Publicat:
03.08.2024, ora 15:53
Actualizat: 03.08.2024, ora 16:08
- O discuție de suflet purtată de Mihai Neșu cu GOLAZO.ro, despre fotbal, Dumnezeu și viață
- Povești spuse de Mihai, auzite pe Muntele Athos, acolo unde merge regulat petru a învăța să se apropie de Dumnezeu și pentru a trece peste gândurile negre
- După 13 ani într-un scaun cu rotile, regretul lui Mihai e că „nu poate face treabă cu propriile mâini”.
O discuție cu Mihai Neșu te face să uiți de ceas. Uiți de toate, ești mereu surprins de ce spune un om greu încercat, căruia viața i-a întors spatele în plin apogeu.
Așa a fost și dialogul purtat de GOLAZO.ro cu el, la Centru de Recuperare Sfântul Nectarie, loc în care Neșu a investit tot timpul, toată energia și priceperea în ultimii ani.
Am plecat de la fotbal, de la națională și Edi Iordănescu și am ajuns la povești de viață, pilde și credință. N-am simțit când au trecut 3 ore, un dialog după care pleci mai bogat sufletește, cu sentimentul că în acea zi ai învățat ceva nou.
Acesta e Mihai Neșu la peste 40 de ani, plin de speranță și în plin proces de vindecare sufletească, după cum chiar el spune.
Mihai, ce sentimente îți mai dă fotbalul? Cum te uiți acum la fotbal?
Mă uit detașat. Eu sunt fan statistici și îmi plac foarte mult. Chiar dacă nu mă uit. Mă tot întreabă lumea dacă mă uit la fotbal și fac câte o comparație dacă și înainte mă uitam la fel de mult. Nu mă uitam mai mult nici când jucam fotbal. Mă uitam, dar eu eram cu meciurile mele și eram obosit apoi. Mă uit și acum la fotbal, dar mă culc devreme și ratez multe dintre ele. Dacă sunt meciuri mai atractive, mai încerc să nu adorm. De exemplu, am urmărit Campionatul European și am urmărit foarte multe meciuri. Nu chiar toate, dar măcar unul sau două tot vedeam zilnic. Trei nu prea vedeam, dar două da.
Deci încă urmărești destul de atent.
Mă uit la FCSB în cupele europene când joacă, asta dacă prind ora respectivă, pentru că-i susțin. În rest, mă mai uit la Champions League, la fazele finale când e totul mai atractiv. Când sunt în scaun nu mă uit deloc la televizor și când sunt în pat, pe la opt, la nouă deja dorm. Dacă-i un meci atunci mă uit cu drag, dar dacă e la zece, greu îl mai prind. Mă uit cu drag și bucurie.
Ți-ai fi dorit să-l vezi pe Hagi pe banca echipei naționale, acum că Edi a plecat?
Îi foarte greu. Cine vine acum la națională are o responsabilitate foarte mare. Campionatul European a crescut așteptările. Următoarea așteptare ar fi să ne calificăm la Campionatul Mondial care e total altceva. E mult mai greu. Și la Campionatul European a fost greu. Gheorghe Hagi era imposibil să fie antrenorul naționalei pentru că are echipă și trebuia să schimbe totul la Constanța.
Totuși…
Era imposibil din punct de vedere legal să se întâmple asta, deși el are un merit deosebit în crearea acestei generații de suflet. Mulți sunt creați la el, în academie. Din ce am lucrat cu el, și s-a dovedit și mai târziu, are o foarte mare experiență și un talent de a lucra cu tinerii. Ăsta e un atu al lui. De asta a avut și un succes la nivelul nostru, cât este acesta, cu academia. E ceva deosebit și dacă nu era academia lui cred că generația României era mult mai săracă.
„Mi-am organizat viața ca să nu simt greutatea paraliziei”
Cum te-ai schimbat după accidentul suferit? Mă refer ca percepție, ca gândire…
Deja a trecut mult timp și nici nu mai îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat. E o viață nouă cu care m-am obișnuit. Mi-am organizat viață ca să pot să-mi îmbunătățesc traiul pe cât de mult, ca să nu simt greutatea paraliziei. Nu-i ușor, zi de zi, și trecând anii și mușchii mai slăbesc și mă mai anchilozez. Mai ai o problemă și cu vârsta, și oamenii sănătoși mai au probleme, nu numai eu. Mai apare și frustrare din când în când.
