- Djokovic are 7 titluri la Wimbledon și cu un al 8-lea l-ar egala pe Roger Federer. Ținta lui este însă al 25 trofeu de Grand Slam. Îi stau în cale însă adversari imbatabili. Jannik Sinner, Carlos Alcaraz, propria vârstă, tenisul care pare deja old-school
Cu 25 de titluri, Novak Djokovic ar deveni recordmen absolut, atât la masculin, cât și la feminin, al Grand Slam-urilor câștigate. Cu cele 24 câte are acum, ultimul jucător în activitate al faimosului Big Three (Big Four după unii care îl includ și pe Murray acolo) împarte fotoliul de lider cu legendara Margaret Court. O legendă la soclul statuii căreia corecții dau tare cu picamerul. Dar asta este deja altă poveste.
Minusurile mândriei sârbești
Ca să ajungă la al 25-lea trofeu major, Nole își propune să triumfe la Wimbledon. Nu doar își propune, este încrezător. Sârbul putea să fi urcat acolo mai demult, și nu doar la 25, ci poate la 26 sau 27 de titluri dacă în pandemia de Covid nu se trezea că este antivaccinist și nu rata participarea la Australian Open sau US Open.
Mândria sârbească are minusurile ei atunci când intră în coliziune cu știința.
Este Wimbledon locul potrivit?
Djokovic trage de fiare în sala de forță a complexului de la All England și spune că Wimbledon este turneul cel mai potrivit pentru atingerea cotei 25. Pe iarbă, susține el, schimburile sunt mai scurte, uzura fizică mai mică, iar asta l-ar ajuta să treacă mai bine printr-un meci de 5 seturi împotriva lui Carlos Alcaraz sau Jannik Sinner.
Finala din 2024 cu Carlitos îl contrazice. Aveau atunci amândoi mai puțin cu un an, dar anii se simt altfel când treci de la 21 la 22 și când o faci de la 37 la 38. A fost o finală scurtă aceea, un meci pierdut de Nole în 3 seturi. Tot în minimum de seturi fusese învins cu 3 săptămâni înainte, în semifinala de la Roland Garros.
Jannik Sinner îi administrase un autoritar 6-4, 7-5, 7-6 și marca a doua victorie consecutivă în fața lui Djokovic din ceea ce urma să fie o serie de 3. Asta luând în calcul acum și recenta victorie de la Roland Garros, și tot în semifinale. Interesant, scorul meciurilor directe dintre Sinner și Djokovic este în acest moment de 5-4 în favoarea italianului. Iar trendul ireversibil.
O conjunctură favorabilă. Care?
Problemele lui Djokovic sunt în ordine vârsta, refuzul de a și-o accepta și cei doi tineri care domină acum circuitul. Sinner și Alcaraz. Oricât de slim fit ar fi marele campion sârb, și el chiar este un model de suplețe asezonată cu mușchi, prospețimea fizică a adversarilor dusă la un nivel de neînchipuit înainte de finala Roland Garros 2025 pare greu de combătut numai cu seriozitate și ambiție.
Cred că Nole știe că timpul lui a trecut și că doar o conjunctură favorabilă, care?, l-ar putea ajuta să îi învingă pe cei care la Paris au dansat nebunește pe sârmă deasupra prăpastiei. Tenisul lui Djokovic nu și-a pierdut din forță, din geometricitate, din constanță. Dar prin comparație cu aceia care riscă să devină obsesiile lui e un tenis mai bătrânesc. Old school. Ceva ce vine dintr-o altă epocă.
O vreme va mai fi competitiv
De ce se supune Djokovic unui astfel de supliciu? Pentru că asemenea majorității dintre noi, refuză să își accepte vârsta. Regresul fizic. Și dacă folosește Nole metode de pregătire&recuperare curate, chiar dacă totul este natural, ca spanacul lui Popeye, organismul și creierul își cer dreptul la odihnă.
Bătrânul soldat refuză să se predea pentru că nu se vede un pensionar bogat care își plimbă familia prin croaziere luxoase. O vreme va mai fi competitiv, dar pe măsură ce timpul va curge se vor înmulți adversarii care îl vor vâna. Accidentările vor deveni ceva cotidian.
După triumvirat, dictatura bicefală
Nole încheie era triumviratului Federer-Nadal-Djokovic, o dictatură nemiloasă care a făcut vid în jur și lumină în tenis. Mai nemiloși, Alcaraz și Sinner au impus stăpânirea bicefală și deocamdată este greu de ghicit dacă cineva e demn să li se alăture.
Rune e un monument de inconstanță, Draper mai are lucruri de îmbunătățit. Zverev e deja bătrân, Tsitsipas e în pragul retragerii înainte de vreme. Ar fi loc totuși de cineva care să apară de nicăieri, așa ca pe pe timpuri Mats Wilander sau Boris Becker. Dacă mai e loc pentru copii minune.