Universitatea Craiova are antrenor - Promisiunile lui Eugen Neagoe la instalare

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc marți, Eugen Neagoe a fost prezentat oficial în calitate de nou antrenor al Universității Craiova.

Eugen NeagoeFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Eugen Neagoe, optimist înainte de primul meci pe banca oltenilor

După despărțirea cu scandal de Universitatea Cluj, Eugen Neagoe a semnat un contract valabil până în vara anului 2024 cu Universitatea Craiova.

Tehnicianul român o preia pe Universitatea Craiova de pe poziția a 5-a în SuperLiga. Oltenii se află la 7 puncte de liderul Farul Constanța.

Universitatea Craiova este echipa pentru care Eugen Neagoe a debutat ca jucător și alături de care a realizat performanțe frumoase.

„Am revenit acasă cu mare plăcere şi cu entuziasm. Sper ca împreună să reuşim mai mult decât s-a reuşit până acum.

Vreau ca împreună să avem rezultate bune şi foarte bune, aşa cum îşi doresc întotdeauna suporterii Craiovei.

Eu la Universitatea Craiova am debutat ca jucător. Sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la eventul reuşit de Universitatea în '91 şi la câştigarea Cupei în '93.

Sper din suflet să am aceleaşi rezultate şi ca antrenor.” - a declarat tehnicianul în vârstă de 55 de ani.

Eugen Neagoe a abordat și problema transferurilor la conferința de presă și a precizat că echipa nu va beneficia de foarte multe întăriri.

„Este posibil ca în această seară să mai apară un jucator nou. Nu este român, este un jucător de echipă națională. Probabil că mâine se va alătura lotului, daca totul decurge așa cum trebuie.

Nu o să facem multe transferuri. Ne mai gândim la încă unul. Nu am venit să facem revoluție, să schimbăm jumătate de echipă.” - a încheiat Neagoe.

Universitatea Craiova este foarte aproape de a oficializa transferul lui Alexandru Ișfan de la FC Argeș.

Primul meci oficial pe care îl va avea Neagoe din postura de antrenor al oltenilor va fi cel de la Botoșani, programat la data de 21 ianuarie (ora 20:00).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Visează la o tripletă de aur  Becali a anunțat cele   3 mutări  pe care le vrea cu orice preț » Contracte de milioane de euro: „M-am înțeles cu el!”
Superliga
20:02

Citește mai mult

A picat transferul!   Becali a anunțat că FCSB a renunțat la   înlocuitorul lui Olaru:  „L-am dat înapoi, a căzut!”
Superliga
19:38

Noul stadion Dinamo  CNI a precizat   când se reiau lucrările  + modificări de durată și costuri
Superliga
19:27

Reclamă ingenioasă la CM 2026     FOTO:  Ce apare pe   echipamentul arbitrilor  în momentele esențiale ale meciurilor
Campionatul Mondial
18:49

Știri ultima oră
22:13
Pancu, anunț bizar Obiectiv surprinzător la Rapid după un sezon ratat: „Asta e dorința lor” » Situație dificilă la lot

21:56
LIVE SUA - Australia se joacă acum, în etapa #2 la CM 2026. Americanii se pot califica în faza eliminatorie

21:52
„Sunt exilat. Am pierdut tot” Hakan Șukur, legenda Turciei și a Galatei lui Hagi, despre conflictul cu Erdogan care l-a interzis în țara natală

21:37
De ce a picat transferul lui Ceara Problema identificată de FCSB în ultimul moment: „Nu au putut trece peste”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, <span>mini-tricouri</span>
I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!
Moștenirea lui Kopic

Silviu Tudor Samuilă: Moștenirea lui Kopic

Top stiri
„A spus ceea ce simțim cu toții”    Comentatorii BBC, fără menajamente,   în timpul meciului Cehia - Africa de Sud 1-1: „Trebuie să dispară!”
Campionatul Mondial
09:22

Ce se întâmplă cu tatăl lui Messi  Familia a emis un comunicat în care   recunoaște problema de sănătate  și face un apel: „Prudență și umanitate”
Campionatul Mondial
09:52

„Refuzăm să mai validăm acest experiment”  FCD Sud, mesaj dur pentru   conducerea lui Dinamo:  „Ne limităm la meciurile din deplasare”
Superliga
09:59

BREAKING | "Sunt nevinovat!" Primele cuvinte ale lui Ciprian Ciucu, la ieșirea de la DNA, unde a fost audiat pentru luare de mită. "Vreau să-mi duc mandatul la capăt"
B365
18.06

 Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
19.06

Programul complet CM 2026 SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %