Schimbare importantă pentru Sorana Cîrstea înainte de Indian Wells

Schimbare importantă pentru Sorana Cîrstea înainte de Indian Wells

​Sorana Cîrstea a ratat calificarea în finala turneului „WTA 1000” de la Dubai, dar prestațiile solide au dus-o pe locul 22 în clasamentul mondial. Românca va avea însă un alt antrenor în următoarea perioadă.

Sorana CirsteaFoto: Brad Penner / AP / Profimedia

>> WTA Dubai: Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale de Jasmine Paolini - Șase mingi de set ratate

Sorana Cîrstea va avea un nou antrenor

Prezentă la Dubai unde a fost la un pas de finala turneului, românca a anunțat încetarea colaborării cu antrenorul suedez Thomas Johansson și a precizat că momentan se pregătește alături de olandezul Peter Wessels.

„Da, am terminat cu Thomas Johansson după Australian Open. Am lucrat cu Peter Wessels de fiecare dată când am fost în Dubai, pentru că jumătate din timp sunt în Dubai acum. El este stabilit aici, în Dubai.

L-am întrebat după ce am venit de la Australian Open dacă mă poate ajuta în Abu Dhabi și aici, în Dubai. Merge foarte bine. Avem o chimie bună. Sunt foarte fericită că îl am în loja mea săptămâna aceasta.

Până acum, am o configurație diferită pentru Indian Wells și Miami. Cu Peter este puțin mai greu, deoarece el este stabilit aici, în Dubai. Lucrează foarte mult. Vom vedea pe viitor ce se va întâmpla” – a declarat Sorana Cîrstea, conform Eurosport.

De știut după meciul dintre Sorana Cîrstea și Jasmine Paolini

  • Jasmine Paolini se va duela pentru trofeul de la Dubai cu învingătoarea dintre Iga Swiatek (1 WTA) și Anna Kalinskaya (40 WTA).
  • Pentru prezența în semifinalele de la Dubai, Cîrstea va încasa un cec în valoare de $158.944 și 390 puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • Sorana avea nevoie de o victorie în fața italiencei pentru urca pe locul 15 în clasamentul WTA, dar rămâne pe locul 22 (poziție pe care a început competiția din Emiratele Arabe Unite). Dacă Anna Kalinskaya va triumfa la Dubai, românca va coborî pe locul 23.
  • De cealaltă parte, Jasmine Paolini a acumulat 2.350 de puncte și se află pe locul 16 în ierarhia în timp real. Dacă va câștiga competiția, italianca va urca până pe locul 14 (cel mai sus a fost pe 24).
  • Jasmine conduce cu 3-0 în meciurile directe cu Sorana. Italianca s-a impus în fața româncei la Portoroz 2021, Roland Garros 2023 și Dubai 2024.

>> Jasmine Paolini a explicat cum va încerca s-o învingă pe Sorana Cîrstea în semifinalele WTA Dubai

Sorana Cîrstea, traseul de la WTA Dubai

Turul I: 6-3, 7-6(2) vs Sofia Kenin

Turul II: 6-1, 6-4 vs Veronika Kudermetova

Optimi: 3-6, 6-3, 7-5 vs Donna Vekic

Sferturi: 2-6, 7-6(1), 6-2 vs Marketa Vondrousova

Semifinale: 2-6, (6)6-7 vs Jasmine Paolini.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:42
Decizie-șoc pe lista FIFA! Vassaras a exclus un central cu 15 ani vechime și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Decizie-șoc pe lista FIFA! Vassaras a exclus un central cu 15 ani vechime și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
13:10
Râsete, aplauze, voie bună Suedia se pregătește zâmbind pentru România! Detalii de la antrenament, câte bilete s-au dat și „trucul” pregătit meci
Râsete, aplauze, voie bună Suedia se pregătește zâmbind pentru România! Detalii de la antrenament, câte bilete s-au dat și „trucul” pregătit meci
11:17
Gazon „crescut” cu lumină roz! FOTO: Tehnologia folosită de suedezi înaintea meciului cu România! Cum „vindecă” suedezii iarba de calendarul aglomerat
Gazon „crescut” cu lumină roz! FOTO: Tehnologia folosită de suedezi înaintea meciului cu România!  Cum „vindecă” suedezii iarba de calendarul aglomerat
11:47
Scene șocante în Liga 3! VIDEO. Jandarmii au intervenit, după ce doi coechipieri s-au luat la bătaie. Reacția antrenorului
Scene șocante în Liga 3! VIDEO. Jandarmii au intervenit, după ce doi coechipieri s-au luat la bătaie. Reacția antrenorului
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
„Românii  ne pot pedepsi”   Corespondență din Suedia.   Ravelli, mesaj pentru Suedia  + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Liga Națiunilor
23.09
„Românii ne pot pedepsi” Corespondență din Suedia. Ravelli, mesaj pentru Suedia + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Citește mai mult
„Românii  ne pot pedepsi” Corespondență din Suedia. Ravelli, mesaj pentru Suedia + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Probleme pentru campioana olimpică     FOTO.  De ce nu poate purta  costumul considerat „prea sexy”  și la JO de la Los Angeles
Jocurile Olimpice

&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Liga Națiunilor
23.09
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
ESENȚIAL | Când repornește CET Vest, după explozia și incendiile din primăvară. Elcen are o veste îngrijorătoare despre cazanele de apă fierbinte
B365