- Răsturnare de situație la FCSB! Deși clubul a anunțat că antrenorul secund Alin Stoica (39 de ani) va continua la academia echipei, patronul Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că acesta va fi demis.
Gigi Becali a declarat în urmă cu câteva zile că Alin Stoica va fi demis de la club. A revenit asupra deciziei la rugămintea lui Mihai Stoica.
Ulterior, Peluza Nord a emis un comunicat în care a precizat că nu va mai fi prezentă la meciuri dacă Alin Stoica rămâne la echipă.
Gigi Becali s-a sucit din nou și îl va demite pe Alin Stoica
În cursul zilei de joi, FCSB a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care a anunțat sosirile noilor „secunzi” Mihai Pintilii și Costin Curelea.
În cadrul postării s-a menționat și că Lucian Filip și Alin Filip vor continua în cadrul academiei clubului. La scurt timp după boicotul Peluzei Nord, roș-albaștrii au modificat postarea de pe Facebook și au șters acea parte.
Gigi Becali a declarat ulterior că Alin Stoica va fi demis:
„Am decis ca Filip să rămână la club! În schimb, Alin Stoica va pleca. Vreau să fie pace, să începem să construim”, a declarat patronul FCSB, conform digisport.ro.
Mesajul inițial transmis de FCSB
„FCSB anunță că Mihai Pintilii și Costin Curelea vor face parte, începând de astăzi, din staff-ul tehnic al primei echipe.
În altă ordine de idei, Lucian Filip si Alin Stoica vor activa, în continuare, la nivelul Academiei FCSB.
Clubul nostru le urează bun-venit lui Pintilii și Curelea și să aibă parte de mult succes!”, a fost mesajul FCSB de pe Facebook.
Comunicatul Peluzei Nord
La rugămintea lui Mihai Stoica, Gigi Becali a decis să-l păstreze totuși pe Alin Stoica, iar Peluza Nord a transmis un comunicat în care a precizat:
„Peluza Nord anunță că, atât timp cât Alin Stoica va rămâne în cadrul clubului, nu va mai participa la meciurile echipei, indiferent de competiție sau de stadionul pe care acestea se vor disputa, și nu va mai asigura susținerea organizată din tribune.
Este o decizie asumată, cu o condiție clară pentru revenire: plecarea lui Alin Stoica din club. Până atunci, locul nostru în tribună va rămâne gol.
Atașamentul nostru față de echipă și de culori rămâne neschimbat. Tocmai pentru că acest atașament înseamnă și demnitate, și respect, alegem să transmitem un mesaj fără echivoc, pe care îl vom susține prin fapte”, a transmis Peluza Nord pe Facebook.