Lionel Messi, ca și plecat de la PSG după CM - Unde ar urma să ajungă argentinianul

Lionel Messi joacă în prezent la ultima Cupă Mondială din cariera sa de fotbalist, însă argentinianul se gândește deja la următoarea mutare la nivel de club.

Lionel Messi, in tricoul lui PSGFoto: Jose Breton/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Contractul lui Lionel Messi pe Parc des Princes este scadent în vara anului 2023 și deși oficialii campioanei Franței și-au manifestat intenția de a-i prelungi contractul, se pare că Messi este gata de o nouă provocare.

Lionel Messi, din ce în ce mai aproape de Inter Miami

Conform jurnaliștilor de la The Times, Lionel Messi și cei de la Inter Miami sunt foarte aproape de a ajunge la o înțelegere, iar mai multe informații privind stadiul negocierilor vom afla cel mai probabil după CM Qatar 2022.

Ajuns la Paris Saint Germain în vara anului 2021, Lionel Messi a strâns până în prezent 53 apariții în tricoul echipei de pe Parc des Princes. 23 goluri și 29 assist-uri sunt cifrele lui Messi la PSG.

Argentinianul a recunoscut acum câțiva ani că și-ar dori să joace cândva în Statele Unite ale Americii.

„Mi-ar plăcea să joc în Statele Unite într-o zi. A fost întotdeauna unul dintre visele mele.” - spunea Lionel Messi.

Se pare că cea mai mare influență în cazul unei potențiale înțelegeri ar avea-o David Beckham, coproprietarul clubului din Major League Soccer.

Fostul mare internațional englez este dispus să îi aducă și doi dintre cei mai buni prieteni ai lui Messi, foștii săi colegi de la Barcelona, Cesc Fabregas și Luis Suarez.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:04
Cicâldău câștigă susținători Adrian Mutu îl vrea titular la națională » De ce crede că ar fi mai bun decât Ianis Hagi

20:28
LIVE FC Argeș - Dinamo, în etapa #15 din Superliga » „Câinii” vor să termine turul sezonului regulat pe primul loc

19:28
„Enigma” de la Dinamo Dănciulescu, reacție fermă: „Situația lui Pușcaș nu a fost gestionată cum ar fi trebuit”

19:34
Scandal la fosta campioană a Angliei VIDEO. O actriță de filme pentru adulți, în centrul controversei de la Leicester City. Fanii sunt revoltați

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
10:20
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult

Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special
06:00

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Special
09:00

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11