- Fostul tenismen american Steve Johnson (36 de ani, fost #39 ATP) este sceptic în privința capacității lui Novak Djokovic (#12 ATP) de a mai cuceri trofee importante.
- La 39 de ani, Nole a traversat în 2026 una dintre cele mai dificile perioade din carieră, pe fondul uzurii fizice.
Deși începutul de an a fost promițător, cu o finală la Australian Open și o semifinală la Wimbledon, corpul său a cedat în turneele din America de Nord.
Titlul obținut ulterior la Tokyo a fost doar o tresărire de moment, urmată de eliminări rapide la Shanghai, Basel și Paris. În urma acestor rezultate, Djokovic a ratat calificarea la Turneul Campionilor de la Torino și a părăsit top 10 mondial.
Steve Johnson: „Pentru mine e oficial: s-a terminat”
În cadrul podcastului „Nothing Major”, Steve Johnson s-a arătat convins că forma fizică și rezultatele recente marchează sfârșitul prezenței lui Djokovic în elita marilor competiții.
„Am fost foarte optimist în privința lui Novak Djokovic în ultimele șase săptămâni, când spunea: «Vreau să merg la Torino».
Credeam că va reuși. E Novak. De ce aș fi crezut altceva? Câștigă la Beijing, iar atunci te gândești că Novak e încă prezent.
După aceea, nu a fost o înfrângere uriașă la Shanghai (n.r. cu Hurkacz), a pierdut cu Struff (la Basel), a pierdut cu Rinky Hijikata (la Paris)”, a spus Johnson, potrivit puntodebreak.com.
Cred că pentru mine e oficial că Novak nu mai e pretendent la niciun turneu mare. S-a terminat. Niciodată nu îl poți exclude complet, dar încep să simt că nu va mai ajunge acolo. Steve Jonhson, fost tenismen
John Isner: „Corpul nu mai poate ține ritmul la 39 de ani, dar aș fi mai precaut”
John Isner (41 de ani, fost #8 ATP), care l-a întâlnit mai des pe teren pe Djokovic, a intervenit cu o perspectivă mai rezervată față de concluziile colegului său de podcast.
Isner consideră că oscilațiile de formă sunt firești la această vârstă, însă atrage atenția că sârbul nu trebuie subestimat înainte de Australian Open.
„Nu cred că e corect. Cred că la vârsta asta e greu să legi rezultate bune la rând. Asta am văzut în Asia. Corpul pur și simplu nu poate menține acel nivel la 39 de ani, nici măcar al lui Novak.
Pe parcursul unui singur turneu, unde ești concentrat 100% și ai multă adrenalină...
Nu e deloc o afirmație deplasată din partea ta, nici pe departe, dar aș prefera să fiu prudent, pentru că peste două luni va juca la Grand Slam-ul lui preferat din Australia”, a afirmat Isner.