Continuă problemele la FC U Craiova 1948 - Acuzații grave venite din partea unui jucător

Continuă problemele la FC U Craiova 1948 - Acuzații grave venite din partea unui jucător

După ce a pierdut la masa verde duelul cu Sepsi OSK din cauza scandărilor rasiste și xenofobe ale suporterilor, conducerea clubului FC U Craiova 1948 a primit acuzații grave din partea portarului Robert Popa.

Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Robert Popa, amenințat de fiul lui Adrian Mititelu - Patronul oltenilor dezminte afirmațiile și îl va acționa în instanță

Rezervă în meciul câștigat de FC U Craiova 1948 pe terenul Rapidului (2-1), Robert Popa nu s-a mai prezentat de o săptămână la antrenamentele oltenilor.

Portarul în vârstă de 19 ani a precizat de unde a pornit discuția și care a fost dorința sa.

„La pauza meciului cu CSU Craiova, când m-am accidentat, a venit Mititelu Jr. Am fost amenințat că sunt cel mai slab portar din istoria Craiovei și s-a exprimat cu un ton golănesc. A zis-o așa, ca un cămătar, că nu o să mai joc niciodată și că mă va face.

Domnul Adiță, nu am greșit și nu am gafat cu nimic, iar echipa cu care am jucat atunci nu era cea mai în formă.” - a spus portarul Robert Popa.

„După acest indecent, tatăl meu a avut o discuție cu Adrian senior și el a recunoscut că băiatul lui a venit la mine și că a greșit.” - a relatat portarul oltenilor, potrivit sport.ro.

Patronul Adrian Mititelu a reacționat la acuzațiile lansate de jucătorul său și a menționat că îl va acționa în judecată pentru vorbele sale.

„Tot ce susține Popa reprezintă doar invenții și lucruri neadevărate! Sunt stupefiat de ceea ce poate să spună, el va trebui să probeze toate aceste mizerii, o să-l acționez în instanță pentru calomnie și defăimare!

Fiul meu i-a spus în glumă «Popică, nu mai ești în formă deloc!». El a reacționat, că n-are echipă. E ghidonat de tatăl lui. La meciul cu Rapid era negru de supărare că nu era titular. A zis că nu mai vine dacă nu e titular asigurat.

Tatăl lui voia să îl sun și să îi spun asta. Nu l-am sunat, pentru că nu puteam să îl mint. Nu o să îi dăm drumul, așa cum vrea el.

Nici nu pot să-i garantez postul de titular. E un atac mizerabil, să ne forțeze mâna să joace titular. Nu e obișnuit cu concurența.

Aveam de gând să îl folosim pentru că eram conștienți că are nevoie de jocuri pentru a fi în lotul de la Euro U21, dar acum avem șanse la play-off, iar Gurău apără foarte bine și nu putem să îl scoatem din poartă.” - a declarat Adrian Mititelu, conform GSP.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:35
Protest violent anti-FRF FOTO. Burleanu și Bodescu, surprinși cu ținta pe cap + ultrașii lui Dinamo au afișat capturile de la Sud Steaua
Protest violent anti-FRF FOTO. Burleanu și Bodescu, surprinși cu ținta pe cap + ultrașii lui Dinamo au afișat capturile de la Sud Steaua
21:45
LIVE România - Suedia, în runda #4 din Liga Națiunilor » O nouă șansă mare a „tricolorilor”
LIVE  România - Suedia, în runda #4 din Liga Națiunilor » O nouă șansă mare a „tricolorilor”
22:19
Continuă seria gafelor! FOTO. Suedezii au deschis scorul după o eroare mare a căpitanului Stanciu în propria jumătate
Continuă seria gafelor! FOTO. Suedezii au deschis scorul după o eroare mare a căpitanului Stanciu  în propria jumătate
22:47
„L-au lăsat singur pe Hagi” Cristi Borcea critică FRF după umilința din Liga Națiunilor: „Nu mai avem jucători!”
„L-au lăsat singur pe Hagi” Cristi Borcea critică FRF după umilința din Liga Națiunilor: „Nu mai avem jucători!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
Top stiri
Ce ar trebui să schimbe Hagi?   ANALIZĂ.  Selecționerul României se află în fața unui  meci capital  pentru viitorul său la echipa națională
Nationala
15:27
Ce ar trebui să schimbe Hagi? ANALIZĂ. Selecționerul României se află în fața unui meci capital pentru viitorul său la echipa națională
Citește mai mult
Ce ar trebui să schimbe Hagi? ANALIZĂ. Selecționerul României se află în fața unui meci capital pentru viitorul său la echipa națională
Medvedev a lovit un spectator!   FOTO.  Rusul  a fost descalificat  după gestul șocant din meciul cu Djokovic de la Beijing
Tenis
18:20

FRG și COSR o ignoră pe Ana Bărbosu!  Gimnasta a încercat să contacteze cele două instituții, dar acestea  nu i-au răspuns
Gimnastica
18:06

VIDEO | “Slavă Domnului că trăiește! Da, viteza excesivă a fost cauza…” Mesaj emoționant al surorii șoferului care a doborât un stâlp cu mașina, cumplitul accident din Jilava
B365
06:47