Consumul de seminte a fost interzis pe stadionul campioanei CFR

Suporterii clujeni nu vor mai putea sparge seminte pe stadionul Dr. Constantin Radulescu. Oficialii clubului CFR Cluj au hotarat interzicerea consumului de seminte in tribune si in incinta stadionului.

"Casa feroviarilor clujeni, stadionul Dr. Constantin Radulescu, s-a inscris deja in randul marilor arene fotbalistice ale Europei, demers pe care dorim sa-l desavarsim prin eliminarea consumului de seminte in tribune", anunta oficialii clujeni intr-un comunicat postat pe site-ul CFR-ului.

"Numele stadionului nostru este deja cunoscut in cea mai puternica intrecere intercluburi din lume: UEFA Champions League. Astfel, pentru a continua demersurile facute spre o arena de nivel european, din toate punctele de vedere, conducerea CFR 1907 Cluj a decis interzicerea consumului de seminte in tribune si in incinta stadionului. Suntem convinsi ca intelegeti spiritul acestei masuri, luate exclusiv in sprijinul imaginii suporterului visiniu si a bazei sportive din Gruia, si va multumim pentru sprijin", se arata in comunicat.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Mi-au pus carne în ghiozdan”    Radu Naum  povestește un episod amuzant: cum au încercat oficialii unui club din România să-l mituiască
Diverse
08:56

Citește mai mult

Becali desființează discursul suveranist  „Apărați-vă singuri!   Nu mai cereți bani nici de la Europa, nici de la NATO”  + „Dacă refuzăm Ucraina, refuzăm Europa”
Diverse
11:24

„Te fluieră pe bună dreptate”    Ștefan Baiaram,  pus la zid de legenda Craiovei: „Unde să te duci tu în Occident?! Cine te ia?”
Superliga
10:37

Tensiuni la Ferrari  Leclerc, agresiv la adresa lui Hamilton în   cursa sprint  din Marele Premiu al Chinei: „Știe cât de late sunt mașinile astea?!”
Formula 1
12:25

Știri ultima oră
20:52
Keita s-a întors VIDEO. Cum a fost primit în Giulești, după ce a lovit o femeie cu mașina și a ajuns în control judiciar

21:17
Hagi, supergol în Turcia VIDEO+FOTO. Ianis, reușită spectaculoasă din lovitură liberă

21:00
LIVE Rapid - Dinamo, în prima etapă din play-off » „Câinii”, în avantaj pe Giulești

19:31
Haos la metrou VIDEO. Ultrașii lui Dinamo și-au făcut de cap în drum spre Giulești: torțe, petarde și scandări rasiste

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Corbu de pretutindeni

Cristian Geambașu: Corbu de pretutindeni

Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Cristian Tudor Popescu: Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Ce caută  Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?
Fede Valverde, jucătorul infinit

Theodor Jumătate: Fede Valverde, jucătorul infinit

Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / <span>n-au</span> făcut ceva în viață
„Mașina de tocat carne”

Cristian Geambașu: „Mașina de tocat carne”

Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc
Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Dan Udrea: Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs
Și tu, Mirele?

Cristian Geambașu: Și tu, Mirele?

Cristian Geambașu: Și tu, Mirele?
12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

Dan Udrea: 12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

Câți bani pierde FCSB din cauza lui Charalambous

Cristian Geambașu: Câți bani pierde FCSB din cauza lui Charalambous

Semnul monstrului,  semnul curajului

Cristian Tudor Popescu: Semnul monstrului, semnul curajului

Secretul din Dubai

Dan Udrea: Secretul din Dubai

Dan Udrea: Secretul din Dubai
Ne ceartă  Tase și Pancu!

Cristian Geambașu: Ne ceartă Tase și Pancu!

Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Dan Udrea: Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Cătălin Tolontan: Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Ce a vrut Dinamo? Nimic!

Cristian Geambașu: Ce a vrut Dinamo? Nimic!

Se mai joacă Mondialul?

Cristian Geambașu: Se mai joacă Mondialul?

Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii
Top stiri
„Eu am inventat 2 antrenori: Pintilii și Charalambous”    Mihai Stoica, răspuns pentru  contestatari + explică rolul avut în cele mai importante decizii de la FCSB
Superliga
11:38

Caz bizar în Spania  Motivul ireal pentru care un antrenor   a fost demis  în 2013: „O ghicitoare i-a spus asta președintelui”
Campionate
13:41

„Încercăm să repetăm ce a făcut Leicester”  Vadim Rață, entuziasmat după   victoria cu liderul  U Craiova: „Ne priește tactica asta”
Superliga
11:51

BREAKING | Posibilă tentativă de suicid la metrou, în stația Piața Unirii 2. Persoana prinsă sub metrou a murit | UPDATE
B365
12.03

Se mai califică FCSB &icirc;n cupele europene?Campioana va juca &icirc;n premieră &icirc;n play-out!
Sondaj
14.03

Se mai califică FCSB în cupele europene? Campioana va juca în premieră în play-out!

Se va califica FCSB în cupele europene?

DA %
NU %