Publicat:
03.12.2024, ora 21:30
Actualizat: 04.12.2024, ora 14:58
- Bănel Nicoliță (40 de ani) povestește, în episodul 1 al seriei „Lumini și umbre”, cum a învins un zid de obstacole care nu-i dădeau nicio șansă în viață.
- A plecat în picioarele goale din Făurei, a devenit celebru și bogat, apoi anturajul și propriile decizii greșite l-au resetat și l-au vulnerabilizat, făcându-l să o ia din nou de la zero.
- În interviul pentru GOLAZO.ro, Bănel pune pe masă toată emoția unui copil sărac și discriminat, dar care a învățat câte ceva din fiecare „Nu” pe care i l-au aruncat în față viața și oamenii. Și, la rândul lui, acum le spune și altor fotbaliști de ce niciodată nu trebuie să te dai bătut.
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit. Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie. Să intrăm în mintea și în sufletele sportivilor pentru a descoperi povești profund umane despre cum cazi și cum te ridici.
- Seria jurnalistică inițiată de GOLAZO.ro va explora, printr-o serie de conversații sincere, lecțiile neprețuite pe care fotbaliștii le-au învățat din propriile greșeli
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” va oferi o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
Bănel, când ți-ai dat seama, în copilărie, că ești privit altfel pentru că ești sărac și n-ai posibilitățile altora?
Sunt subiecte care mă răscolesc. Nu mi-a fost ușor. Gândiți-vă că părinții mei lucrau cu ziua. Eram 6 copii, 5 băieți și o fată. Părinții noștri n-aveau un serviciu stabil. Lucrau azi și reușeam să mâncăm cu ce câștigau. Peste două zile poate nu mai lucrau și trebuia să muncim noi, copiii. Trebuia să găsim soluții. N-au putut să ne ofere dragoste și educație. Cu toate astea, eu și frații mei n-am făcut lucrurile greșit. Chiar dacă n-am avut educație, am știut să ascultăm și să fim disciplinați, să respectăm. Chiar dacă părinții n-au fost lângă noi, am arătat, în ciuda sărăciei și fără nicio șansă, că putem. Mie, unul, nu mi-a dat nimeni nicio șansă să ajung undeva. M-a ambiționat lucrul ăsta, să fiu mai puternic. Să nu fac doar o oră antrenament, ci poate 10, chiar și noaptea ca să devin mai bun față de ce era în zonă.
S-a înscris singur la școală
Care au fost primele momente de discriminare palpabilă?
Fotbalul l-am început la 7 ani și m-am dus singur să mă înscriu și la școală. Tot singur. Mama mi-a spus că n-are cum să meargă, pentru că trebuia să se ducă la muncă. Se trezea la 5:30 dimineața și la 6:00 era la câmp. Taică-miu lucra și el, pleca de dimineață. La un moment dat i-am spus că mă duc eu, dar în sinea ei n-a crezut nicio secundă că pot să mă duc singur să mă înscriu.
Și?
M-am dus școală și erau trei rânduri: A, B și C. M-am băgat și eu la mijloc. Erau doi învățători și o învățătoare, doamna Emilia, căreia îi mulțumesc și Dumnezeu să o ierte, pentru că nu mai e. A fost unul dintre oamenii care m-au ajutat cu tot ce-a fost mai bun în clasele I - IV. Respectul pe care mi l-a oferit ea a fost atât de mare, încât n-am mai avut nevoie de educația de la părinți. Revenind la povestea cu înscrierea la școală: mă duceam numai pe rândul din mijloc și mă tot împingeam până am rămas ultimul. N-aveau unde să mă bage. Doamna Emilia le-a spus direct că nu vor să mă ia pentru că eram țigan, rom, și m-a luat ea. Așa am ajuns în clasa I fără să vină un părinte să mă înscrie. Îi mulțumesc și acum lui Dumnezeu că mi-a dat puterea asta.
A fost primul moment când te-ai simțit altfel?
Am plecat de la început cu zero. Când m-am dus acolo erau toți în uniforme, iar eu eram în pantaloni rupți. Mă priveau într-un fel și simțeam. Nu-i băgăm seamă. Mi-am dat seama că fără muncă și disciplină n-am să reușesc.
„Copiii râdeau de mine că sunt sărac”
Care a fost cel mai dureros lucru care ți s-a întâmplat în copilărie ?
