Dan Udrea Generația telefoanelor confiscate

• România U19 e în semifinalele Euro, deci avem viitor, chiar dacă metodele la care apelăm au rămas cele din trecut

Generația U19 a României a reușit o performanță imensă. Să se califice în semifinalele Campionatului European. Antrenorul acestei selecționate e Ion Marin, născut în 1955. Fotbaliștii sunt născuți în 2006.

Valoarea nu are dată de naștere

Dintr-o diferență de peste o jumătate de secol s-a născut un rezultat istoric. Ne bucurăm, evident, pentru că ni se întâmplă atât de rar să contăm la juniori printre granzi.

Performanța are darul de a ne face să sperăm că fotbalul românesc poate avea un viitor. Valoarea nu are dată de naștere, dar data de naștere nu se poate da înapoi, timpul nu se poate reversa.

Ion Marin și telefoanele

Din păcate, unele dintre metodele folosite la această națională nu diferă cu nimic față de cele de acum foarte mulți ani.

Ion Marin a decis să le confiște telefoanele jucătorilor. Măsura a venit, așa cum a povestit Aurel Țicleanu la Prima Sport vineri seară, după ce s-a aflat că mai mulți dintre ei au stat pe telefoane aproape toată noaptea înaintea unui amical pierdut la scor mare. Și atunci s-a trecut la această măsură.

Dacă și în 2025 se apelează la așa ceva, înseamnă că România fotbalistică a rămas la nivelul strategiilor lui Halagian, Florin Marin și a celor care au oripilat generații întregi cu metodele lor meschine.

Printre aceștia, Ion Marin avea reputația unui antrenor mai calm, mai așezat, mai reflexiv. Numai că același Ion Marin încearcă să reverseze timpul și să întoarcă generația de azi la constrângerile generațiilor de atunci.

Îngrijorarea lui Ion Marin este de înțeles, metodele, mai greu.

Tuns, ras și cu tubul televizorului rece

Pe vremuri nu se confiscau telefoane mobile, fiindcă ele au apărut ceva mai târziu, dar Florin Halagian avea alte măsuri de forță. Se uita pe sub ușă, vedea că nu e televizorul stins și intra în camere. Verifica tubul televizoarelor. Dacă era cald, atunci jucătorii aveau amendă, înseamnă că îl stinseseră de curând.

Același Halagian nu accepta ca jucătorii să aibă părul mare. Unul dintre foștii să elevi povestește și azi, amuzat, dar și stânjenit, cum nu apucase să se tundă venind direct la reunire și urma masa de prânz, la care a căutat cu disperare un loc care să nu-l expună privirilor antrenorului.

Galerie foto (13 imagini)

+13 Foto

labels.photo-gallery

Urmele adânci ale comunismului

Aceste metode, la fel ca și cantonamentele fără sfârșit, erau normale atunci. Fiindcă în comunism și imediat după căderea lui, să impui, să restricționezi, să blochezi, să nu permiți, toate aceste lucruri erau rutină. Ele deveniseră normalitate și în sport și fotbal.

Tot atunci, corecțiile fizice, palmele după ceafă, chiar bătăile și înjurăturile pe care le primeau sportivii erau acceptate ca le ceva firesc. Unii, care au nostalgia acelor timpuri, susțin că și azi ar trebui procedat la fel.

Sportul nu e obligație de serviciu pentru nimeni. Azi nu mai trebuie raportate Partidului Unic rezultate mărețe ale echipelor naționale de fotbal. Unei generații U19 i se impun niște măsuri stupide, apoi vin unii și le validează susținând că ne-am calificat.

Jucătorii vor pleca însă ulterior la cluburi și mai ales de cei care sunt în Occident vor râde colegii lor de acolo când vor auzi cum sunt tratați la naționalele României. Asta în cazul în care se vor simți confortabil să povestească.

În fotbalul mare, jucătorii vin direct la meciuri, la cele de pe teren propriu. La noi, cantonamentul, cu mici excepții (Farul, FCSB), e sfânt. Controlul total a rămas o suferință de care România nu poate scăpa.

Exemplul lui Răzvan Lucescu

Peste tot antrenorii au probleme în raportul cu jucătorii, pe fondul uzului excesiv de tehnologie. Recent, Răzvan Lucescu povestea la podcastul realizat de Cătălin Striblea și de Radu Paraschivescu felul în care impactează telefonul mobil în viața unui fotbalist profesionist. Sportivul intră în antrenament direct de pe rețelele sociale, asta spunea antrenorul lui PAOK.

Efectul? Sportivii sunt derutați, destabilizați, puteți adăuga ce verb doriți, niciun termen nu va fi prea puternic față de efectul rețelelor în viața oamenilor. Iar când se termină meciul, jucătorii revin în același spațiu al Facebook, al TikTok sau al YouTube. 

Acesta este, așa cum au dezvăluit chiar creatorii acestor companii, un spațiu care vrea un singur lucru: să-ți folosească chimia creierului pentru a te ține cât mai mult acolo. Pentru asta, algoritmul nu te împinge la consumul de postări lucide, ci la consumul a ceea ce-ți stârnește emoții primare și, de multe ori, negative.

Lucescu a povestit cum jucătorii săi de la PAOK sunt, uneori, dărâmați de ceea ce întâlnesc pe rețelele sociale. De critici, de limbajul urii, de resentimente. Dar asta nu înseamnă că le ia telefoanele. 

Campania FRF de a proteja copiii

Recent, chiar FRF a lansat o campanie excelentă. Scopul ei este acela de a proteja copiii de presiunea și chiar agresiunea celor de la marginea terenului, indiferent că sunt părinți sau antrenori:

„FRF B.R.A.V.O. atrage atenția asupra comportamentelor nepotrivite manifestate la marginea terenurilor,  în special asupra evaluării copiilor prin jigniri. Astfel de atitudini, precum și conflictele cu antrenorii, reprezintă forme de abuz emoțional asupra tuturor participanților la antrenamente sau meciuri.

Etichetele și criticile dure pot lăsa urme adânci în sufletul copiilor, afectându-le încrederea pe termen lung sau chiar determinându-i să renunțe la sport”.

Campania e intitulată „nu îl lăsa să devină ce îi spui! Lasă-l să (se) joace” și acesta e un mesaj adresat părinților. 

Ei sunt astfel îndemnați să renunțe la expresiile care au făcut carieră în generațiile trecute: „Mă faci de râs”, „Bun de nimic”, „Vai de capu’ tău”, „N-ai habar”.

Să respectăm noi ceea ce solicităm altora

Alături de acestea, FRF a uitat să adauge „Dă, mă, telefonul încoace” și „laptopurile se confiscă”, caz în care s-ar fi ales cu o încălcare a campaniei chiar de către unul dintre angajații săi.

Să ne bucurăm că avem talent să fim între cele mai bune 4 naționale europene la categoria de vârstă de 18-19 ani.

Pasul următor e să respectăm și la loturile FRF ceea ce îi îndemnăm pe părinți să facă, atunci când își duc copiii la sport și visează, împreună, să ajungă cândva în tricoul „naționalei”.