​ATP: Finalul unei perioade de 12 ani - Londra (O2 Arena) nu va mai găzdui Turneul Campionilor

​ATP: Finalul unei perioade de 12 ani - Londra (O2 Arena) nu va mai găzdui Turneul Campionilor

​Turneul Campionilor ATP, care reuneşte cei mai buni opt tenismeni ai lumii la final de sezon, nu se va mai disputa la Londra începând cu anul 2020, relatează presa britanică, citată de Agerpres.

O2 Arena din Londra Foto: theo2.co.uk

După 12 ani de continuitate la Londra, ATP pregăteşte o modificare pentru Turneul Campionilor, la care aspiră, pentru perioada 2021-2025, oraşe precum Manchester, Singapore, Tokyo şi Torino.

Conform presei britanice, Torino şi Tokyo, gazda din 1970, sunt favorite la succesiunea capitalei engleze.

În cei 12 ani, în care turneul s-a disputat la O2 Arena din Londra, s-au înregistrat circa 2,5 milioane de spectatori.

Jucătorii au avut opinii diferite privind menţinerea finalei ATP la Londra. Numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic, s-a declarat în favoarea mutării turneului şi în alte zone ale lumii, în timp ce elveţianul Roger Federer ar fi preferat menţinerea lui la Londra.

În istoria sa, Turneul Campionilor a fost găzduit de 14 oraşe, între care Paris, Barcelona, Melbourne, Boston, Stockholm, New York, Lisabona, Sydney şi Shanghai.

Ediţia din 2018 a atras 240.000 spectatori la O2 Arena, finala fiind câştigată în premieră de germanul Alexander Zverev, care l-a învins în finală pe Novak Djokovic, de cinci ori câştigător al turneului.

Cine a câștigat trofeul de-a lungul timpului

Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)

Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)

Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)

Novak Djokovic 5 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015)

Ilie Nastase 4 (1971, 1972, 1973, 1975)

Boris Becker 3 (1988, 1992, 1995)

John McEnroe (1978, 1983,1984)

Bjorn Borg 2 (1979, 1980)

Lleyton Hewitt 2 (2001, 2002)

Alexander Zverev (2018)

Grigor Dimitrov (2017)

Andre Agassi (1990)

Stan Smith (1970)

Nikolay Davydenko (2009)

Stefan Edberg (1989)

Jimmy Connors (1977)

Alex Corretja (1988)

Gustavo Kuerten (2000)

David Nalbandian (2005)

Manuel Orantes (1976)

Michael Stich (1993)

Guillermo Vilas (1974).

Un singur român a participat în istorie pe tabloul de simplu la Turneul Campionilor

Ilie Năstase este singurul jucător din România care a participa vreodată pe tabloul de simplu de la Turneul Campionilor. Se întâmpla în cinci rânduri (1971, 1972, 1973, 1974 și 1975), Nasty reușind să câștige trofeul în patru cazuri: 1971, 1972, 1973 și 1975.

În ceea ce privește competiția de dublu, Horia Tecău nu numai că a luat parte la multe ediții, dar a și câștigat trofeul în 2015, atunci când tot alături de Jean-Julien Rojer a dispus în finală de perechea Florin Mergea / Rohan Bopanna, scor 6-4, 6-3.

Cine a găzduit de-a lungul timpului Turneul Campionilor

Tokyo a fost orașul care a avut onoarea de a găzdui prima ediție a competiției, în anul 1970. Trofeul i-a revenit la acel moment lui Stan Smith (l-a învins pe Rod Laver în marea finală). Au urmat alte orașe mari pe harta întrecerii care adună la un loc pe cei mai buni jucători ai anului: Paris, Barcelona, Boston, Melbourne, Stockholm, Houston, New York, Frankfurt, Hanovra, Lisabona, Sydney, Shanghai și Londra.

New York este orașul care a găzduit cele mai multe ediții: 13. Apoi, urmează Londra cu zece ediții și Frankfurt cu șase.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
„L-au lucrat la marea meserie!”  Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
Accident pe circuit  Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
„L-au persiflat!”  A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11