Cred că ăsta a fost cel mai greu, când m-am dus singur și m-am înscris, asta pentru că eram rom. Mulți copii se uitau urât la mine, mai ales că eram îmbrăcat prost. La un moment dat, încercam să nu mă uit stânga-dreapta și am băgat capul în pământ. Toți râdeau și mi-am dat seama că e vorba de subiectul Bănel. Am realizat că e vorba de mine, dar mi-am asumat. M-am dus la maică-mea fericit că m-am înscris la școală. Ea m-a întrebat cum am reușit: „Băi, ești nebun!? Cum te-ai dus, cum te-ai înscris, cine te-a luat?”. I-am zis că am avut un caiet și un pix și le-am băgat într-o pungă de cumpărături.
Serios?
Da. A doua zi, a început să mă urmărească maică-mea. A vrut să vadă dacă mă duc la școală sau în altă parte. M-a întrebat dacă nu mă duc să fac prostii, iar eu i-am spus că mă duc la școală și că m-am înscris la doamna Emilia și că sunt la clasa a-ntâia B. La un moment dat, am văzut-o pe mama pe stradă și mă gândeam dacă se duce în altă parte. Dar ea m-a urmărit până la școală, ca să se asigure. La sfârșitul săptămânii, doamna învățătoare i-a chemat la școală pe toți părinții. Tata era tanc rusesc (n.r . - alcoolic)… Apoi, i-am spus mamei să vină la școală pentru că trebuia să cumpărăm cărți. Și-a dat seama că n-am mințit-o și am fost corect. Știa asta de când mă trimitea să iau pâine și vânzătorul, în loc de rest, îmi dădea o acadea, dar eu refuzam pentru că voiam restul pentru acasă. Eram atât de corect, nu-mi plăcea să mint și s-o păcălesc.
Cum „păcălea” Bănel foamea
Ce povestești e emoționant, dar și traumatizant pentru un copil …
Momentele acelea m-au maturizat, m-au făcut să văd mai clar unele lucruri. Știam că singurul lucru pe care vreau să-l fac era să muncesc. Să fiu serios și la fotbal. De la 7-8 ani eram bombă cu ceas și câștigam bani. Mă ruga cineva să-l ajut să bage ceva în casă, eu făceam. Când mă cheama cineva la câmp, făceam. Niciodată nu spuneam nu. Făceam orice. Unde se făceau bani, mă duceam. Un vecin de-ai mei avea o vacă și mă trimitea să i-o aduc de la câmp. Îmi dădea un litru sau doi de lapte pentru acasă. În fiecare zi mă duceam, știam că în ziua aia păcăleam foamea. Mâncam lapte cu mămăliguță sau ce-mi făcea maică-mea. Episoadele astea sunt frumoase când le povestesc acum, dar atunci erau dureroase. Am fost un om puternic și am știut că pot realiza lucruri frumoase dacă cred în Dumnezeu. Fără El nu puteam.
De câte ori te-ai oprit ca într-un zid, deși simțeai că meriți și că poți mai mult?
De multe ori, dar am avut mai multă putere și încredere. Neavând educație și alte lucruri pe care copiii de vârsta mea le aveau, mă loveam ... Făceam totul din instinct. A trebuit să iau totul de la capăt. Repetiție, repetiție! Mi-am dat seama că nu mai trebuie să fac aceleași greșeli și am progresat. Mă duceam la fotbal și aveam o oră de antrenament. Dar eu mai stăteam 5 ore în plus. Îmi ziceam că pot să stau mai mult, să alerg mai mult, că pot să dau mai bine la poartă. Mi-am dat seama că repetiția mă va ajuta să devin mai bun.
„Mama se culca plângând și fără să mănânce”
E un subiect sensibil, dar … de câte ori ți-ai văzut mama plângând pentru că nu avea posibilitatea să-ți dea mai mult?
Sincer, niciodată! Era tot timpul cu zâmbetul pe buze. Era o luptătoare. Am văzut în ea omul care se lupta tot timpul. Durerea cea mai mare și plânsul veneau în momentul în care se băga la somn. Sunt sigur că ea nu mânca și ne lăsa pe noi ... Dacă mai rămânea ceva poate mânca și ea, dar altfel se băga la somn fără să mănânce și plângând că nu are să ne dea mai mult. A suferit mult în tăcere. Și eu am fost la fel. Și am tăcut, și am tăcut. Am realizat că și tăcerea e bună, iar după ce vei câștiga și vei ajunge acolo sus poți să te descarci. Și, uite, eu am ajuns în punctul în care pot să mă descarc.
Erau zile în care te duceai la fotbal fără să fi mâncat?
Da, mă duceam nemâncat. În ziua de azi, sunt copii care au tot. Eu la 12-13 ani… erau zile în care pur și simplu nu reușeam și maică-mea n-avea posibilitatea să-mi facă nimic de mâncare. Mă întreba antrenorul dacă am mâncat, că trebuia să joc tot meciul. Îi spuneam: „Nea Ivane, stai liniștit, am mâncat, sunt un luptător”. Cu antrenorul am avut o relație frumoasă. Am primit educație de la el, de la Ivan Ionel. Mă simțea când nu mâncam și mă lua la el acasă. Avea două fete și mă punea cu ele la masă.
Cine te-a motivat cel mai mult?
Dumnezeu! Fără El nu puteam să ajung, cu tot talentul și munca. Doar El m-a ajutat să trec peste multe momente grele pe care le-am întâmpinat în carieră, la școală, pe stradă. Mi-a dat puterea să tac. Mi-a dat puterea să am răbdare și să trec peste unele lucruri în care dreptatea era de partea mea. Azi realizez că fără Dumnezeu ajungi un nimic.
„Singura șansă să-mi salvez familia”
Ai avut vreodată gândul să renunți la fotbal și să muncești? Era drumul mai ușor de a avea ceva…
Niciodată. Pentru că ceea ce făceam de mic, făceam din pasiune. Din an în an creșteam și mă vedeam mai puternic. Mi-am dat seama că fotbalul este singura șansă prin care pot să-mi salvez familia și frații. Toți se distrau, mergeau pe afară. Eu stăteam zeci de ore pe teren. Erau unele zile când făceam asta nemâncat. Eram doar eu și mingea. Nebunia asta m-a făcut să ajung sus. N-am fost talentat, dar am fost muncitor. Niciodată n-am renunțat la visul meu.
Și …
Chiar am făcut niște tricouri pentru copii (n.r. - cei de la Academia sa) cu mesajul: „Nu renunța la visul tău”. Până la urmă și eu, și tu, toți avem un vis. Acel vis trebuie să-l duci până la capăt, să-l împlinești. Nu poți să renunți la jumătatea drumului. Poate zice unul că vrea să ajungă ca Messi. Tragi tare și nu renunța, poate n-ai să fii ca el, dar trebuie să tragi tare și să ajungi sus. La un moment dat eram fanul lui Il Fenomeno, al lui Ronaldo. Spuneam: „Doamne, ajută-mă! Doamne, ajută-mă să ajung fotbalist! Doamne, ajută-mă să mă antreneze Marius Lăcătuș”. Îmi doream să joc pentru Steaua, pentru națională. Erau lucruri pe care mi le puneam în minte și la care visam. Dormeam cu ele. Visam noaptea. Și uite că am ajuns!
Când ai câștigat primii bani din fotbal și la ce vârstă ai ajuns să te întreții cu acei bani?
De când am plecat să câștig primii bani, la 7-8 ani, m-am întreținut și pe mine, și pe familia mea. Am știut ce e greul. Primii bani din fotbal i-am câștigat la 13 ani și 6 luni. Eram la Făurei. Luasem o primă, dar mică: 15 lei. Dar banii de atunci erau foarte importanți. Mi-am luat teniși cu crampoane și de restul am cumpărat cartofi, ceapă, roșii și ce mai avea nevoie mama prin casă.
Bănel Nicoliță și-a îngropat primii bani! „Ca să nu-i cheltui…”
Ce ți-a spus mama ta când ai adus primii bani din fotbal?
N-am mai povestit asta până acum. La Făurei piața era sâmbăta și joia. Noi am avut meci sâmbătă după-amiază, deci n-am mai găsit piața deschisă (n.r. - să cumpere alimente pentru familie). Așa că trebuia să păstrez banii până joia sau sâmbăta viitoare. I-am pus într-o pungă, am săpat o groapă în spatele casei și i-am ascuns acolo, ca să nu-i cheltui. Miercuri m-am dus să caut banii, dar nu mai știam pe unde i-am pus. L-am luat pe fiecare frate în parte la întrebări. Ei ziceau că habar n-au, că nu m-au urmărit. Joi m-am trezit la șase dimineața și am căutat vreo 3 ore banii până i-am găsit! Așa de fericit am fost că am uitat că am plecat de acasă în șort, cu toate că era foarte frig afară, și în maiou. Am plecat în picioarele goale (n.r. - spre magazin). Mi-am luat niște adidași roșii, chinezești. Și de restul am luat de mâncare. Când a văzut mama, săraca … „Ce faci, mă? De unde ai tu bani? I-ai furat, ai făcut ceva?!”. Zic „N-am făcut nimic, mamă, i-am câștigat la fotbal și uite, am cumpărat ce e nevoie prin casă”.
Când ai avut prima pereche de ghete noi?
Până la vârsta de 17 ani n-am avut ghete, jucam în teniși, adidași. Când eram mic purtam 40-41, dar începea meciul și purtam de la 40 la 44. Toți aveau ghete de fotbal, numai eu aveam teniși. La un moment-dat, mi-a adus unul o pereche de ghete de-ale unui moș care a jucat prin liga a treia, pe la țară. Negre, cu crampoane mari. Le-a găsit în pod și mi le-a dat să joc. Mi-a spus că nu sunt numărul meu, dar i-am zis că nu e nicio problemă. Am băgat vată în vârf! Erau ghetele 44 și am jucat cu ele tot meciul. Acum, dacă un copil vede o pereche de ghete de la Ronaldo și Messi, părintele i le cumpără imediat. Copilul trebuie să fie motivat să obțină lucrul ăla. Și eu am copii și nu le-am oferit telefoane de milioane. Nu le-am luat geci de la Gucci sau alte firme. Am posibilitatea să le cumpăr, dar nu vreau să fac greșeala asta. Mai ales că în spatele meu se ascunde o istorie, pe care fetele mele nu o știu. Vreau să le pregătesc în așa fel încât, dacă-și doresc ceva, trebuie să facă ceva să merite lucrul respectiv.
„Mama lua pe caiet ca să avem ceva de sărbători”
Cum erau sărbătorile pentru tine?
Le așteptam, pentru că atunci erau colindele și puteam să facem ceva ca să avem niște sărbători frumoase. În rest, ce sărbători să avem?! Lua maică-mea pe datorie și făceam prăjituri, sarmale, 5 cozonaci și cam aia era. Ne puneam la televizor. Nu era sărbătoare, dar am făcut-o cum am simțit. Noi nici n-am știut ce e bradul. Sunt lucruri și lucruri, dar important e să treci peste și să știi că nu trebuie să-ți judeci părinții pentru ce n-ai avut. Sunt sigur că și ai mei, dacă aveau posibilitatea, îmi ofereau tot ce-i mai bun și poate azi nu mai eram aici.
Ai trecut prin multe, ai jucat în Champions League, la Euro etc. Pentru tine care a fost cel mai greu moment din fotbal?
Un moment greu a fost cel în care am pierdut semifinala (n.r. - cu Middlesbrough, în 2006). Am fost la un pas să jucăm finala și era un lucru incredibil. Ne-am autodepășit și eram o echipă fantastică. Ne-am bătut și cu Real Madrid, chiar dacă a fost un moment mai puțin plăcut când mi-am dat autogol. Am jucat de la egal la egal cu ei, cu Beckham, Raul, Van Nistelrooy. Ce să mai spun de Roberto Carlos.
„După autogolul cu Real am vrut să intru cu mașina în copac”
Cum ai depășit semifinala cu Middlesbrough și autogolul cu Real?
Sunt două moment diferite. Cu Real e un moment personal, mi-am dat autogol. După ce am venit de la Madrid, la 4 dimineața am plecat la Constanța. Era o ceață … Nu vedeam la 5 metri. Și la un moment dat am vrut să intru în primul copac! Știam că mulți o să spună că mi-am dat autogol, bla, bla, bla…
Ți-era teamă de critici, de bulling?
Și-n ziua de azi lumea îmi zice de autogol în loc să mă întrebe de golurile decisive date cu Galatasaray, cu Rapid, „dubla” cu Betis. Autogolul ăla a rămas farmecul. Și ăla mi-a dat mai multă notorietate. Până la urmă am crescut ca imagine, nu? Așa a fost să fie. La 1-0, are Real Madrid penalty și ratează Van Nistelrooy. Dumnezeu, tot El le așază! Dacă făcea 2-0, nu se mai vorbea atât de Bănel. Așa a fost să fiu eu al doilea jucător român după Hagi ca marcator pe „Santiago Bernabeu”, am dat și eu gol pentru Real, hahahaha! Mi-a dat Dumnezeu să vadă dacă sunt puternic și am reușit.
„Am fost cel mai mare prost”
Ai luat țepe din fotbal?
Depinde. Dacă vorbim de viața privată, de prieteni, da … Iar dacă vorbim despre impresari, încrederea mea a fost atât de mare încât mi-am luat cea mai mare țeapă. N-a existat un prost mai mare decât mine. Cred că am fost cel mai mare prost. Să am oferta pe masă, să semnez și totuși să n-o fac.
Despre ce ofertă e vorba?
Am avut de la Nantes, din Turcia. N-am plecat fără el (n.r. - impresarul Traian Gherghișan). Am fost corect până la capăt. Puteam să-l trădez în orice secundă, dar n-am făcut-o.
Câți bani erau acolo?
Era un contract pe doi ani de zile și era vorba de niște sute de mii de euro. Rămâneam acolo (n.r. - la Nantes), rămâneam în vizorul naționalei României și viața era alta. Nu mai ajungeam să pierd bani la Făurei și să mai fac eu greșeli. Dar nu mi-am ales omul potrivit căruia să-i acord încrederea. Am avut totul în mână să semnez și n-am făcut-o. Eu sunt de vină, cariera mea trebuia să fie mai frumoasă și mai lungă. Din prea mult obraz am pierdut tot ce-am clădit.
Imagini cu Bănel Nicoliță și adversari celebri pe care i-a întâlnit în carieră
„Dacă aveam educație financiară nu ajungeam să pierd”
Câți prieteni aveai când erai fotbalist și câți mai ai acum?
Foarte mulți când eram fotbalist. Mă sunau nonstop și îmi cereau bani și bilete, vacanțe. În secunda unu eram pentru ei. Când eram cu fosta soție, o trimiteam și la 2 dimineața să aducă bani pentru ei. Prieteni sunt ăia care rămân lângă tine când ți-e greu. Am avut momentele mele mai puțin bune și atunci lângă mine au fost Dumnezeu și oameni pe care nu i-am cunoscut până la acel moment. Au fost mai buni decât cei cărora le-am dat viața din mine. Dacă-mi cereau inima, și pe aia o dădeam pentru ei. Am avut parte de multe trădări. Nici eu nu sunt omul perfect. N-am fost corect cu toată lumea. Sunt călit cu de toate.
Viața de fotbalist e cea mai frumoasă. Îți dă și momente frumoase, și altele mai puțin frumoase. Depinde cum le gestionezi. Eu n-am avut educație financiară și am pierdut când vine vorba de bani. Dacă aveam o educație bună dinainte n-ajungeam să pierd. Bănel Nicoliță
Ai avut un moment în viață când totul părea închis pentru tine și nu găseai ieșirea?
După ce am pierdut tot la Făurei, am divorțat. Am renunțat la tot și am luat-o de la zero. Trebuia să fiu mai puternic decât atunci când eram mic. Sărăcia o cunosc și ea mă cunoaște. Suntem egali și nu-mi era frică. Am zâmbit și nu-mi era teamă. De la zero am plecat. Nu spuneam că mi-e teamă, voi vedea ce voi face. Nu puteam să spun că mor. Am fost calm și mi-am spus că sunt un om puternic care a trecut peste multe în viață, ceea ce era la momentul ăla e doar un pahar de apă.
„Fotbalul mi-a oferit educație”
Ce te-au învățat încercările din viață?
Tot parcursul meu fotbalistic mi-a oferit o educație față de oameni, de public, părinți, copiii. Mi-a oferit o educație pe care n-o puteam primi de la mine și asta datorită fotbalului. Din toate episoadele am învățat.
Care e primul sfat pe care îl dai unui tânăr din academia ta?
Exact ce-am făcut eu ca să ajung sus. Muncă, disciplină, respect. Dacă va avea cele trei lucruri, va ajunge ceva în viață, indiferent că face fotbal, box, karate… Un sport în viață este educație. De asta am spus că sportul m-a educat și m-a învățat lucruri pe care nu puteam să le învăț niciodată în familia mea sau de la prietenii mei cei mai inteligenți. De asta, fotbalul înseamnă educație.
Muncă, disciplină, respect. Dacă ai astea trei lucruri, o să ajungi cineva în viață Bănel Nicoliță
.jpeg)
