ATP Montpellier: Finală fără principalul favorit

Alexander Bublik și Borna Coric sunt finaliștii turneului ATP de la Montpellier. Cei doi au trecut în semifinale de Felix Auger-Aliassime, respectiv Holger Rune.

Alexander BublikFoto: Carmen JASPERSEN / AFP / Profimedia

Holger Rune, marele absent din finala de la Montpellier - Alexander Bublik și Borna Coric se înfruntă în finală

Alexander Bublik a obținut sâmbătă calificarea în ultimul act al turneului ATP de la Montpellier.

Sportivul clasat pe locul 27 în ierarhia ATP l-a eliminat pe al treilea favorit, Felix Auger-Aliassime (30 ATP), la capătul unui meci ce a durat două ore și 39 de minute, scor 4-6, 6-4, 6-4.

În celălalt meci al zilei, cel dintre Holger Rune (7 ATP) și Borna Coric (37 ATP), croatul a avut câștig de cauză, după 59 de minute de joc.

Coric a câștigat primul set cu scorul de 6-3, iar în actul secund, la scorul de 4-1, Rune s-a retras din motive medicale.

Așadar, Bublik și Coric vor juca finala la turneul din Franța, aceasta fiind programată duminică de la ora 16.

Cei doi s-au mai întâlnit o singură dată, în 2023, la ATP Halle, când Bublik s-a impus în două seturi, scor 6-3, 6-1.

Open Sud de France se desfășoară la Montpellier și are loc în perioada 29 ianuarie - 4 februarie. Acesta se joacă pe suprafață hard și este dotat cu premii totale în valoare de €579,320. Campionul en-titre este Jannik Sinner.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:25
Stanciu, negocieri cu FCSB Primul mesaj transmis de mijlocaș: „Nea Gigi, dacă sunt dorit de voi...”

17:33
Craiova cere suspendarea lui Reghe Becali a intervenit: „Nu poate să spună ceva imaginar! Cum să plătesc eu datoria cuiva?”

17:56
Replica lui Vassaras FOTO. Răspuns pe site-ul CCA după acuzațiile că VAR-ul din Superligă e trucat » Ce imagini a publicat

17:03
Reverență în fața lui Hagi Graham Potter, cucerit de „Rege”: „Wow! A fost imens” + mesaj pentru Băluță: „Ne temeam pentru el”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   VIDEO.   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
15:50
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult

Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse
12:42

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor
14:00

FOTO | Acordul secret la care au ajuns toți primarii din București, în frunte cu dl Ciucu. "Conjurația Cămășilor Albastre" se ascunde la vedere
B365
23.09