Încă apare?
O undă că e prea mult și ai obosit. Nu se rezolvă nimic cu asta, așa că te ridici și mergi mai departe. Încerc să-mi ocup timpul zilnic cu cât mai multe chestii ca să nu dau voie la creier ca să o ia razna, să aibă gânduri negre. Încerc să-mi țin mintea ocupată cu tot felul de activități și să fiu ocupat. Acum sunt mai ocupat decât îmi doresc. Câteodată îmi doresc să stau mai liniștit. Câteodată nici nu-mi mai dau seama că sunt paralizat pentru că mă duc și vin și fac tot felul de lucruri. Mă trezesc că a trecut ziua și mă pun în pat. Atunci mai îmi aduc aminte, când mă pun să mă întorc de pe o parte pe alta, că nu pot să fac nimic. Asta e viața și n-avem ce să facem. E combinată, și cu bune și cu rele. La unii sunt foarte multe rele. E viața plină! N-am voie să mă plâng.
De ce spui că n-ai voie?
Când văd copiii la noi, la Fundație, cu dizabilități, care săracii, sunt foarte grav bolnavi. N-au avut o secundă de bucurie cu sănătatea. Eu am avut 28 de ani. Parcă atunci m-am accidentat, dar chiar și așa paralizat am reușit să fac foarte multe chestii și să mă bucur de viață, dar copiii ăștia fiind așa de grav nu știi ce în sufletul lor. N-ai voie să te plângi când vezi așa cazuri grave și situații în care sunt alți oameni. Văd și alți băieți paralizați care n-au avut posibilitățile mele. Eu tot am strâns bani din fotbal și am putut să-mi creez lucruri în jurul meu care să-mi facilitez viața mereu. Alții se chinuie și trebuie să se bazeze pe pensia din țară pe care și eu o am. Mai e și sora mea care e însoțitor.
Statul român îi dă 500 de lei lunar
Cât mai e pensia?
Eu iau 500 de lei pe lună și mai ia și ea vreo 2.000 sau poate mai mult. Hai să spunem că luăm 3.000 amândoi. Practic, eu cu ea ar trebui să trăim de 3000 de lei și ea să aibă grijă de mine și să îmi dea de mâncare mie și ea să mănânce. Să aibă grijă și de cele medicale. Așa trăiesc alții care n-au posibilități și eu nu pot să zic nimic. Sunt eroi! Nu-mi pot imagina cum…. Am prieteni și mi-e și rușine să-i întreb cum se descurcă. Bravo lor! E ceva de admirat și nu e normal să fie viața așa de grea pentru persoanele cu dizabilități. Ca să închid paranteza, n-am de ce să mă plâng. Slavă Domnului, am avut posibilități să am bani când am fost fotbalist. Am și pensia din Olanda care mă ajută foarte mult.
Deci asta te mai ajută…
Da! Am și mulți oameni în jur care nu iau acești bani și atunci să fii și fără bani și să n-ai nici ajutor… E greu! Noi, la Fundație, suntem înconjurați de foarte multă suferință. Primim foarte multe telefoane, mail-uri cu povești dramatice. Nici nu știi cum trăiesc în viața asta. Singuri, fără bani, bolnavi și atunci nu mai ai voie să te plângi. Trebuie să te bucuri așa cum ești și să încerci din ziua pe care ai primit-o să faci tot ce poți mai bun.
Parcă e nedrept ca tocmai acești oameni greu încercați să mai treacă și prin problema asta a banilor…
Dumnezeu a lăsat lumea asta și cu bogați, și cu săraci, iar cei bogați cu posibilități să ajute. Important e să avem dragoste între noi. Cum ne ajută pe noi aici o grămadă de oameni. Există posibilități nelimitate. Ar fi bine ca toți oamenii care au posibilități, pe lângă faptul că-și fac bucurie vieții lor, să-și aleagă câteva familii mai amărâte, să-i ia sub ocrotirea lor. Atunci și ceilalți ar trăi mai bine. Nu dau sfaturi acum, pentru că și eu când eram sănătos nu făceam lucrurile pe care le văd acum normale. Am trecut prin multe și omul când suferă vede viața altfel, mai înclinat spre a încerca să ajute, dar de asta cred că Dumnezeu a lăsat lumea așa, ca omul să nu trăiască singur. Dacă am fi toți bine, am sta cu burta la soare și nu ne-ar mai păsa unii de alții… Eu dacă trec printr-o suferință și tu m-ai ajuta, mi-aș da seama ce frumos este să ajuți. Apoi îl ajut și eu pe altul și trăim frumos într-o comuniune. Asta e frumos în viață să ne arătăm dragostea unii față de alții.
„Fericirea veșnică nu există pe pământ”
Pe tine suferința te-a apropiat mult de Dumnezeu, deși la început chiar tu spuneai că ai fost supărat pe el pentru întâmplarea aia.
M-a apropiat fiindcă n-am găsit la probleme din sufletul meu rezolvare la om. Aveam foarte multe întrebări atunci și întrebam pe unii și pe alții. Prima dată îți dă un răspuns, dar pe mine nu mă mulțumeau. Eu nu le știam sufletul. Atunci, ce să faci? Strigi la Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă! Fă-mă să mă liniștesc!Fă-mă să înțeleg!”. Dar nu prea te ajută să înțelegi pentru că și dacă n-ai putea, tot trebuie să mergi mai departe. Important e să avem sufletul liniștit și împăcat. Fericirea pe care o căutăm noi, veșnică, nu există pe pământ. Azi ești fericit și mâine poate apare o problemă și ești nervos, supărat. Poimâine se întâmplă altceva și ești fericit și tot așa.
Viața e cu de toate...
E un deal și o vale viața asta. Dumnezeu să ne ajute să rezistăm la toate dealurile și văile astea. Era o poveste cu o maică, ea a mers la un pustnic în pădure, în pustiu, ca să-i măsoare nivelul de credință, nivelul de duhovnicie, să vadă cât de aproape este de Dumnezeu. Ea se credea foarte avansată că a dobândit fericirea veșnică. S-a dus la un pustnic, foarte deștept și luminat de Dumnezeu și i-a zis: „Ce ziceți? Sunt bine duhovnicește că mă rog toată ziua și știu psaltirea pe de rost, rugăciuni, acatiste. Sunt bine, sunt avansată, sunt aproape de Dumnezeu?”. Părintele i-a pus apoi trei întrebări: „Da, maică, foarte bine. Deci supărarea e ca bucuria”. Apoi ea îi spune: „Cum, părinte? Supărarea e supărare, iar bucuria e bucurie”.O mai întreabă dacă are pierderea ca și câștigul, iar ea îi spune iar: „Dacă câștig e altfel”. Îi mai pune părintele și a treia întrebare: „Ai ocara ca și lauda?”. Apoi ea: „Nu, dacă mă ocărește nu e bine”. Atunci părintele îi spune că este departe de Dumnezeu și îi spune să se mai pregătească. Mi-am dat seama că ăsta e antrenamentul nostru zilnic, să ajungem să fim mai echilibrați.
Un antrenament al sufletului…
Dacă avem vreo pierdere sau vreun câștig să ajungem să fim cât de cât. Te și bucuri, dar să nu faci ca la fotbal, când câștigi să fie nuntă, iar când pierzi să fie înmormântare. Să rămâi tot timpul echilibrat sau când te laudă cineva să te umfli în pene. Când te ceartă cineva să te superi. Așa vine firea. Asta simt eu și cu asta mă lupt. Mă rog la Dumnezeu să mă ajute să gestionez situațiile astea dezechilibrate, să mi le echilibreze și să am firea asta. Atunci să pot trece prin viața asta.
