VIDEO Portarul, penaltiul, reflectorul și cablul de alimentare salvator

Un portar a reuşit să doboare un reflector când a executat o lovitură de la 11 metri la un meci din Anglia. Tony Breeden, portarul echipei Nuneaton Borough, din liga a şaptea engleză, a decis să execute penaltiul primit de formaţia lui, în minutul 60 al meciului disputat, pe teren propriu, cu Stratford Town, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Golkeeper-ul a trimis cu putere balonul peste poartă, mingea nimerind unul dintre reflectoarele montate sub acoperişul peluzei. Acesta s-a desprins şi era să rănească spectatorii din tribună, dar din fericire a rămas agăţat în cablul de alimentare.

Totuşi, Nuneaton s-a impus în cele din urmă cu 2-0. Al doilea gol al gazdelor a fost înscris dintr-o altă lovitură de la 11 metri, executată însă de extrema Callum Powell.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Surpriză mare în primul 11  Mircea Lucescu l-a ales pe Drăguș ca număr 9, dar pregătește și o  alegere neașteptată
Nationala
17:43

Citește mai mult

Bani pentru stadionul Dinamo   Veste mare  pentru suflarea dinamovistă. Alte 3 arene, pe lista de priorități
Superliga
12:31

Săgeți către CFR Cluj   Mircea Lucescu,  deranjat de „cazul Louis Munteanu”: „Neprofesionist! Dezechilibrează jucătorul”
Nationala
14:00

LIVE  Sferturile de finală din Liga Națiunilor  se joacă acum » Luptă intensă și la barajele pentru promovare/retrogradare
Liga Națiunilor
18:16

„Bîrligea e cel mai clar 9” Mircea Lucescu l-a ignorat pe Louis Munteanu, dar tot are  3 variante  dintre care să aleagă un atacant
Nationala
14:27

Program Liga 1 Când se joacă derby-ul  Rapid - Dinamo  și celelalte meciuri din play-off/play-out, etapa #3
Superliga
14:51

Acuzații către Șiman   Zăvăleanu : „Cerere formulată cu rea-credință”. Fostul patron de la Sportul se apără: „Nu sunt inamicul lui Dinamo”
Superliga
10:21

„Un lider. A știut mereu să inspire”   Octavian Morariu,  ales în Comitetul Executiv al CIO. Primul român după 39 de ani!
Jocurile Olimpice
16:38