Putea juca în Serie A Oferta refuzată de CFR Cluj înainte de a-l vinde pe  Bîrligea  la FCSB: „Era mult mai mare, dar am vrut Europa”
Daniel Bîrligea / Foto: Raed Krishan - GOLAZO.ro.

Putea juca în Serie A Oferta refuzată de CFR Cluj înainte de a-l vinde pe Bîrligea la FCSB: „Era mult mai mare, dar am vrut Europa”

• Patronul celor de la CFR Cluj, Neluțu Varga, a recunoscut că a avut o ofertă mult mai mare pentru Daniel Bîrligea (24 de ani), de la Como, înainte de a-l ceda la FCSB, însă a declinat propunerea.
• La scurt timp, atacantul avea să ajungă la rivala din campionat, pentru aproximativ 2.500.000 de euro.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

CFR Cluj a ratat prezența în faze principală de Conference League 2024/2025, de unde ar fi putut obține aproximativ 10.000.00 de euro.

Obligat de această nereușită, care ar fi rotunjit considerabil conturile, Neluțu Varga a fost obligat să compenseze prin vânzarea celor mai importanți jucători.

Unul dintre ei, atacantul Daniel Bîrligea, pe care l-a vândut la FCSB pentru 2.500.000 de euro, pe final de mercato, luând prin surprindere tot fotbalul românesc.

Como l-a vrut pe Daniel Bîrligea

Patronul CFR Cluj susține că a avut o ofertă mult mai mare pentru Daniel Bîrligea din Serie A, de la Como, însă atunci a fost prioritizată campania europeană.

Varga s-a gândit că poate va obține mai mulți bani dacă îl păstrează pe Daniel și echipa se califică în Conference League. CFR a ratat însă calificarea, iar Como a găsit alt atacant.

„Pe el am avut cele mai multe oferte, dar nu l-am dat pentru că am vrut să ne calificăm în grupele Conference League și n-am vrut să ruinăm șansele. Am avut o ofertă mult mai mare pentru el, decât cea pe care l-am vândut. Dar n-am fost de acord. Vedeam calificarea mai importantă.

Au fost oferte din Italia, Portugalia, Turcia, Rusia. Cea mai mare a fost de la Como. A fost o chestiune de decizie și asumare. Să iei decizia corectă la momentul oportun”, a declarat Neluțu Varga, conform prosport.ro.

• După 7 etape din Serie A, Como este pe locul 14, cu 8 puncte, la egalitate cu Bologna.
• Bîrligea a adunat 5 meciuri și 3 goluri pentru FCSB.
2.000.000 de euro
este cota de piață a lui Daniel Bîrligea, conform transfermarkt.de

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11