Rafael Nadal, schimbare importantă în echipă - Despărțire după 18 ani de colaborare la cel mai înalt nivel

Rafael a anunțat despărțirea de Francisco Roig, antrenorul care a luat parte la toate Grand Slam-urile câștigate de spaniol.

Rafael Nadal Foto: Mike FREY / AFP / Profimedia

Colaborarea dintre Francisco Roig și Rafael Nadal a luat naștere în anul 2005, la un moment în care jucătorul spaniol nu câștigase niciun turneu de Grand Slam.

Rafael Nadal și Francisco Roig au încetat colaborarea după 18 sezoane

Francisco Roig a fost antrenorul alături de care Rafael Nadal și-a început cariera în tenisul profesionist, iar relația dintre cei doi s-a dovedit a fi una dintre cele mai puternice din istoria sportului.

Nu mai puțin de 22 turnee de Grand Slam a câștigat Rafael Nadal alături de Francisco Roig (14 trofee la Roland Garros, 4 la US Open, două la Wimbledon și două la Australian Open).

Rafael Nadal va trebui să încerce să-și apere trofeul la primul turneu de Grand Slam din 2023, Australian Open.

Nadal a făcut anunțul pe contul său oficial de Instagram.

„Vreau să vă informez că Francis Roig părăsește echipa și începe un nou proiect personal ca antrenor. După 18 sezoane petrecute alături de mine, a început prin a se alătura echipei și a lucrat cu noi alături de unchiul meu Toni, iar ulterior alături de Carlos Moya și de curând cu Marc Lopez.

Francis a fost o persoană importantă în cariera mea și îi sunt foarte recunoscător pentru toți acești ani de muncă și prietenie.” - a scris Rafa Nadal.

Francisco Roig a început să lucreze de curând cu Sloane Stephens și cel mai probabil se va axa în principal pe această colaborare cu câștigătoarea US Open 2017.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:23
Scandal la CFR Cluj! Varga și Băgăcean, contestați dur după ce au fost aleși în Comitetul Creditorilor: „Nu pot decide asupra propriilor acte”

23:55
Liga Campionilor Como a spulberat-o pe Lens. Victorii importante pentru Porto și City » Clasamentul actualizat

23:44
Djokovic, out după două decenii Nole ratează calificarea la Turneul Campionilor după o înfrângere neașteptată

23:14
„Hotărârea poate fi atacată” Fostul avocat al Anei Bărbosu, reacție după suspendarea gimnastei: „Va reveni în forță”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
07:00

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor
00:03

VIDEO | PMB anunță că a mobilizat Apa Nova și salubriștii să iasă la curățat rigole și apa de pe banda 1, sub monitorizare necruțătoare a polițiștilor locali
B365
02.11