- Rapid a transmis un comunicat oficial după declarațiile făcute de Gigi Becali (68 de ani) și Mihai Stoica (61 de ani) despre scandările galeriei FCSB din derby-ul câștigat cu 4-1 în fața giuleștenilor.
- Cei doi oficiali au susținut că scandările nu reprezintă rasism, ci fac parte din rivalitatea dintre cele două cluburi.
Giuleștenii resping această interpretare și spun că folosirea denumirii unei etnii pentru a jigni adversarii nu poate fi justificată printr-o poreclă sau prin tradiția galeriilor.
Rapid, replică pentru Becali și Mihai Stoica: „O poreclă nu devine legitimă doar pentru că este folosită de mult timp”
Giuleștenii consideră că repetarea unor scandări de-a lungul anilor nu le face acceptabile.
„O poreclă nu devine legitimă doar pentru că este folosită de mult timp sau pentru că ea a fost transformată într-un cântec de galerie.
Există o diferență fundamentală între o denumire simbolică, asumată de cei cărora li se adresează, și un termen impus din exterior, folosit pentru a umili sau a jigni”, se arată în comunicatul Rapidului.
Ce scandări rasiste? Unde? Cunosc definiția rasismului, dar voi inventați rasismul! Dacă jucăm noi cu Real Madrid în cupele europene, le spunem «Blanco». Păi nu e rasism, chiar că nu este. Ei au o poreclă și ăștia cântă un cântec cu porecla lor. Nu că au boală pe țigani Gigi Becali, patron FCSB, la Digi Sport
Clubul a răspuns și comparațiilor făcute de Gigi Becali între apelativul folosit la adresa suporterilor rapidiști și poreclele altor echipe, precum Dinamo sau Real Madrid.
„A folosi ca apelativ o identitate simbolică asociată clubului și suporterilor săi, precum «los blancos», «nerazzurrii», «câinii» sau «lupii», nu este același lucru cu a folosi denumirea unei etnii pentru a denigra adversarul.
Nu putem pune semnul egal între cele două situații și mai ales nu putem transforma repetarea unei insulte într-o justificare pentru folosirea ei”, a mai spus acesta.
Rapid: „Rivalitatea în fotbal este normalitate, dar rasismul NU!”
Conducerea clubului giuleștean precizează că nu susține nici insultele venite din partea propriilor suporteri.
„Rivalitatea sportivă nu justifică discriminarea. Atunci când apartenența etnică este folosită ca instrument de umilire, în mod cert nu mai vorbim doar despre tachinări între galerii.
FC Rapid nu încurajează și nu legitimează insultele la adresa adversarilor, indiferent de suporterii oricărei echipe le rostesc.
Însă nu despre dreptul de a jigni discutăm, ci despre responsabilitatea de a nu transforma identitatea unei comunități într-un motiv de dispreț”, au transmis giuleștenii.
Comunicatul se încheie cu un mesaj ferm:
„În 2026, nu ar trebui să mai fie nevoie să explicăm de ce originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili.
Faptul că un asemenea comportament a devenit obișnuință în anumite contexte nu îl face acceptabil. Rivalitatea în fotbal este normalitate, dar rasismul NU!”