Cristian Geambașu Nu ești manelist, ești rasist!

• Manelele sunt o formă pură de subcultură, împachetată mai nou ca artă autentică. Iar fotbalul care se simte deposedat de un stadion, fie că acolo cântă Metallica sau Babasha, joacă rolul toleratului care nu pricepe rolul purificator-integrator al muzicii

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

“Maneliști contra manele. Despre gust, frică și un stadion care poate aparține tuturor” este titlul unui articol de opinie al lui Ciprian Necula, publicat de Hotnews. Editorialul pleacă de la polemica stârnită de programarea “Festobal”, primul festival de manele și trapanele, pe Arena națională.

Evenimentul cu pricina, laolaltă cu Neversea Kapital (festival de muzică electronică), se suprapune temporal unor meciuri importante de fotbal (derby-ul Dinamo-FCSB, partidele FCSB din începutul campaniei europene) pe care acestea le-ar fi disputat acolo.

Critică, nu isterie. Până nu ne trapanizăm

Autorul induce din titlu ideea că ăia de combat manelele sunt în taină niște maneliști. Și pretinde că iminenta desfășurare a Festobal a generat o reacție isterică în mediul online, care nu e decât o mare ipocrizie. Dacă se referă la rețelele sociale, pe care nu toți le frecventăm, este posibil să aibă dreptate C. Necula.

În spațiul presei “urbane”, “respectabile”, “albă” și “relativ educată” (simpatică relativizarea!), ca să folosesc doar câteva din epitetele domnului Necula, am citit destule opinii critice. Nu isterie. Nu derapaje.

Care este derapajul titlului “Arena ocupată de trapanele?” Cum era corect și cuminte să fi fost scris? Ceva de genul “Pentru câteva seri sunetul suav al trapanelelor va înlocui vacarmul galeriilor?”.

Cât timp libertatea cuvântului este egală cu dreptul de a asculta manele, presa nu trebuie să primească lecții despre cum ar trebui să își facă meseria.

“Rasializare estetică”

Presa critică și nu are nevoie pentru asta de binecuvântarea activiștilor culturali. În aceeași presă albă și snoabă (epitetul meu), “anxioasă”, dedată la “rasializare estetică”, am citit/auzit și opinii asemănătoare autorului editorialului din Hotnews.

Potrivit acestora, manelele sunt o formă ca oricare alta de cultură, doar că mai exotică, mai populară. Deci cu atât mai autentică. Așa cum odinioară era blues-ul în America, declasat ca “muzică de negri”, apoi urcat la rang de curent muzical inspirator. Ce viclenie să faci o similitudine între manele și blues!

Certificat de identificat cocalari?

Trebuie spuse niște lucruri, ca să nu ne mai unduim pe melodie. Manelele nu sunt o formă de cultură populară, ci una de subcultură. Sau de incultură patentată.

Mesajul subcultural al manelelor, de la textele care frizează imbecilitatea, sexismul, macismul și îndemnul la delincvență până la manifestările să le zic coregrafice lascive și bancnotele (câștiguri fiscalizate, nu-i așa!) care zboară din buzunarele sărbătoriților pe frunțile lui Tzancă sau ale lui Costel Biju (la nunta lui Florinel Coman, vizionați, vă rog!), totul este o nesfârșită defilare de prost gust.

Pentru a identifica cocălăreala nu îți trebuie certificat de critic muzical. Nici de critic literar.

Despre rasism adevărat, vulgaritate și vaccin împotriva prostului gust

Dar trebuie să fi citit niște cărți, altele decât cele de joc sau de ghicit. E bine să fi ascultat și ceva muzică, de preferință nu cea de la nunți. E clar, sunt snob. Manelele sunt populare, reprezintă un curent care crește ca un tsunami, dar asta nu le urcă la gradul de diversitate culturală, cum afirmă Ciprian Necula.

Eu cred că a refuza să asculți manele nu este o formă de elitism a unor frustrați care nu știu să se distreze sau a unor rasiști care miros ei că muzica asta e ceva din repertoriul romilor. Repudiind manelele te vaccinezi împotriva virusului prostului gust.

Dar, vai, noi avem atâția antivacciniști! Și da, rasism este atunci când galeriile lui Dinamo sau ale FCSB-ului scandează mizerii la adresa omologilor din galeria Rapidului, nu când cutezi să spui că manelele transportă în vulgaritate. Insultele rasiale la adresa romilor fac parte dintr-un repertoriu rușinos, dar repetat, scrie Ciprian Necula. Aici are dreptate.

Nu mai are dreptate când vrea să ne convingă că atitudinea fățiș ostilă față de manele (vom fi din ce în ce mai puțini, autorul poate să stea liniștit) ar fi un reflex rasist, discriminatoriu.

Credibilitatea luptei pentru o societate incluzivă nu e mai mare dacă fluturi spectrul rasismului și al persecuției pe criterii etnice într-o discuție despre gusturi muzicale. Sau despre cultură.

Mici, muștar, chifle și șpriț cu Chateau Petrus

“Festobal” este un eveniment muzical legal, organizat cu respectarea tuturor procedurilor administrative și este tratat ca o invazie, mai spune domnul Necula. Corect enunțul, mai puțin treaba cu invazia.

În măsura în care stadionul cel mai mare din România a fost construit în principal pentru a găzdui evenimente sportive (fotbalistice cu precădere), găzduirea concertelor și festivalurilor de tot felul poate fi privită ca un soi de invazie. Sigur, una necesară pentru a asigura întreținerea și rentabilitatea arenei construite din bani publici. A noastră a tuturor.

Nu asta era ideea reacției negative a publicului nemanelizat la festivalul de manele&trapanele, ci combaterea unui fenomen nociv, tratat ca fenomen cultural de tot mai mulți oameni din zona intelighenției românești.

Mi se pare o formă de hipstereală, să spui că asculți de-a valma muzică simfonică, rock gothic și manele. E ca atunci când mănânci mici, râgâi și bei Chateau Petrus făcut șpriț. Sau Petruș mai pe românește.

Drum liber spre incultură

Stadionul aparține tuturor, nu e nimic de negociat aici. Da, oricine are acces la cultură, dar și drum liber spre incultură. Incultura și analfabetismul funcțional sunt sursa frisoanelor unora dintre noi la recentele alegeri. Stați liniștit, domnule Necula, care vă recomandați drept mare rocker.

Nimeni nu (vă) interzice manelele. Iar cine-i îndrăgostit de hau inima mea, să fie sănătos și la pungă gros. Doar că asocierea aceea cu romi săraci, amatori de manele și împinși în fundul sălii de albii intoleranți chiar e o figură de stil ieftină.

Chiar nu știți ce mașini conduc “artiștii” și majoritatea fanilor lor? Dar ce lanțuri au la gât ați văzut? Dar ce viloaie își prezintă pe la emisiuni de profil? Dar ce divinități inspiratoare le sunt alături? Așa arată pauperitatea? Ei sunt noii proletari?

Nu cumva găsim mai ușor sărăcia (modestia?) printre snobii ăia care lăcrimează ca proștii când pun mâna pe un vinil din epoca definitiv apusă a baby boomerilor și a trupelor de poveste?