Publicat:
19.06.2025, ora 15:51
Actualizat: 19.06.2025, ora 15:51
- Despre cum se intersectează mesajul îngrijorător al unei cărți cu Mondialul Cluburilor.
- Profitând de prilejul oferit de competiția inventată de Gianni Infantino, Donald Trump a ținut o lecție de dirigenție cu jucătorii lui Juventus. În final a ținut să se asigure că nu vor primi un transgender în rândurile lor.
Margaret Atwood nu urmărește Campionatul Mondial al Cluburilor. Gianni Infantino nu a citit nimic din ce a scris Margaret Atwood. La fel Donald Trump.
În concluzie, bărbații conduc cu 2-1. Bărbații conduc întotdeauna, asta trebuie să reținem.
Cartea
Să identificăm primul personaj, pe ceilalți doi îi știm. Margaret Atwood este o romancieră canadiană dublă câștigătoare a Booker Prize, autoare a celebrului roman „Povestea Slujitoarei”. O carte-avertisment, de o duritate extremă a mesajului, intrată în cultura populară și datorită serialului omonim. Cele 6 sezoane ale acestuia sunt de o calitate remarcabilă prin identificarea cu spiritul cărții și prin jocul scânteietor al actorilor.
Atwood a scris „Povestea slujitoarei” în 1985, adică fix în urmă cu 40 de ani, într-o vreme în care nimic nu anunța derapajul existențial al Americii. Trumpizarea. Ce (de)scria ea atunci părea doar proiecție deformată a realității, ceva ce numai literatura poate născoci.
Ofgianni și Ofdonald
Atwood zugrăvește în roman o societate autoproclamată teocratică, în care numele lui Dumnezeu era pe buzele tuturor (au intrat în cultura urbană replicile „Praise Be!” sau „Under His eye!”), dar nicăieri în suflete.
Galaadul (Gilead în film), statul care luase locul decadentelor State Unite, se lăuda cu puritatea aerului și a apei, și cu natalitatea în creștere. Nu-i așa că vă sună cunoscut? Așa-numitele ceremonii, niște violuri organizate în familie pe texte recitate de bărbatul casei din Vechiul Testament alcătuiau cotidianul vieții galadeene.
O lume în care drepturile civile fuseseră suspendate, iar minoritățile reduse la tăcere nu mai deranjau. Un univers stăpânit de o elită de bărbați (albi), comandanții, un loc în care femeile cele mai norocoase erau de profesie soții de comandanți, iar celelalte, după caz, menajere sau slujtoare-reproducătoare. Muieri, cum ar zice un politician român prizat de cam 49% dintre compatrioți.
Femeile respective o dată trimise la post în familie, preluau printr-o propoziție posesivă prenumele stăpânului. Dacă pe acesta îl chema Gianni, ea era Ofgianni. Dacă era Donald, Ofdonald. Cum ar veni pe românește a lu’ Gianni sau a lu’ Donald. Sau a lu’ Călin, a lu’ George.
Prefațând Cupa Mondială
America de astăzi nu este Gilead-ul lui Atwood, dar are germeni buni să devină. La Mondialul cluburilor, o competiție-mamut menită să arate lumii slabe cum se traduce MAGA prin fotbal, prefațând Cupa Mondială de anul viitor, vânătoarea de migranți ilegali sau legali este un sport care face concurență fotbalului.
Dacă nu ești alb, ești dubios și automat ți se cer actele. Lucrurile nu funcționează doar în zona stadioanelor, agenții antiimigrare nu discriminează.
Bunăoară, beneficiezi de acest exercițiu de igienă demografică și dacă ești alogen student la Harvard. Influenta publicație britanică „The Guardian” (care nu are faima unei publicații de stânga, așa-zis „neomarxiste”) îndeamnă la boicotarea Mondialului de anul viitor. La fel „Human Rights Watch”. Sunt inițiative binevenite, dar e prea puțin.
Trumpiștii și jdvanceiștii, personaje desprinse parcă din romanul coșmaresc al scriitoarei canadiene, nu se intimidează de niște activiști pentru drepturile omului. Sau de niște ziariști care ei înșiși se luptă să supraviețuiască profesional cu patronatele aservite puterii.
Infantino între Trump, Putin și Bin Salman. Grea misie!
La porțile stadioanelor care găzduiesc meciurile Mondialului Cluburilor agresivitatea agenților anti-imigrație este o constantă.
Ce credeți, a protestat în vreun fel președintele FIFA Gianni Infantino, prieten la cataramă cu Donald Trump? Pare o glumă întrebarea în condițiile în care șeful organismului de la Zurich este tovarăș cu toți dictatorii, de la Putin la Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite.
Infantino laudă competiția, permută spectatorii ca să nu se vadă goliciunea tribunelor și vorbește despre globalizarea fotbalului în casa celui care îi deportează și pe profesorii de la Yale University dacă au altă culoare a pielii decât cea stabilită ca normă de guvernanții actuali de la Washington.
Ce poate și ce nu poate o femeie
În America de azi lucrurile nu au atins oroarea descrisă de imaginația (clarviziunea?) scriitoarei. Nu încă, dar evoluează într-o direcție care dă fiori. La putere au ajuns autointitulații masculi alfa, care decid ce este bine pentru societate la un bourbon-whiskey și un trabuc.
Treptat, femeile beta își vor recăpăta rolul reproducător și menajer. Delirul lui Donald Trump în fața jucătorilor de la Juventus stă mărturie. Apoteoza a atins-o atunci când mister president i-a întrebat pe invitați:
„Poate o femeie să se alăture echipei voastre, băieți? Spuneți, ce părere aveți?”
Vlahovic, McKennie și ceilalți s-au uitat lung. Nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă că domnul președinte se referea la transgenderi.
Cu mâna!
Înțeleseseră foarte bine, în schimb, că dacă nu spun că iubesc America nu mai sunt doriți acolo, chiar dacă au acte în regulă. Bine ați venit la Mondialul Cluburilor! America vă așteaptă la Cupa Mondială din 2026, cu apă pură și energie vie!
Melanie, Serena Joy din carte, vă va privi matern de sub borurile misterioasei ei pălării, în timp ce comandantul călit în epice bătălii cu burgerii va da lovitura de începere a competiției. Cu mâna!
