avut șanse mari să marcăm. Nu am jucat cum trebuia, hai să fim sinceri Elias Charalambous, antrenor FCSB

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Cum a ajuns o cercetătoare în Arctica, cunoscută pentru studiul păsărilor, să fie condamnată la închisoare în urma unei donații de 25 de dolari

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?

00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei

00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult

„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10