Marile absențe de la Indian Wells 2023

Marile absențe de la Indian Wells 2023

Lista marilor absențe de la Indian Wells, ediția din 2023, a fost completată luni de Novak Djokovic. Sârbul i se alătură astfel lui Rafael Nadal, dar cei doi mari campioni nu sunt singurii jucători importanți care vor rata întrecerea din deșertul californian.

Rafael Nadal vs Novak DjokovicFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Novak Djokovic și Rafael Nadal, marii absenți de la Indian Wells 2023

În timp ce lui Djokovic i-a fost refuzată din nou intrarea în SUA (nu este vaccinat împotriva Covid-19), Nadal are nevoie de mai mult timp pentru a se recupera după accidentarea la mușchiul iliopsoas. Cei doi sunt așteptați să revină pe teren odată cu începerea sezonului de zgură.

Nick Kyrgios, Marin Cilic, Sebastian Korda sunt alte nume cunoscute din ATP care au fost nevoite să renunțe la importantul turneu (Masters 1000), în timp ce de pe tabloul feminin (WTA 1000) vor lipsi Anett Kontaveit (fostă ocupantă a locului 2 mondial), Qinwen Zheng și trei românce: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Patricia Maria Țig.

Jucătorii care nu vor fi prezenți la Indian Wells 2023

ATP: Novak Djokovic (1), Rafael Nadal (9), Nick Kyrgios (22), Marin Cilic (24), Sebastian Korda (26), David Goffin (40), Benjamin Bonzi (45), Jenson Brooksby (49), Corentin Moutet (69), Soonwoo Kwon (70), Reilly Opelka (112), Kyle Edmund (545).

Principalii favoriți: Carlos Alcaraz, Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev, Taylor Fritz, Casper Ruud, Felix Auger-Aliassime, Andrey Rublev, Holger Rune.

WTA: Zheng Qinwen (24), Ana Bogdan (57), Anett Kontaveit (61), Jaqueline Cristian (202), Patricia Maria Țig (691).

Principalele favorite: Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Jessica Pegula, Ons Jabeur, Caroline Garcia, Coco Gauff, Maria Sakkari, Daria Kasatkina.

Indian Wells se va desfășura în perioada 6 - 19 martie, pe hard, iar pe cele două tablouri principale se vor afla câte 96 de jucători. Competiția oferă câte 8.800.000 de dolari la masculin și la feminin. Campioni en-titre sunt Taylor Fritz și Iga Swiatek.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Unde se joacă Dinamo - FCSB  Conducerea „câinilor” a stabilit stadionul  pentru derby-ul etapei #8,  după ce fanii s-au opus variantei Cluj Arena
Superliga
09:38

Citește mai mult

Începe Premier League  Transferuri de sute de milioane de euro,  o favorită certă la titlu și o bătălie epică pentru Top 4
Campionate
10:03

Decizia lui Rinat Akhmetov  Clubul din Superliga are răspunsul la întrebarea:  investește sau nu  omul de afaceri?
Superliga
13:35

Leo Messi, gol dedicat tatălui    FOTO.  Reușită spectaculoasă în MLS + fază virală:  „Cum naiba a reușit?!”  » Conflict violent în prelungiri
Campionate
11:56

Știri ultima oră
18:02
„O poveste din puțul gândirii!” Contestația bizară care a lăsat-o pe Sabrina Voinea în afara finalei de la bârnă

18:01
„Halep l-a ridiculizat” Mesajul dur al româncei la adresa lui Kyrgios a fost preluat de presa din întreaga lume: „Brutalitate!”

18:07
S-a trezit din comă FOTO: Jucătorul din Serie A care era aproape să se înece, în stare stabilă » Ce discuție a purtat cu doctorul

18:21
Garita, mesaj în română pentru fani VIDEO. Ce a transmis noul atacant de la FCSB, după prezentare + primele imagini de la antrenament

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Top stiri
Joao Cancelo, întors din drum!  Situația jenantă în care l-a pus  Barcelona  + Lamine Yamal, Olmo și Rodri, nedumeriți
Campionate
11:02

O nouă direcție la CFR Cluj  Ce pregătește Hendrik Klein, noul președinte al formației din Gruia:  „Inteligență artificială  pentru a descoperi jucători”
Superliga
12:13

Tragedii succesive în motociclism   Doi piloți au murit  pe unul dintre cele mai dificile și controversate trasee din lume
Auto
12:00

FOTO | Împăcarea anului în București. Creșele îi readuc împreună pe Ciprian Ciucu și Mihaelei Ștefan, viceprimarița USR de la S6, care în campanie îl numea „un cal mort”
B365
19.08