Dan Petrescu, mesaj cu privire la viitorul său pe banca CFR-ului

CFR Cluj se află în luptă directă cu Farul Constanța și FCSB pentru un nou titlu de campioană a României, iar ardelenii vor să îi prelungească contractul lui Dan Petrescu. Actuala înțelegere a tehnicianului român este valabilă până în 2024.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dan Petrescu așteaptă finalul sezonului din SuperLiga pentru a lua o decizie cu privire la viitorul său

Contractul lui Dan Petrescu la CFR Cluj este scadent în vara anului 2024, iar Neluțu Varga i-a pregătit deja o nouă ofertă tehnicianului român.

Patronul celor de la CFR Cluj își dorește ca Dan Petrescu să semneze un nou acord care să fie valabil până în vara anului 2029, pentru a încerca să atace împreună grupele UEFA Champions League.

De cealaltă parte, Dan Petrescu nu se grăbește să semneze un nou contract cu campioana României. „Bursucul” își dorește să încheie actualul sezon și mai apoi să ia o decizie cu privire la viitorul său.

Dan Petrescu a subliniat acest aspect și la conferința de presă dinaintea partidei cu Universitatea Craiova, din etapa a doua a play-off-ului.

„N-am semnat nimic, deocamdată ne concentrăm pe acest campion, vedem ce va fi de la vară. Oricum, mai am contract până în 2024. Dacă nu iau campionatul, poate nu va mai fi mulțumit (n.r. patronul), vedem ce va fi.” - a spus SuperDan, potrivit Digi Sport.

Clasament SuperLiga

1 Farul 36p

2 CFR Cluj 33p

3 FCSB 30p

4 Rapid 28p

5 Universitatea Craiova 28p

6 Sepsi 21p

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ce reprezintă gestul lui Yamal     FOTO:  Explicația semnului făcut de starul Spaniei la   primul său gol  marcat la un Campionat Mondial
Campionatul Mondial
21.06

Citește mai mult

„La un genunchi nu are ligament!”   Mihai Stoica   le răspunde  celor de la Csikszereda: „Ne-au cerut ceva ireal” + Ce a ieșit la controlul RMN al lui Ceara
Superliga

Surpriză de proporții la Wimbledon!     Serena Williams  revine pe teren la turneul de Grand Slam de la Londra. Când are loc competiția
Tenis

Probleme pentru Dinamo și FCSB  Arena Națională, blocată și în luna septembrie din   același motiv  ca în sezonul precedent. Ce variante au 

Știri ultima oră
23:37
Ce reprezintă gestul lui Yamal FOTO: Explicația semnului făcut de starul Spaniei la primul său gol marcat la un Campionat Mondial
Ce reprezintă gestul lui Yamal  FOTO: Explicația semnului făcut de starul Spaniei la  primul său gol marcat la un Campionat Mondial
22:41
Surpriză de proporții la Wimbledon! Serena Williams revine pe teren la turneul de Grand Slam de la Londra. Când are loc competiția
Surpriză de proporții la Wimbledon! Serena Williams revine pe teren la turneul de Grand Slam de la Londra. Când are loc competiția
23:39
A înjurat prim-ministrul după promovare Portarul spaniol, reacție incredibilă la sărbătoarea echipei » Cum a explicat gestul

17:10
Continuă surprizele la CM 2026 Belgia, a doua remiză în faza grupelor! Doar rezultate de egalitate în grupa G. De la 01:00, Uruguay - Capul Verde

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!
Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, <span>mini-tricouri</span>
I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Top stiri
Continuă surprizele la CM 2026    Belgia, a doua remiză  în faza grupelor! Doar rezultate de egalitate în grupa G. De la 01:00, Uruguay - Capul Verde
Campionatul Mondial
21.06
Continuă surprizele la CM 2026 Belgia, a doua remiză în faza grupelor! Doar rezultate de egalitate în grupa G. De la 01:00, Uruguay - Capul Verde
Citește mai mult
Continuă surprizele la CM 2026 Belgia, a doua remiză în faza grupelor! Doar rezultate de egalitate în grupa G. De la 01:00, Uruguay - Capul Verde
Fost arbitru, propus în Guvern!   PSD a decis să susțină învestirea lui Adrian Veștea ca premier, iar fostul om de fotbal se află   printre miniștrii propuși
Diverse

„Protagonist maghiar”  Presa din Ungaria, reacție după ce   Istvan Kovacs  a debutat cu succes la CM 2026: „Își revendică originile cu mândrie”

VIDEO | Vizita matinală a lui Ciucu pe șantierul de la Pasajul Basarab. Încep lucrările de reabilitare și restricțiile aici. „În toamnă, se va relua circulația integral”, promite primarul general
B365
20.06

 Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
22.06

Programul complet CM 2026 SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %