Prima pe care o vor încasa jucătorii CFR-ului după calificarea în primăvara Conference League

Prima pe care o vor încasa jucătorii CFR-ului după calificarea în primăvara Conference League

CFR Cluj a obținut joi seară calificarea în șaisprezecimile UEFA Conference League (CFR Cluj 1-0 Ballkani), după ce a terminat grupa pe poziția a doua, la un punct în spatele turcilor de la Sivasspor.

Jucatorii celor de la CFR ClujFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ardelenii au reușit astfel o performanță importantă pentru fotbalul românesc, asta deși începuseră grupa timid, în Kosovo (1-1 cu Ballkani).

Cristi Balaj, președintele campioanei României, a vorbit pentru Fanatik despre recompensa pe care o va avea formația antrenată de Dan Petrescu după această performanță.

Jucătorii CFR-ului vor avea de împărțit 300 mii euro pentru calificarea în primăvara europeană

Cristi Balaj a fost încântat de prestația elevilor lui Dan Petrescu, care au obținut o calificare importantă pentru palmaresul campioanei României.

„Aseară, aveam impresia că indiferent câtă posesie ar fi avut Ballkani, nu ar fi reușit să înscrie. Ne-am închis atât de bine încât am avut o siguranță. Greșeli pot să apară, dar meciul de aseară a fost meciul în care Ballkani a avut cele mai puține ocazii.

Pentru luna septembrie, salariul s-a plătit cu câteva zile mai devreme. Prima de calificare este 300.000 de euro.” - a spus Cristi Balaj.

S-ar putea să te intereseze și:

Posibilele adversare pentru CFR Cluj în „primăvara” Conference League

Prima reacție a lui Dan Petrescu după ce CFR Cluj s-a calificat în „primăvara” Conference League

Câți bani primește CFR Cluj pentru calificarea în play-off-ul pentru optimile Conference League

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:54
Șoc! Hagi a schimbat toată echipa! România - Bosnia, LIVE de la ora 21:45, în etapa #2 din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11”
Șoc! Hagi a schimbat toată echipa! România - Bosnia, LIVE de la ora 21:45, în etapa #2 din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11”
17:03
Reîncep lucrările la stadionul Dinamo CNI a făcut anunțul mult așteptat de fanii „câinilor”
Reîncep lucrările la stadionul Dinamo CNI a făcut  anunțul mult așteptat de fanii „câinilor”
16:13
Cine transmite România - Bosnia Postul TV pe care se vede al doilea meci din Liga Națiunilor
Cine transmite  România - Bosnia Postul TV pe care se vede  al doilea meci din Liga Națiunilor
17:02
„Tocmai am fost informat” Pretinde că are informații despre sancțiunea pe care o va primi City: „Asta e tot!”
„Tocmai am fost informat” Pretinde că are informații despre sancțiunea pe care o va primi City: „Asta e tot!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Top stiri
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
B365
27.09
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
Citește mai mult
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră