Cristian Geambașu Ce se întâmplă cu FCSB?

• 3 posibile explicații pentru (de)căderea campioanei. Dincolo de motivele strict fotbalistice, foarte multe lucruri țin de felul în care este cocoloșită campioana fix de cei care ar trebui să identifice cauzele jocului prost.

„Ce se întâmplă cu FCSB?” a devenit întrebare de referendum național. Pentru că FCSB/Steaua este echipa poporului microbist român.

Majoritatea concetățenilor jubilează și suspină cu FCSB. După caz. Acum suspină. Până și copiii cu tricouri roș-albastre pe ei, imaginea inocentă a suporterului, văd că ai lor nu joacă nimic. La fel mamele, o parte dintre ele venite pe stadion dintr-un sentiment de solidaritate familială, nu din nu știu ce emoții pentru Tase sau Bîrligea. Ori câte milioane, fată, mai ia Becali din meciul ăsta?

Ochelari de cal în loc de ochelari de vedere

Ce se întâmplă cu FCSB? De ce nu mai joacă fotbalul cu care ne obișnuise în sezonul trecut? Ce se poate schimba în două, trei luni cu o echipă care domina autoritar întrecerea internă și era una dintre revelațiile din Europa League?

Lotul nu a suferit modificări structurale, antrenorii sunt aceiași, patronul de asemenea. La fel analiștii TV, mai mereu în siajul FCSB, blânzi, căutând cu microscopul puncte pozitive și apelând la ochelari de cal pentru cele negative. De ochelari e nevoie, dar din aceia de vedere!

Pep și Charalambous

Un motiv al acestei căderi în picaj este infatuarea jucătorilor. Greu controlabilă atunci când ai material uman vulnerabil, vezi Vali Crețu sau „Tavi” Popescu.

Trebuie să fii un maestru al pedagogiei de grup să întreții viu focul dorinței de victorie. Să perpetuezi concentrarea. La nivel stratosferic, nici Guardiola nu a reușit asta la City, doar că Pep nu a mai putut controla starea de spirit a oamenilor lui după 5 titluri consecutive în Premier League și un trofeu Champions League.

Subordonații și agentul sabotor

Ajungem astfel la al doilea motiv major al (de)căderii FCSB. Statutul incert al celor doi antrenori, Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Relația de subordonare necondiționată în relația cu Gigi Becali. Rolul de subalterni obedienți care își exercită competența profesională, câtă o fi ea, doar pe parcursul pregătirii săptămânale.

Meciul propriu-zis nu mai e al lor, ci al imaginației nestăvilite a lui Gigi. Fanteziile acestuia acționează de multe ori ca un agent sub acoperire infiltrat în liniile inamice, acolo unde comite acte de sabotaj.

Nu poți avea autoritate în fața jucătorilor când aceștia știu că tu nu ești decât un executant, învestit cu o autoritate iluzorie.

Până și Șut?!

Cât echipa a mers pentru că toată lumea era serioasă, concentrată pe fotbal, începuse să înflorească teoria că Charalambous este un mare antrenor. Sau unul subevaluat.

Se mai șoptea că Pintilii ar fi geniul din umbră. Când alde Ngezana sau Mihai Popescu au început să aibă impresii despre lume și viață și fotbal s-a ales praful de toată construcția.

Când până și unul ca Șut a părăsit matricea fotbalistului serios, lucrurile au luat-o razna, iar andorranii păreau descinși dintr-un film cu mari fotbaliști.

Noi, „analiștii”, „experții”

Motivul al treilea trebuie căutat în atitudinea pacifist-complice a multor „experți” și „analiști”. După rușinea cu Inter D'Escaldes s-au auzit lucruri neverosimile.

Că la andorrani ar fi niscaiva jucători interesanți care ar avea loc la formații de frunte din prima noastră ligă.

Că fotbalul din Andorra nu trebuie disprețuit (cine a făcut-o dacă nu fecesebiștii înșiși?!), că progresele acestuia sunt mari și că o să vedem noi ce fapte de arme vor avea descaldezii în viitorul lor parcurs european. Cu un asemenea mesaj nu transmiți decât o minciună.

Nu mă extrag din peisaj, fiindcă te mai oprește lumea pe stradă, te salută civilizat, apoi auzi ceva de genul «V-ați înmuiat și dumneavoastră, domnu’ G!» Iar asta îți dă de gândit.

Nu suntem ce credem noi despre noi, ci ceea ce gândesc ceilalți despre noi, ne repeta Ovidiu Ioanițoaia pe când învățam meserie. Meserie nu știu dacă am învățat, dar zicala trebuie băgată la cap.

Ceva mai multă sinceritate

Așa că nu ne-ar strica deloc mai mult spirit critic și mai multă sinceritate atunci când FCSB tremură în fața unui adversar din lumea a 4-a fotbalistică. Apoi în fața unuia din lumea a 3-a.

Că dacă tot ne închide telefonul în nas nea Gigi când are el chef, poate ar fi bine să nu mai stăm nici noi la cheremul lui să-i ascultăm delirul. E un îndemn, nu o sarcină de partid.

Am observat că după meciul cu Shkendija tonul s-a mai înăsprit, ceea ce înseamnă că mai sunt speranțe ca analistul să fie analist, nu brancardier pentru răniții lui Becali.