Proiectul Super Ligii Europei, reînviat - Cum va arăta competiția care vrea să eclipseze Champions League

Proiectul Super Ligii Europei a trecut la o nouă fază, organizatorii competiției care-și dorește eclipsarea Champions League prezentând planul pentru întrecerea care ar urma să adune la start marile formații ale Bătrânului Continent.

Florentino PerezFoto: Castel Franck/ABACA / Abaca Press / Profimedia

>> Cum arăta inițial proiectul Super Ligii Europei.

Conform Sport.es, A22 Sports Management (compania care se ocupă de Superligă) a prezentat noi detalii din proiect.

Principalele modificări ale Super Ligii Europei

• între 60 și 80 de cluburi participante (în faza inițială, erau doar 20 de formații)
• garantarea a cel puțin 14 meciuri de echipă pe sezon
• mai multe divizii
• dispariția membrilor permanenți (toate cluburile se vor califica prin intermediul competiţiilor naţionale).

În noul format, Superliga devine un concurent mai mult decât serios pentru competițiile organizate sub egida UEFA.

Barcelona, Real Madrid și Juventus sunt în continuare fondatoarele noii întreceri, în timp ce Atletico Madrid, Manchester City, Manchester United, Arsenal, Chelsea, Liverpool, Tottenham, AC Milan și Inter au lăsat să se înțeleagă că nu ar fi abandonat proiectul.

În actualul format al Champions League, doar finalistele ajung să joace 13 meciuri. Garantarea celor 14 partide înseamnă pentru toate participantele încasări mai mari la buget.

Organizatorii Superligii așteaptă acum un aviz favorabil din partea CJUE (Curtea de Justiție a UE), o decizie în acest sens urmând să sosească în primăvara acestui an.

UEFA, la rândul ei, a anunțat schimbări majore de format în Champions League, acest lucru urmând să se întâmple odată cu ediția 2024-2025 (forul european urmează să prezinte detalii mai multe în următoarea perioadă).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:11
FRF a decis! Sancțiunile dictate după chermeza staff-ului U21 cu Nicu Gheară » Ce se întâmplă cu Niculae și Curelea

14:04
„E posibil așa ceva?!” Ce a remarcat Victor Pițurcă în Superliga + 4 nume propuse

13:03
Cătălin Tolontan Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

14:40
Meciul Stelei, mutat Motivul pentru care duelul cu CS Afumați din Liga 2 se va juca în altă zi și pe alt stadion

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Top stiri
„Memorabil!”   FOTO.   Craioveanu   nu se aștepta să apară în scenografia Craiovei: „O să-mi aduc aminte toată viața”
Conference League
15.10

Citește mai mult

Fonduri europene pentru stadionul Steaua  Pentru ce vrea să obțină MApN o finanțare nerambursabilă de  10 milioane de euro
Liga 2
07:00

Conference League   Pe ce loc se află Craiova  după etapa #1 + toate rezultatele serii
Conference League
00:12
Conference League Pe ce loc se află Craiova după etapa #1 + toate rezultatele serii
Citește mai mult
Conference League Pe ce loc se află Craiova după etapa #1 + toate rezultatele serii
VIDEO | Ciprian Ciucu pe Calea 13 Septembrie, ca Bunuțu' în Geneza: S-a uitat la ce făcuse și iată că erau foarte bune. PMB trage linie: zeci de mii de plante, trotuare, marcaje
B365
03:52