Într-o perioadă în care Diego Maradona este omagiat pe multe dintre stadioanele lumii, a existat și o persoană care a refuzat momentul de reculegere în memoria lui "El Pibe D'Oro".
S-a întâmplat în Spania, cu ocazia meciului amical dintre Viajes Interrias FF şi Deportivo Abanca.
Fotbalista, pe numele său Paula Dapena, s-a așezat pe teren cu spatele în momentul în care s-a ținut un moment de reculegere pentru Diego.
Conform AS.com, Paula a dorit să sfideze cu bună știință acest moment, iar explicația a venit imediat, la finalul partidei.
"Imediat cum am aflat că va urma un moment în memoria lui (n.r. al lui Diego Maradona), am refuzat să-l respect. Am refuzat să ţin un moment de reculegere pentru un violator, pedofil şi un om care comitea abuzuri.
Eu nu sunt de acord să ţin un moment de reculegere pentru un agresor şi nu pentru victime", a precizat Dapena, citată de AS.com.
"A fost înzestrat cu un talent spectaculos în fotbal, dar pentru a fi un sportiv adevărat trebuie ca valorile din viaţă să-ţi depăşească abilităţile din teren", a concluzionat Paula Dapena (24 de ani).
S-ar putea să te intereseze și:https://t.co/YIkSAjPkZX "A minute's silence was not observed for the victims. So, obviously, I'm not willing to observe one for an abuser and not for the victims" - Paula Dapena
— Eduardo Bialostozky (@ebialos) November 30, 2020
Thoughts on this?
- FOTO Reacția presei internaționale după dispariția lui Diego Armando Maradona - L'Equipe: "Moartea unui zeu"
- Lumea fotbalului îl omagiază pe Diego Maradona - Pele: "Într-o zi vom bate mingea împreună în cer"
- Ultimul interviu al lui Diego Maradona: "Am fost şi sunt foarte fericit. Fotbalul mi-a dat tot"
- AFP: Moartea lui Maradona - "Rebel. Erou. Escroc. Zeu" - Controversa nu s-a oprit niciodată
- VIDEO Jorge Valdano a început să plângă vorbind despre fostul său coleg Diego Maradona: "M-a durut foarte tare vestea"
- Portarul Angliei de la CM 1986, despre Diego Maradona: "Avea măreţie în el, dar, din păcate, nu avea sportivitate"
- FOTO Modul unic în care marii rivali de la River Plate au ales să își ia "la revedere" de la Maradona
- Acuzații grave după moartea lui Maradona: "Timp de 12 ore, Diego nu a avut nicio atenţie sau control din partea personalului medical"
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro