- Atacantul dinamovist George Pușcaș, 30 de ani, încă se recuperează după operația de hernie și ar putea reveni spre finalul anului în tricoul „câinilor”
Internaționalul român a vorbit despre perioada dificilă prin care trece, pe care a catalogat-o drept cea mai grea din carieră, și despre cum se simte la Dinamo, echipă cu care a semnat în februarie 2026 și pentru care a jucat 8 meciuri, bifând un gol și un assist.
George Pușcaș: „Fanii dinamoviști se aseamănă celor din sudul Italiei”
„Nu m-am gândit, mai ales plecând atât de tânăr din țară, că mă voi întoarce în România. Crescând și jucând peste 10 ani în străinătate, deja pe parcursul anilor începeam să mai am gânduri dacă o să trebuiască să mă întorc, să mai stau acasă, să joc aici.
Dar nu m-am gândit niciodată la o echipă. Deci nu m-am gândit că ar fi fost Dinamo, dar este o plăcere extraordinară! Am venit exact la clubul la care trebuia să vin și care e necesar în momentul ăsta al carierei mele.
Fanii dinamoviști se aseamănă oarecum fanilor din sudul Italiei. Sunt foarte calzi, numeroși și susțin echipa indiferent ce se întâmplă. Mie asta mi s-a părut mereu.
Cel puțin de când sunt eu, mereu am simțit susținere din partea suporterilor și vreau să le mulțumesc pe calea asta. Sunt niște suporteri foarte înfocați.
Oarecum mă așteptam la tot ceea ce am văzut aici și chiar m-am bucurat foarte mult de profesionalismul pe care l-am văzut șa la Dinamo”, a declarat Pușcaș într-un interviu pentru contul oficial al Superligii.
George Pușcaș: „Unul dintre cele mai grele momente din cariera mea”
Vârful roș-albilor a detaliat și momentele care l-au ținut departe de gazon în acest sezon:
„E greu de explicat în cuvinte ceea ce simte un jucător când nu poate să-și ajute echipa. Devine un clișeu să zic mereu ce rău e, că te simți prost, că emoțiile pe care le simt nu le pot explica...
Am avut multe momente în care pur și simplu nu puteam să mă uit la meci, nu îmi venea să mă uit, mă simțeam atât de dezamăgit că nu sunt acolo și că nu pot să ajut!
Cu cât mă uitam, voiam, mai mult îmi doream, mă deranja lucrul ăsta și atunci ziceam mai bine să mă uit la final.
E foarte greu că nu pot să-ți ajuți colegii, mai ales fiind cu ei în fiecare zi aici și creând prietenii. Dar am încercat să mă trag mereu sus, să-mi țin moralul ridicat și să ajut cum pot. Mereu cu o vorbă, mereu cu prezența mea, cu energia mea și cu sfaturile la cine are nevoie.
Nu vreau să exagerez, dar acesta este unul dintre cele mai grele momente din cariera mea. Pentru că au fost momente în care am fost inactiv pur și simplu, durerile persistau oricum o dădeam, dintr-una într-alta, și asta mă făcea să stau departe de teren.
Când stai departe de teren, asta e cel mai urât lucru pentru un fotbalist. Și eu nefiind accidentat în cariera mea, având doar lucruri minore, nu am simțit și partea asta îndelungată, să stai departe de teren, și asta mi s-a părut o greutate”.