„Sunt mai încăpățânat, de asta Dumnezeu mă încearcă”
Mai ai frici?
Păi, da. Mai vin și acuma. Mai ai neliniști și îți mai vin gânduri când stai singur. Încerc să i le las lui Dumnezeu. Mă bazez pe el că altfel e greu. În situația asta, când nu ești independent, nu mai poți să spui asta. De 13 ani încerc să mă fac bine. Am făcut terapii și toate combinațiile, dar toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Atunci am zis, bravo lor și celor care-și dau seama că totul e în mâinile lui Dumnezeu. Sunt sănătoși și stau acolo cu Dumnezeu, iar Domnul le binecuvântează viața ca să nu mai treacă prin suferințe. Eu sunt mai încăpățânat și Dumnezeu mă trece prin suferințe ca să pot să-mi dau seama că nu e bine cum gândesc că totul e în mâinile lui Dumnezeu și putem face orice cu El. Dovadă e Centrul ăsta prin care a lucrat El. Eu ce să fac dacă sunt paralizat și fără bani? Uite că Dumnezeu a trimis oameni, bani, specialiști și toate o să iasă un lucru frumos. Fricile îmi mai vin că mă întreb ce-o să fie mâine, ce-o să fie poimâine. După aia vorbești cu Dumnezeu, cu duhovnicul tău.
Dumnezeu și duhovnicul te ajută mult.
Slavă Domnului, am un duhovnic minunat. Mai mă duc la Athos când pot și mă sfătuiesc cu părinții de acolo. Ne-am întors din Athos de curând. A fost frumos, acolo ne mai ducem la păriniți. Fricile și nelămuririle le mai zici lor, dar pentru ei totul e pozitiv. După ce pleci de acolo, chiar nu-ți mai vine să te plângi. Mergi înainte.
Ce te îndeamnă să ai atâta putere și să faci tot ce faci în fiecare zi?
Dorința de a ajuta și de a fi mai bun. Și faptul să fiu ocupat. Fac atâtea și zic că-s obosit. Dar dacă stau și vreau o zi să mă relaxez. Știi ce fac? Pierd vremea! Zic că stau și atunci când fac treabă sunt toată ziua pe telefon. Sun, dau mesaje, fac comenzi. Când zic că stau, stau tot pe telefon și pierd vremea. Nu mă odihnesc și atunci mai bine zic că am treabă și obosesc cu folos, altfel n-am treabă și obosesc fără folos. Ăsta-i ceva care mă face să caut de lucru, ca să nu pierd vremea și să stau de folos. Chiar vorbeam acum când am fost în Athos cu un părinte și i-am zis: „Părinte, câteodată nu-mi vine să mai fac nimic, eu sunt paralizat. Ce mai vrea Dumnezeu de la mine, că asta e crucea mea. Ce vrea? Să am răbdare, să nu cârtesc, să nu fiu supărat pe nimeni. Să învăț ceva”.
Și ce ți-a zis?
Părintele îmi spune: „Da! Dar trebuie să vezi dacă poți face mai multe. Dacă poți să faci mai multe și nu le faci nu e mai bine. E bine să faci”. Ăsta e un sfat pe care l-am primit acum două zile. Mi-a reîmprospătat dorința asta de a fi de folos atât cât pot eu din scaun. Mai cu plimbat de aici, de pe șantier, mai cu comandat ceva. Mă duc, mai vin, mai povestim cu unul, cu altul. Orice se poate ca să ții mintea ocupată să nu mai te gândești la lucruri rele, care să te indispună.
„Frustrarea mea e că nu pot face cu mâinile mele”
Care a fost sămânța care te-a îndemnat să faci acest proiect?
Centrul actual începe să devină neîncăpător și asta ne-a îndemnat. Cerea a fost foarte mare și mi-am dorit să fie mai frumos. Centrul actual e mic. Am încercat să-l facem cât mai încăpător, dar l-am înghesuit. Nu-i așa prietenos. Aici am încercat să facem un loc în care și trupul, și sufletul, și ochiul, toate să te bucure. Când vii ca copil cu dizabilități, sau ca părinte care are un astfel de copil, să te bucure tot. Gândul meu a fost acesta, cu voia lui Dumnezeu. Să te bucure atunci când vii, să te relaxeze că ai plecat dintr-un loc în care să spui că a fost ca-n vacanță.
