Radu Naum Fotbalul în stradă?

• Țara se pregătește de proteste și de greve. Nimeni nu acceptă că îi poate fi tăiat măcar un colț de unghie din tot ce a căpătat de-a lungul anilor și deceniilor de la guverne care au dat ce nu aveau.
• Funcționarii, studenții, bugetarii care vociferează nu trebuie condamnați. Nu există cineva care să dea bucuros din ce a căpătat, și nu o dată, ci lună de lună.

Noi nu suntem ca sud-coreenii, care în fața perspectivei falimentului țării lor au venit și și-au depus bijuteriile pentru a salva statul.

Noi am păstrat din comunism că trebuie să ni se dea. De unde? Naiba știe! Să ne dea guvernanții, că de-aia sunt puși acolo! Să ne pice din cer, ce ne pasă nouă?

Și o vreme a picat din cer, până a secat și cerul, s-a crăpat pământul și acum stăm pe buza unei enorme crevase care se numește incapacitatea de plăți. Dar noi jucăm rolul somnambulilor din desene animate. Suntem pregătiți să mergem pe aer.

Pe gratis, toată lumea vrea la maxim

Mai nou, într-o limbă română ce-i drept aproximativă, dar cu un discurs legat, limpede, premierul Bolojan a făcut o lungă digresiune despre construcția de stadioane. Dacă orașele au cu adevărat nevoie de ele, să plătească o parte a prețului, a zis șeful guvernului, și atunci poate că nu se vor întinde la zeci de mii de locuri, vor fi mai modești.

Pe gratis, toată lumea vrea la maxim. Când e de luat, ești comunist – cum era lozinca aia?... fiecăruia după necesități. Când e de dat, însă, devii capitalist. Noi trăim în această țară virtuală, de la țâțele căreia poți să sugi la nesfârșit, dar căreia când e să o hrănești la rându-ți, să o salvezi de la inaniție, se schimbă calimera. Să o hrănească alții!

Ei bine, nu se mai poate. Nu că o spune Bolojan. Nu se mai poate pentru că nu mai e de unde. După guvernele Ciucă-Ciolacu, potopul. Care, iată, mătură și stadioanele.

Plouă cu bani, frate, să ne luăm o umbrelă

Va înțelege fotbalul această realitate? Am mari îndoieli. Deja dacă spui că nu se mai face complexul Dinamo riști să fii linșat. Problema e că acum nu mai poți avea și stadioane de sute de milioane de euro, și autostrăzile pe care trebuia să le facem demult.

Bine, s-ar putea să nu le mai avem nici pe unele, nici pe altele la prețurile prognozate – pe un tronson al viitoarei autostrăzi Târgu Neamț-Iași un kilometru costă, țineți-vă bine!, 54 de milioane de euro! Adică tot complexul Dinamo (nu doar stadionul) face cam cât 3 kilometri pe 4 benzi. Frumos, petrecerea continuă!

Ecuația banilor pentru toți a eșuat previzibil. Guvernanții post-pandemici, în fața manei cerești care venea de la Bruxelles pentru relansarea economică de după dezastrul sanitar, au dat drumul la toate șantierele patriotice posibile. Plouă cu bani, frate, să ne luăm o umbrelă, dar să o ținem invers, să adunăm tot, tot. Eroare!

Acele zeci de miliarde erau condiționate de reforme și de capacitatea noastră de absorbție. Că nici ăia nu sunt proști, și ne mai și cunosc de cai breji. Pensiile speciale, depolitizarea conducerii companiilor, reforme structurale? Haida, de!

Așa că am încasat mult mai puțin. Și tocmai suntem pe punctul să pierdem alte 8 miliarde de euro. Cum ar veni, cheltuim fără să avem de unde, în schimb nici nu încasăm. Formula fericirii.

Va ieși fotbalul în stradă ca să-și apere privilegiile promise?

E de priceput, însă, nervozitatea celor de la Constanța, Pitești, Timișoara și din toate orașele mici și mari cărora li se promiseseră arene din banii întregului popor. După ce ți se dă cu șunca pe la nas și salivezi la greu, să rămâi cu buza umflată nu e ușor.

Dar se vor face, a zis, zâmbind hâtru șeful executivului, doar că și pe banii voștri. Și banii trebuie dați înainte, ca la... ăăă... oamenii neserioși.

A dat el ceva exemple. Așa că asta e mutarea următoare. Dinamo să se ducă la Sectorul 2, Hagi și Popescu la primăria Constanța, iar FC Argeș, care tocmai a pierdut principalul susținător, să constate cum banii urbei, din care se alimentează, se vor duce și pe betoane.

Vor avea succes? E improbabil. Vin vremuri grele cu fonduri reduse și liniile de finanțare vitale pentru acele comunități riscă să nu mai poată fi susținute. Deși la Iași nu se vede, echipa proaspăt retrogradată, impecabil manageriată, a fost premiată cu 1,85 milioane de euro. Aferim!

Ce vor vrea oamenii, salubritate sau meciuri, străzi asfaltate sau transferuri de străini? Căci va fi greu să le aibă pe amândouă.

Va ieși fotbalul în stradă ca să-și apere privilegiile promise? Ar fi o premieră, fotbalul contra guvernului. Și care e imaginea fotbalului care continuă să nu vrea să lase nimic când țara se duce de râpă? Va continua să spună, și el, „să se taie de la alții nu de la noi”?

De multe ori în sport, în fotbal, se vorbește despre patriotism. Dar patriotismul fundamental implică un sacrificiu personal în favoarea comunității.

Din fericire, nu sacrificiul vieții, cum e la vecinii ucraineni. Unul mai mic. Sacrificiul de a nu te crede mai important decât țara.