„Ceva nu merge bine”   Dan Petrescu , nemulțumit după victoria cu Dinamo
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj / Foto: Sport Pictures

„Ceva nu merge bine” Dan Petrescu, nemulțumit după victoria cu Dinamo

• Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu (56 de ani), s-a temut de meciul cu Dinamo, iar după desfășurarea partidei, a avut motive.
• CFR Cluj a învins-o pe Dinamo scor 3-2 (1-2), duminică, în Gruia, într-o partidă din prima etapă a Superligii, ediția 2024/2025.
• Golurile clujenilor au fost înscrise de Ciprian Deac (min. 42 -pen.), Daniel Bîrligea (min. 52), Tachtsidis (min. 90+3), în timp ce pentru dinamoviști au punctat Cătălin Cîrjan (min. 14) și Hakim Abdallah (min. 34).
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Tehnicianul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a arătat îngrijorat de meciul cu Dinamo, la conferința de presă premergătoare, însă a fost din nou privit cu reticență.

Cu toate acestea, avea dreptate: Dinamo a arătat un fotbal foarte bun, mai ales în prima repriză, iar la un moment dat tabela arăta un neverosimil 0-2 în minutul 34

Dan Petrescu, după meciul cu Dinamo: „Nu sunt mulțumit. Am luat două goluri acasă”

Dan Petrescu este bucuros pentru faptul că echipa sa a arătat personalitate și a întors soarta partidei, însă este îngrijorat de faptul că CFR Cluj a încasat două goluri pe teren propriu, de la o echipă tânără, considerată fără șanse de calificare în play-off.

„Înainte de meci, am spus că Dinamo are echipă care arată bine. Am spus că nu sunt mulțumit de ce am la echipă. Au venit jucători târziu, s-a văzut când au intrat în repriza a doua. E clar că avem mult de muncă.

Am zis tot timpul că 2-0 este un scor periculos. Am zis și la pauză că e bine că am dat gol înainte de pauză și avem moralul.

Am riscat, nu aveam ce face, și ne-a ieșit. Când ai jucători de calitate în teren, normal că te aștepți să facă ceva.

Sunt mulțumit de victorie, dar sunt nemulțumit că am luat două goluri acasă. Ceva nu merge bine”, a declarat Dan Petrescu, conform digisport.ro.

Petrescu, despre Tachtsidis: „Nu cred că există în România un jucător ca el”

Dan Petrescu îl laudă pe grecul Panagiotis Tachtsidis, un fotbalist capricios, pe care mulți îl vedeau dat afară de către CFR Cluj, în finalul sezonului trecut.

„Ce să-i reproșez lui Tachtsidis? Se antrenează mereu, e primul la antrenamente, joacă pentru echipă. E clar că nu e Culio sau Djokovic, dar nu cred că există în România un jucător să aibă o ultimă pasă ca el.

E un jucător prea important pentru CFR în momentul de față. Atitudinea lui la antrenamente este extraordinară”, a completat Dan Petrescu.

Petrescu mai vrea jucători

Dan Petrescu recunoaște că mai are nevoie de întăriri până la închiderea ferestrei de transferuri.

„Mai trebuie doi-trei jucători neapărat. Mai avem nevoie de unul la mijloc și de un atacant. Nu cred că vom găsi ce vreau eu, liberi și buni.

E greu să găsești liberi și buni. Un atacant și un mijlocaș trebuie urgent, dar unde să-i găsim?”, a mai spus Petrescu.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Mișcare neașteptată din partea lui Putin, anunțată de emisarul lui Trump în negocierile de pace. „Moment pe care îl considerăm foarte important”

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
14:26
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala
14:03

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate
12:10

Ciprian Ciucu, mâhnit că n-avem în oraș clădiri moderne și spectaculoase “ca peste tot în lume”, fericit că l-a întâlnit la București pe celebrul arhitect Patrik Schumacher
B365
12.11