Faci foarte multe lucruri. Cât ne-ai prezentat tot pe aici, ai dat telefoane, mesaje. Ce e cel mai greu de acceptat când ești într-un scaun cu rotile?
O întrebare foarte bună. Frustrarea că nu poți să fii de folos cu mâinile tale. Spre exemplu, vezi niște gunoaie într-un colț, ai vrea să te ridici, să-l iei și să-l mături, să fie gata pe șantier. E frustrant că trebuie să cauți un băiat să-i spui „te rog frumos”. Mai vin câini și de asta am închis ușa. Veneau câini și răscoleau tomberoanele și coșul de gunoi din centru. Dimineața erau toate azvârlite și eu când vedeam mi-ar fi plăcut să le pun eu la loc, dar trebuie să cauți pe cineva. Eu sunt pasionat de construcții și vrei să faci multe cu mâna ta. E frustrant să ai un container de scule și să nu poți să le folosești. Sunt obișnuit acum.
Ai învățat să accepți.
Câteodată e frustrant când te gândești la idei, dar nu faci că trebuie să mergi mai departe. E o binecuvântare pentru cei care sunt sănătoși și pot să facă atâtea chestii, să facă pentru că dacă nu, este un păcat, așa cum a zis și părintele. Dacă mie, în scaun ,mi-a spus că e un păcat să nu le fac, cu atât mai mult când ești sănătos.
Cine te-a ajutat să vezi mai pozitiv totul?
Părintele meu duhovnic și părinții mei din Muntele Athos, cu care vorbesc an de an. Tu le zici problemele tale și ei îți prezintă situația. Rugăciunile lor care ajung la Dumnezeu. El poate zice: „Câte rugăciuni ajung, hai și la el să-i mai reglez creierul, să fie mai liniștit”. Asta cred eu, pentru că știu cum vedeam lucrurile acum câțiva ani și cum le văd acum. Nu-s totuși pe aproape cum a spus și părintele acelei maici. Și eu mă enervez când pierd ceva sau când câștig mă bucur, iar dacă mă critică tot rămâne supărare. Mă lupt cu asta. E ceva de zi cu zi și încerc să mă echilibrez. Îți mai zic una scurtă, care e adevărată.
Te rog!
Era un băiat cu bani mulți care voia să avanseze duhovnicește, ca să se lupte cu treaba asta. Și ca să-i fie ocara ca și lauda, a plătit pe cineva să-l ocărască. Adică el îl plătea să-l facă încontinuu troacă de porci și să-l facă cât mai urât și să se chinuie să reziste. Au trecut un an, doi, trei și el a început să aibă rezistență mai mare. La un moment dat i-a mulțumit și părea că s-a întărit. A zis că merge mai departe și apoi dacă mai are nevoie, îl mai cheamă. S-a dus într-un oraș și a văzut doi cum se certau și era curios. I-a întrebat ce s-a întâmplat, la care îi răspunde: „Probleme de familie și m-a făcut în tot felul. M-a făcut și așa și așa”. La care bogatul îi spune dacă totul a fost pe gratis. Omul normal nu înțelegea. Apoi a plecat mai departe. Morala e că ne ceartă lumea ca să ne antreneze, să ne facă să acceptăm critica. Cam 99 % dintre cei care critică au dreptate, inclusiv cel ce ne critică pe noi. Ne e greu să acceptăm, dacă e și pe gratis cu atât mai mult.
Ești mai apropiat de oameni acum? Sau sunt unii care s-au îndepărtat?
Nu prea. Am acum mult mai mulți prieteni decât când eram sănătos. Atunci n-aveam timp, eram la antrenament, la cantonament. Acum am mult mai mulți prieteni și mă ajută asta pentru că sunt alături de mine foarte mulți și nu văd lucrurile așa. Nu le-am văzut nici când eram foarte rău sufletește. Mă bucuram de oameni.
