OFICIAL Carlo Ancelotti este noul antrenor al echipei Real Madrid

​Clubul Real Madrid a oficializat marți revenirea pe banca tehnică a echipei a antrenorului Carlo Ancelotti (61 ani), care a mai antrenat echipa de pe "Santiago Bernabeu" în perioada iulie 2013 - mai 2015.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Real Madrid CF anunţă că tehnicianul Carlo Ancelotti va fi antrenorul primei echipe a clubului pentru următoarele trei sezoane. Ceremonia semnării contractului va avea loc, miercuri, cu preşedintele clubului, Florentino Perez, la Real Madrid City, după care Ancelotti se va adresa presei de la ora 19.00, într-o conferinţă de presă online", a precizat clubul din capitala Spaniei.

Italianul a mai antrenat echipa din capitala Spaniei, între 2013 şi 2015, când i-a succedat lui Jose Mourinho. Sub conducerea lui Ancelotti, Real a câştigat a zecea oară Liga Campionilor (după o finală cu Atletico Madrid), Cupa Spaniei (într-o finală cu FC Barcelona), Supercupa Europei (în faţa FC Sevilla) şi Cupa Mondială a cluburilor. Numai în campionat, rezultatele au fost mai slabe, doar locul 3 în sezonul 2013/2014 şi locul 2, în ediţia următoare, informează News.ro.

De atunci, el a mai antrenat Bayern Munchen (iulie 2016 - septembrie 2017), Napoli (iulie 2018 - 10 decembrie 2019). Din 22 decembrie 2019, Ancelotti a pregătit-o pe Everton, cu care a terminat sezonul 2020/2021 pe locul 10 în clasamentul Premier League.

El a mai antrenat echipele Reggiana, Parma, Juventus, Milan, Chelsea şi PSG.

La Real, Ancelotti îi va lua locul lui Zinedine Zidane, care a părăsit clubul după un sezon în care Real Madrid nu a obţinut niciun trofeu. Francezul a explicat motivele care l-au determinat să-şi părăsească postul, luni, într-o scrisoare deschisă publicată în presa spaniolă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”

23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11

Citește mai mult

Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

Vremea o ia complet razna în acest weekend în București. Temperaturile vor scădea, de pe o zi pe alta, cu vreo 15 grade Celsius
B365
12.11