Ana Bogdan s-a retras după doar 27 de minute la Trofeul Clarins

Ana Bogdan a avut parte de mult ghinion în primul meci al turneului „WTA 125” de la Paris. În meciul cu Varvara Gracheva (88 WTA) de la Trofeul Clarins, românca s-a retras în primul set din cauza unor probleme medicale.

Ana BogdanFoto: Steven Paston / PA Images / Profimedia

>> OPINIE Cum „s-a stins flacăra”, chiar după meciul carierei, pentru jucătorul care nu s-a speriat de Federer, Nadal și Djokovic

Ana Bogdan, forfait la Trofeul Clarins, după mai puțin de jumătate de oră

Favorită numărul șapte la Paris, Ana Bogdan a început ezitant meciul cu franțuzoaica Varvara Gracheva, care reușise două breakuri și conducea în primul set cu 4-0.

În gameul al cincilea, românca a acuzat probleme medicale și a fost nevoită să se retragă.

Varvara Gracheva o va întâlni în turul al doilea pe americanca Katie Volynets (109 WTA).

De știut:

• Prin prezența pe tabloul principal al turneului de la Paris, Ana Bogdan și-a asigurat un premiu în valoare de 1.092 de euro (va primi și un punct WTA).
• În calificări a jucat și Miriam Bulgaru (209 WTA), dar aceasta a fost învinsă de Elsa Jacquemot (158 WTA).
• România mai are două jucătoare pe tabloul principal: Simona Halep (duel cu McCartney Kessler) și Gabriela Ruse, venită din calificări (meci cu Lin Zhu).

Trofeul Clarins are loc în perioada 13-19 mai, face parte din categoria WTA 125, se joacă pe zgură (complexul Lagardère din Bois de Boulogne) și oferă premii totale în valoare de 115.000 de euro. Campioana en-titre este Diane Parry.

>> WTA Roma: Sorana Cîrstea, eliminată în optimi fără drept de apel de o finalistă de Grand Slam

>> Iga Swiatek, în sferturi la WTA Roma – Victorie în fața triplei câștigătoare de Grand Slam

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:18
Se schimbă orele meciurilor în Liga 1 LPF și deținătorul de drepturi au stabilit să programeze mai devreme partidele. De când se aplică decizia

16:33
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”

15:49
Cristian Geambașu De ce tace Rapid?
Cristian Geambașu De ce tace Rapid?
16:25
„Nu era capabil să facă asta” Erik Ten Hag, noi dezvăluiri despre conflictul cu Ronaldo. Ce le spunea Cristiano colegilor de la United

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
19.10
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult

Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365