„Toți suntem bolnavi sufletește”
Sunt mulți care spun că sănătatea e pe primul loc și tu ai pierdut cumva din sănătate. Ce-i mai poți cere acum lui Dumnezeu?
Sănătatea sufletească, că aia rămâne veșnic. Sănătatea sufletească merge împreună cu cea trupească, dar pe cea sufletească toată viața trebuie să o întreții. Noi suntem, sufletește vorbind, bolnavi cam toți. Dacă ne-am îngriji de suflet ca și pentru trup, am fi toți sfinți. Nu prea ne îngrijim, pentru că nu ne dăm seama de importanța lui. Câteodată ne dăm seama prea târziu, când începi să te lupți cu lucrurile rele din sufletul tău. Dacă vrea Dumnezeu, îmi doresc să fiu și sănătos, dar numai dacă crede el că e de folos. Am avut multe dorințe, unele s-au adeverit că erau dorințele mele, nu și ale lui Dumnezeu. Nu mai vreau dorințe de-ale mele, ci doar pe ale lui. Dacă Dumnezeu vrea să mă facă sănătos trupește, slavă Domnului. Atunci o să fiu de folos și sigur o să știu ce o să fac. Însă Dumnezeu ne vrea sănătoși sufletește.
Spuneai de pensia ta de 500 de lei și că mai are sora ta ceva. Cum reușești să te întreții?
Am avut bani din fotbal și s-au cam terminat. Mai am și pensia din Olanda.
Cât e pensia din Olanda?
Cam 3.000 de euro, cam pe acolo. Mai trebuie să-mi plătesc și asistentele care au grijă de mine dimineața și mai am tot felul de cheltuieli, dar se duc și ăia. Cu acei bani reușesc. Mai am și niște cheltuieli în Olanda, că-s rezident acolo și am asigurarea de sănătate care e destul de mare și din pensia aia se duc și acolo. Din ăia 3.000 nu rămân așa mulți. Asigurarea de acolo e importantă pentru că dacă aș mai păți ceva, pot oriunde în Europa să beneficiez de servicii medicale foarte bune.
Pasionat de tehnologie
Spuneai că până de curând ai avut bani din fotbal. Asta arată că n-ai fost genul excentric.
Nu excentric, dar destul de cheltuitor. Au fost bani destui.
Îmi aduc aminte de tine, deși eram un copil, și erai destul de calculat.
Nu cheltuiam așa mult, dar aveam și eu destule pofte și bucurii. Eram fan gadgeturi și cheltuiam o grămadă de bani. Și acum sunt fan. Și acum, cu proiectul ăsta, am cheltuit mulți bani, dar măcar le-am folosit în sens bun că am lucrat pe randări, pe proiectare și n-am mai pierdut vremea pe jocuri și pe tot felul de chestii care te obosesc la cap. Am cheltuit bani destui.
Mihai, ați spus că primiți o avalanșă de scrisori, de la părinți care au tot felul de copii în situații grele. Îți vine să crezi că sunt tot mai mulți copii în astfel de situații?
Cred că erau și înainte, doar că nu aflai de medii și era suferința și mai mare. Nu puteai să-l ajuți, omul era singur cu el. Nu erau nici mașini, nici telefoane. Oamenii paralizați erau chiar la mila lui Dumnezeu. Nu putea să-i ajute nimeni. Au fost cazuri în care Dumnezeu i-a ținut mulți ani așa în condițiile alea vitrege. Acum sunt mult mai multe condiții și bani în joc. Sunt tot felul de fundații și organizații care-i sprijină pe cei cu probleme. Sunt tot felul de campanii. Și noi am făcut campanie și am apelat. Cel cu probleme sună la noi sau sună la altul. Unde crede… Oamenii sunt disperați și vor să fie ajutați. Eu îi înțeleg și la unii le mai și răspund. Dacă nu putem să-i ajutăm cu un sfat sau cu o vorbă bună.
Ți se pare că lumea în care trăim nu merge în direcția corectă? Vedem războaie, o pandemie grea. Încotro se îndreaptă tot?
