Ronald Koeman a explicat de ce Lionel Messi nu a fost titular: "Ştim cu toţii cine e şi nu am nicio îndoială în ce-l priveşte"

​Antrenorul Ronald Koeman ( FC Barcelona) susţine că starul Lionel Messi a acceptat voluntar postura de rezervă în meciul cu Betis Sevilla (5-2) de sâmbătă din La Liga, în care argentinianul a marcat două goluri deşi a intrat după pauză, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Messi nu a mai fost titular pentru prima oară din septembrie 2019, de la un meci cu Granada, iar Koeman a declarat că Messi, căpitanul echipei, a simţit un disconfort după meciul de miercuri cu Dinamo Kiev (2-1) din Champions League.

''Am vorbit încă de ieri despre o anumită jenă pe care a resimţit-o după meci şi am decis că este mai bine să rămână pe banca de rezerve şi să intre în caz dacă avem nevoie de el. El ar fi intrat pe teren dacă nu resimţea acel disconfort. Ştim cu toţii cine e şi nu am nicio îndoială în ce-l priveşte, îl văd muncind în fiecare zi. Nu a fost titular, dar a fost foarte important în repriza secundă'', a declarat tehnicianul olandez după meciul de sâmbătă.

Messi a intrat imediat după pauză, în locul lui Ansu Fati, accidentat, şi a fost decisiv în a distanţa Barcelona la 3-1 pe tabela de marcaj.

A fost prima victorie a Barcelonei în La Liga de la 1 octombrie, iar catalanii ocupă acum locul opt cu 11 puncte din şapte meciuri, informează Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:45
LIVE U Craiova - Getafe » Debut pentru campioana României în Conference League

18:59
Reghe vrea să-i salveze cariera Trece peste Becali la FCSB: „Rezolv eu!”

19:19
Cine e deputatul PSD propus la Transporturi A pus obstacole în drumul Stelei spre Liga 1!

17:52
„Echipă arțăgoasă” Cosmin Contra, avertisment înainte de Craiova - Getafe: „Sunt de bătut!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Top stiri
6 candidați la șefia LPF  Culisele cursei pentru putere, cu 6 luni înaintea alegerilor.  Ce rivali încep să se întrevadă pentru Gino Iorgulescu
Superliga
15:50

Citește mai mult

„Sunteți cu toții furați!”  În România și în celelalte țări din Europa de Est,  procentul pariurilor ilegale  este de 81%, mult peste media europeană
Investigatii
07:30

Stadionul uitat al Bucureștiului!   VIDEO+FOTO.  66 de ani de istorie, tribune ruginite și  o promisiune de 10 milioane de euro!  Ce a mai rămas dintr-o arenă pe care s-a jucat în Liga 1
Special
06:30

VIDEO | O veste bună, una rea de pe Autostrada Bucureștiului. În câteva zile, circulăm pe  L3+L4 Nord, dar mai e de lucru la L1, abia la anul se închide cercul A0
B365
14.10