OFICIAL Quique Setien, noul antrenor al echipei FC Barcelona / Ernesto Valverde a fost demis

OFICIAL Quique Setien, noul antrenor al echipei FC Barcelona / Ernesto Valverde a fost demis

FC Barcelona a anunţat oficial despărţirea de antrenorul Ernesto Valverde şi numirea în locul lui a tehnicianului Quique Setien, cu contract până în iunie 2022, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Acord între FC Barcelona şi Ernesto Valverde pentru terminarea contractului de antrenor al primei echipe. Îţi mulţumim pentru tot, Ernesto! Noroc în viitor", a scris Barca, pe Twitter.

Erenesto Valverde, 55 de ani, era în funcţie din 29 mai 2017, când l-a înlocuit pe Luis Enrique. El a reuşit să câştige campionatul Spaniei în fiecare din cele două sezoane complete pe care le-a petrecut pe banca formaţiei catalane.

În sezonul 2017/2018, Barcelona antrenată de Valverde a câştigat Cupa Spaniei, iar în 2018 Supercupa Spaniei. Însă pe plan internaţional rezultatele obţinute de Barca nu au fost pe măsura asteptărilor. Anul trecut, catalanii au jucat în semifinalele Champions League, fază în care au fost eliminaţi de Liverpool, după 3-0, acasă, şi 0-4, în Anglia, aceasta fiind cea mai bună performanţă în UCL sub comanda lui Valverde. În sezonul anterior, echipa spaniolă a fost eliminată de AS Roma, în sferturi, după 4-1 acasă şi 0-3.

În acest sezon, Barcelona este pe primul loc în clasamentul LaLiga, cu 40 de puncte, în 19 etape, la egalitate cu rivala Real Madrid.

Echipa antrenată de Ernesto Valverde a fost eliminată, joi, de Atletico Madrid, cu scorul de 3-2, în semifinalele Supercupei Spaniei. Acest rezultat şi semieşecurile din LaLiga, scoruri de 2-2 cu Real Sociedad şi cu Espanyol, precum şi 0-0, acasă, cu Real Madrid i-au fost fatale tehnicianului.

În total, Erenesto Valverde a condus Barca la 145 de meciuri în toate competiţiile, înregistrând 97 victorii, 32 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri.

Odată cu demiterea antrenorului Valverde, Barcelona a anunţat pe site-ul oficial numirea lui Quique Setien ca succesor, contractul său fiind valabil până la 30 iunie 2022. În vârstă de 61 de ani, Setien nu are o carte de vizită impresionantă ca tehnician. El a mai antrenat Racing Santander, Polideportivo Ejido, naţionala din Guineea Ecuatorială, Logrones, CD Lugo, Las Palmas şi Betis Sevilla.

Setien este ultimul antrenor care a câştigat pe Camp Nou, în campionat, la 11 noiembrie 2018, scor 4-3, când pregătea formaţia Betis Sevilla. De altfel, aceasta a fost singura înfrângere suferită de Barcelona antrenată de Valverde pe teren propriu.

Setien preia echipa într-un moment în care este angrenată pe trei fronturi, cu şanse intacte la toate trofeele, La Liga, Cupa Spaniei şi Champions League.

La 25 februarie şi 18 martie, Barcelona joacă în optimile Champions League, cu Napoli, primul meci în deplasare.

Setien va fi prezentat marţi şi va debuta, duminică, pe teren propriu, cu Granada, în LaLiga.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:07
„Trebuie să știi limba română!” Moment tensionat la antrenamentul oficial. Lisav Eissat, schimb de replici cu „secundul” Jerry Gane
„Trebuie să știi limba română!” Moment tensionat la antrenamentul oficial. Lisav Eissat,  schimb de replici cu „secundul” Jerry Gane
23:58
Nemulțumit de ce a găsit la FCSB? Motivul pentru care Laurențiu Reghecampf ar fi impus măsuri draconice
Nemulțumit de ce a găsit la FCSB? Motivul pentru care Laurențiu Reghecampf ar fi impus măsuri draconice
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
Top stiri
„O nație de lași, trădători și fricoși”  Ionuț Lupescu,  atac dezlănțuit:  „Putem să-l punem și pe Mourinho, n-are ce să facă”
Nationala
04.10
„O nație de lași, trădători și fricoși” Ionuț Lupescu, atac dezlănțuit: „Putem să-l punem și pe Mourinho, n-are ce să facă”
Citește mai mult
„O nație de lași, trădători și fricoși” Ionuț Lupescu, atac dezlănțuit: „Putem să-l punem și pe Mourinho, n-are ce să facă”
„Fie că vă convine sau nu”   VIDEO.  Reacția selecționerului  Gică Hagi la o întrebare despre Ianis Hagi:  „Tratat ca toți ceilalți”
Nationala
04.10
„Fie că vă convine sau nu” VIDEO. Reacția selecționerului Gică Hagi la o întrebare despre Ianis Hagi: „Tratat ca toți ceilalți”
Citește mai mult
„Fie că vă convine sau nu” VIDEO. Reacția selecționerului Gică Hagi la o întrebare despre Ianis Hagi: „Tratat ca toți ceilalți”
Pleacă după meciul cu Suedia?   VIDEO.  Gică Hagi, întrebat frontal. Răspunsul imediat:  „Atunci e clar că o să mă las”
Nationala
04.10
Pleacă după meciul cu Suedia? VIDEO. Gică Hagi, întrebat frontal. Răspunsul imediat: „Atunci e clar că o să mă las”
Citește mai mult
Pleacă după meciul cu Suedia? VIDEO. Gică Hagi, întrebat frontal. Răspunsul imediat: „Atunci e clar că o să mă las”
ESENȚIAL | Primarul Ciucu vrea să împrumute 350 de milioane de euro de   pentru transportul public din București. Banii, pentru tramvaiul pe Prelungirea Ghencea, troleibuze noi
B365
02.10