Încă un internațional român în Serie B - Va fi coleg cu trei conaționali

Andrei Ionuț Radu este în căutare de soluții după ce a fost anunțat de Cremonese că nu i se va prelungi împrumutul, iar portarul român este aproape de transferul în Serie B.

Ionut RaduFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ionuț Radu este așteptat la Pisa

Goalkeeper-ul român în vârstă de 25 de ani și-a pierdut postul de titular la Cremonese, însă acesta nu își dorește să se întoarcă la Inter.

Agentul său l-a propus la mai multe cluburi din Europa, inclusiv Saint-Etienne, însă acesta este dorit tot în Italia, dar în Serie B.

Potrivit La Nazione, Ionuț Radu este așteptat la Pisa, formația din Serie B unde mai evoluează Adrian Rus, Marius Marin și Olimpiu Moruțan.

„Radu nu va rămâne la Cremonese. Clubul a făcut anumite alegeri, dar el merită să joace și de aceea vedem care ar putea fi cea mai bună soluție pentru a putea juca meci de meci. Este un mare portar și merită să aibă un rol important.” - a spus Oscar Damiani, agentul lui Ionuț Radu.

10 meciuri a strâns Ionuț Radu pentru Cremonese în acest sezon de Serie A, însă după accidentarea suferită, portarul nu a mai revenit în primul 11.

3.5 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Ionuț Radu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ironiile continuă     FOTO   Replica fanilor Rapidului după   clipul controversat  al lui Dinamo + ce a postat clubul: „Cerul e prea sus să audă lătratul câinilor”
Superliga
15:37

Citește mai mult

Îngrozitor!  FOTO. Accident terifiant la Jocurile Olimpice.   Patinatoare lovită la ochi cu lama.  Primele vești după operație
Jocurile Olimpice
15:06

Melodia a costat 5.000€  Patinatoarea Julia Sauter a trecut printr-un   moment delicat  înainte de executarea programului liber de la JO. Implicarea Madonnei în probele de patinaj
Jocurile Olimpice
16:13

Mircea Lucescu rămâne!   Anunț oficial FRF:   „Va conduce România  la meciurile decisive din play-off”
Nationala
12:19

Știri ultima oră
20:31
LIVE Rapid - Dinamo, în derby-ul etapei #28 din Liga 1 » Atmosferă de meci mare pe Arena Națională
LIVE Rapid - Dinamo , în derby-ul etapei #28 din Liga 1 » Atmosferă de meci mare pe Arena Națională
19:53
„Era penalty și roșu!” FOTO: Andrei Rațiu, la un pas de o accidentare horror! Chemat la VAR, arbitrul n-a fost impresionat

20:26
Intervenție de zile mari FOTO. Paul Papp a scos mingea de pe linia porții în CFR - Petrolul

Supărare la Baia Mare Lider înainte de ultima etapă, CS Minaur ratează calificarea în sferturile EHF European League

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!
Petrică și o „scandare istorică”

Cristian Geambașu: Petrică și o „scandare istorică”

Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?
Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă
Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Cătălin Tolontan: Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini
Cum îl oprim pe Vinicius?

Silviu Tudor Samuilă: Cum îl oprim pe Vinicius?

Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! <span>Ne-am</span> lămurit și cu Hațegan…
Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Cristian Geambașu: Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!
Al Naibii  Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!
Nevoia de răspunsuri

Silviu Tudor Samuilă: Nevoia de răspunsuri

Iepurele și bomba dezamorsată

Dan Udrea: Iepurele și bomba dezamorsată

Un tricou problematic

Cristian Geambașu: Un tricou problematic

Ce vrea Zelenski, să-i dea Olimpiada arme?

Cătălin Tolontan: Ce vrea Zelenski, să-i dea Olimpiada arme?

Cătălin Tolontan: Ce vrea Zelenski, <span>să-i</span> dea Olimpiada arme?
Coventrizarea sportului

Radu Naum: Coventrizarea sportului

Radu Naum: Coventrizarea sportului
Lucescu și Hagi în Capela Sixtină

Dan Udrea: Lucescu și Hagi în Capela Sixtină

FCSB, adio cupă, dar avertisment pentru Craiova

Cristian Geambașu: FCSB, adio cupă, dar avertisment pentru Craiova

Lindsey Vonn, trufia de a nu renunța

Cristian Geambașu: Lindsey Vonn, trufia de a nu renunța

Reacția lui Lindsey Vonn și de ce zăpada artificială e periculoasă pentru noi toți

Cătălin Tolontan: Reacția lui Lindsey Vonn și de ce zăpada artificială e periculoasă pentru noi toți

Top stiri din sport
Condiții inumane de joc     FOTO.  Trei meciuri din Liga 2 se dispută pe terenuri complet    acoperite de zăpadă
Liga 2
12:10

„De vulturii din Giulești n-am auzit”  Dezbatere în direct, după clipul postat de Dinamo: „Nicolescu era foarte deranjat de manifestările lui Petre, acum   n-are nicio reacție”
Superliga
00:14

Formă excelentă înainte de baraj  Mihăilă a marcat cu Kocaelispor și a ajuns la   trei reușite  în ultimele cinci meciuri
Superliga
20.02

Etapa și scandalul    FOTO:   UTA Arad a cerut   penalty  în finalul meciului cu Oțelul Galați, după un duel Iacob - Roman: „M-a secerat!”

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
21.02

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %