OFICIAL Xavi pleacă de la Al Sadd: Va fi noul antrenor al Barcelonei

Clubul arab Al Sadd a publicat pe Twitter o poziție oficială prin care afirmă că îl lasă pe Xavi să plece la Barcelona în schimbul plății clauzei de eliberare.

Xavi Hernandez, noul antrenor al BarceloneiFoto: captura sport.es

Conducerea clubului din Arabia Saudită a anunțat pe Twitter că este de acord cu plecarea lui Xavi la Barcelona în schimbul plății clauzei de eliberare în valoare de cinci milioane de euro.

"Conducerea clubului este de acord cu mutarea lui Xavi la Barcelona după plata clauzei de eliberare stipulată în contract. Am fost de acord și cu cooperarea cu Barcelona pe viitor. Xavi este o parte importantă din istoria lui Al Sadd și îi urăm succes", a postat clubul pe Twitter.

Spaniolul avea contract cu clubul arab până în 2023.

Fostul căpitan al Barceloneişi-a stabilit deja staff-ulcu care va lucra la revenirea sa pe Camp Nou, compus din şapte membri, printre aceştia numărându-se fratele său Oscar Hernandez şi Sergio Alegre, care vor îndeplini rolul de antrenori secunzi.

Xavi urmează să-l înlocuiască pe Ronald Koeman, dat afară de FC Barcelona săptămâna trecută din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă. Interimar după demiterea lui Koeman este Sergi Barjuan.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele

23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”

22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”

22:13
„Nimeni nu te-ar fi iertat” Sorin Cârțu a subliniat importanța victoriei din Andorra: „Îți dai seama câte polemici ar fi fost”. Ce jucători a remarcat

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Citește mai mult

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10