E o perioadă mai tulbure a lumii, dar tot timpul nădăjduiesc că o să se schimbe lucrurile și în mai bine. Asta depinde numai de noi. Lumea e cam după noi. El a făcut această lume pentru noi și dacă noi suntem după Dumnezeu, Universul rămâne cum trebuie, dacă noi nu suntem cum trebuie, și lumea se strică.
„Lumea este așa cum suntem noi la momentul actual”
Pare că suntem mai răi.
E o perioadă. Acum vorbesc numai de mine și cred că pot să fiu mai bun față de cum sunt acum. Nu prea pot singur, dar mă ajută Dumnezeu. Ar trebui să fiu mai bun față de cum sunt acum și îmi doresc să fiu mai bun. Acum lumea este cum suntem noi la momentul actual.
Cu Gigi Becali ai mai vorbit, te-ai mai întâlnit cu el la Muntele Athos, poate?
N-am mai vorbit de mult cu dânsul.
Dar cu cine ai mai vorbit din fotbal?
Țin mai mult legătura cu MM Stoica.
Cu George (n.r.- Ogăraru) bănuiesc?
A, da! Din fotbal, cu George, cu Florin Lovin. Sunt prietenii mei și vorbesc periodic.
George când te-a vizitat ultima dată?
În iarnă, mergea în vacanță la schi. Mergea cu mașina și a înnoptat la mine. Când s-a întors, a venit și cu soția.
Ce spune când vede ce faci aici?
N-au mai văzut de mult. Pe șantier au fost acum un an când nu era așa de avansat. Speră și ei să se termine cât mai repede și să fie de folos.
Spuneai că unul dintre secretele fericirii este să nu mai vedem defectele oamenilor.
Ar fi ideal să le vedem, dar să nu le judecăm și să nu punem etichetă la om. Dacă e unul bețiv, să nu spui ce bețivan e ăla. E bețiv, dar are și calități. Dacă tu spui doar că e bețiv nu e corect, pentru că toți oamenii au și calități, și defecte. Mie îmi place în limitele mele să văd doar ce e bun la om. Eu să mă bucur de ce e bun la tine și tu la mine. Defectele... dacă putem să ne ajutăm să le corectăm unul la altul. Dacă e deschidere de bine, dacă nu ne străduim cu ajutorul lui Dumnezeu să le corectăm. E foarte greu. Unele sunt din fire, așa ca bătute, ca tatuajele. Dacă l-ai făcut într-un fel, nu-l mai poți scoate. Sau îl mai scoți poate, dar rămâne urmă. Așa și cu defectele la om. Unele sunt așa de intrate în noi, încât numai Dumnezeu le poate schimba, oricât ne-am strădui noi. Ce să faci? Nu poți să fugi de un om că are un defect, două sau trei. Trebuie să-i vezi și calitățile.
Aproape de MM Stoica
Ai rămas apropiat de oameni de fotbal, de Florin, de colegi și de MM. Pe MM ai spus că l-ai vizitat în închisoare. Ce te-a făcut să mergi acolo?
Da. Am făcut-o de dragul lui. Am o mare recunoștiință pentru MM că m-a ajutat în anumite momente critice din cariera mea și are un loc aparte în sufletul meu.
Îți aduci aminte vreun moment cu MM când te-a ajutat?
Da. Sunt două cruciale. Unul când nu jucam pe vremea lui Walter Zenga și voiam să plec. El mi-a zis că poate să rezolve să plec împrumut la Oțelul Galați, dar mă sfătuiește să mai aștept până la sfârșitul sezonului. L-am ascultat și apoi a venit Protasov, care mă iubea foarte mult și atunci a început ascensiunea mea ca fotbalist. Al doilea a fost când am jucat în acel an în Champions League cu Real Madrid și Lyon și m-am accidentat la ligamentul colateral intern. Eram foarte trist că am pierdut meciurile cu Real din Champions League și m-am dus să mă operez în Italia și atunci, datorită lui, am avut toată susținerea clubului din punct de vedere financiar și logistic, tot ce am avut nevoie în Italia.
La Utrecht mai ai pe cineva?
La Utrecht a plecat cam toată lumea pe care o știam. Anul trecut am avut o mare bucurie când m-a vizitat patronul de acolo. Cu soția lui au vizitat și centrul și asta e ultima amintire. A mai fost și o fostă angajată care a lucrat la Utrecht. Au venit aici și am petrecut trei zile anul trecut în mai.
Mai mergi în Olanda?
N-am mai fost în Olanda de dinainte de pandemie. Trebuie să ajung să-mi fac niște controale. N-am mai fost de 5 ani. Proiectul îmi ocupă mult timp, dar după ce-l terminăm ar trebui să mă duc.
Mai urmărești clubul?
Am zis că sunt fan statistici și mă uit periodic pe aplicații d-astea cu scoruri ca să văd clasamente, rezultate, goluri, anumiți jucători. Când sunt alegerile îmi place când vin exit-poll-urile și sunt tot felul de grafice.
Te pasionează.
De orice fel. Îmi place când văd grafici.
„Nu l-am acuzat niciodată pe Alje Schut”
Cu Alje Schut ai mai vorbit?
N-am mai vorbit de mult. Ultima dată am vorbit cu el când era șeful scouterilor de la FC Utrecht. Cred că anul trecut am încercat să ducem un băiat acolo într-un stagiu de pregătire, dar el nu mai era șeful scouterilor. Mi l-au dat pe noul șef și n-a mai mers. Când era el, vorbeam mai des. Mai duceam pe unul și pe altul pe acolo la un stagiu. Mă ruga câte un părinte să mergem să-și testeze copilul și să vadă exact. Să-i dea un feedback. Și mai vorbeam cu el să mai primească pe unul și pe altul.
Cum a trecut peste acel moment?
Cred că a trecut. N-a fost niciodată ceva nasol între noi. Nici nu-ți dorești să se întâmple să faci așa unui coleg. Nu vrea nimeni și nici el n-a vrut. Viața merge înainte. Deja suntem departe de tot, nici nu mai are rost să întrebați.
Sunt mulți care nu acceptă și rămân cu o chestie. Tu ai trecut peste ceea ce arată…
Niciodată când am fost dărâmat n-am avut gândul că el a fost de vină sau să-l acuz de ceva. Abia ce ieșisem de la terapie intensivă și l-am sunat pentru că abia atunci putea vorbi cu mine. I-am zis să nu-și bage în cap și să nu aibă vreo idee că fost de vină. N-ai cum. Și când se bat doi, e foarte rar să te lovească și să paralizezi. Și când sunt nervoși, dar așa n-are nimeni nimic. N-are nicio vină. Așa a fost. A adus viața alte lucruri bune.
Te-ai mai visat pe teren sau ai mai avut flash-uri cu tine pe teren.
Nu, nu mai. Dorm liniștit ca un bebeluș.
Mă uitam la meciuri din trecut și dacă era să aibă cineva capul spart, tu erai.
L-am avut de câteva ori. Am rememorat și eu câteva lucruri. Am avut niște muncitori ucraineni microbiști și le-am arătat rezumatul când i-am bătut noi pe Dinamo Kiev cu 4-1 și le-am reîmprospătat memoria.
A fost și meciul de la Euro!
Chiar lucrau atunci și când am marcat noi se striga către afară…
Ai mai schimba ceva dacă ai putea?
Aș schimba doar ce vrea Dumnezeu. El își dorește să fim mai buni. În rest, în plus, ce vrea Dumnezeu că sigur vrea ce e mai bun. Dacă e să fac o comparație la nivel mai mic, Dumnezeu e ca un părinte și vrea ce e mai bun pentru copilul lui. Părinții n-au capacitatea de a alege, cu toate că ei cred că e bun. Dumnezeu le știe pe toate perfect, ce li se potrivește.
Sufletește crezi că ești mai bogat decât înainte?
Sper. Nu tot timpul cred, dar sper. Câteodată sunt mai dărâmat, dar sperăm să fie ceva mai bun decât înainte.
