Noua eră a tenisului - Recordul stabilit de marele învingător de la Turneul Campionilor 2022

Noua eră a tenisului - Recordul stabilit de marele învingător de la Turneul Campionilor 2022

Novak Djokovic a triumfat pentru a șasea oară la Turneul Campionilor (a egalat recordul lui Roger Federer), iar victoriile pe linie reușite la Torino i-au adus marelui campion din Serbia un premiu record pentru tenisul mondial.

Novak DjokovicFoto: Alessandro Di Marco / Zuma Press / Profimedia

Novak Djokovic, cel mai mare cec încasat vreodată în tenis

Nole a încheiat competiția din Pala Alpitour cu cinci victorii din tot atâtea posibile, iar acest lucru îi aduce sârbului cel mai mare premiu încasat vreodată în istoria tenisului.

Conform ESPN, Djokerul a plecat acasă cu un cec în valoare de $4.740.300 de dolari, cel mai mare primit până acum de vreun jucător (jucătoare) de tenis de câmp.

Precedentul record îi aparținea lui Ashleigh Barty (retrasă între timp din tenisul profesionist): $4.420.000 la Turneul Campioanelor din 2019, găzduit de Shenzhen.

După o perioadă scurtă în care din cauza pandemiei de Covid-19 premiile au fost reduse, tenisul mondial revine pe trendul ascendent atunci când vine vorba despre premii, iar cecul încasat de Nole la Torino stă mărturie în acest sens.

Conform ATP, Djokovic a adunat în acest sezon doar din premiile din tenis suma de $9.934.582, iar în întreaga carieră a ajuns la $164.691.308.

Drumul lui Novak Djokovic până la câștigarea Turneului Campionilor 2022

6-4, 7-6(4) vs Stefanos Tsitsipas

6-4, 6-1 vs Andrey Rublev

6-3, (5)6-7, 7-6(2) vs Daniil Medvedev

7-6(5), 7-6(6) vs Taylor Fritz

7-5, 6-3 vs Casper Ruud

Turneul Campionilor - Recorduri

• Cele mai multe titluri (la simplu): Roger Federer, Novak Djokovic (6)
• Cel mai în vârstă campion: Novak Djokovic, 35 de ani, în 2022
• Cel mai tânăr campion: John McEnroe, 19 ani, în 1978
• Cel mai bine clasat campion: Locul 1: Ilie Năstase (1973), Jimmy Connors (1977), Bjorn Borg (1979-80), John McEnroe (1984), Ivan Lendl (1985-87), Pete Sampras (1994, 1996-97), Lleyton Hewitt (2002), Roger Federer (2004, 2006-07), Novak Djokovic (2012, 2014-15) și Andy Murray (2016).
• Cel mai slab clasat campion: Locul 12: David Nalbandian, în 2005.
• Cele mai multe victorii: Roger Federer (59).

Top 10 ATP, la finalul sezonului 2022

1. Carlos Alcaraz 6.820 puncte

2. Rafael Nadal 6.020

3. Casper Ruud 5.820

4. Stefanos Tsitsipas 5.550

5. Novak Djokovic 4.820

6. Felix Auger-Aliassime 4.195

7. Daniil Medvedev 4.065

8. Andrey Rublev 3.930

9. Taylor Fritz 3.355

10. Hubert Hurkacz 2.905.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:26
Interes pentru Cordea Noi detalii privind posibila plecare a jucătorului de la CFR Cluj: „Sunt discuții”
Interes pentru Cordea Noi detalii privind posibila plecare a jucătorului de la CFR Cluj: „Sunt discuții”
00:07
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului
23:11
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”
23:45
AC Milan - Inter 3-1 Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina
AC Milan - Inter 3-1  Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
„Îl invidiezi pe Chivu?”  Întrebarea care l-a pus în dificultate pe  Ruben Amorim.  Răspunsul portughezului
Campionate
31.10
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Citește mai mult
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Diana Șucu, atac la Pancu?  Mesajul lung transmis după  declarațiile antrenorului  despre Andrei Șucu
Superliga

CFR Cluj, bună de plată  Doi jucători dați afară după intrarea în insolvență au obținut  despăgubiri de peste 100.000 de euro

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
Citește mai mult
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim