Un triplu medaliat olimpic în atletism s-a retras

Atletul francez Mahiedine Mekhissi a anunțat marți că se retrage din activitate la vârsta de 37 de ani.

Mahiedine Mekhissi, atlet francezFoto: Cal Sport Media / Alamy / Alamy / Profimedia

Mahiedine Mekhissi pune punct unei cariere impresionante în atletism

Potrivit cotidianului francez l'Equipe, sportivul ajuns la 37 de ani a luat decizia de a pune punct carierei sale, acesta nemaiavând motivația necesară pentru a continua.

„Mă opresc pentru că nu mai este dorinţă. Nu mai am dorinţa de a mă antrena. Am simţit că este momentul să spun stop.”

Un adevărat specialist în proba de 3.000 de metri obstacole, Mahiedine Mekhissi are un palmares impresionant, cu trei medalii la Jocurile Olimpice (argint în 2008 la Beijing şi 2012 la Londra, bronz în 2016 la Rio) şi două medalii la Campionatele Mondiale (bronz în 2011 şi 2013), în cadrul aceleași probe.

La proba de 3.000 de metri obstacole, Mahiedine Mekhissi a cucerit de 4 ori titlul european (2010, 2012, 2016, 2018) și o dată la proba de 1.500 de metri (2014).

Accidentările i-au dat mari bătăi de cap începând cu anul 2018, iar sportivul nu a mai avut o constanță în circuitul internațional, motiv pentru care a decis să se retragă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:38
Radu Naum Cine antrenează FCSB?
Radu Naum Cine antrenează FCSB?
18:42
„O rușine. Tupeu obraznic” Cornel Dinu, avalanșă de insulte la adresa lui Ionuț Chirilă: „Un bufon fotbalistic”

18:24
Clauză anti-Hamilton Situație complicată la Ferrari! Surpriza din contractul lui Leclerc

17:36
Șumudică a clarificat situația Detalii de ultimă oră despre plecarea în Turcia. Ce l-ar determina să plece de la CFR Cluj
Șumudică a clarificat situația Detalii de ultimă oră despre plecarea în Turcia . Ce l-ar determina să plece de la CFR Cluj
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
10:35

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor
09:07

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
11:11

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11