VIDEO Răzvan Marin rămâne în Serie A - Succes uriaș pentru echipa sa

Empoli și-a asigurat prezența în viitorul sezon de Serie A, după ce a reușit să se impună în ultima etapă în duelul cu AS Roma, scor 2-1.

h2: Empoli - AS Roma 2-1

Empoli a trăit periculos în ultima etapă a sezonului în Italia.

Formația unde evoluează și Răzvan Marin s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă, într-un meci disputat pe teren propriu în fața celor de la AS Roma.

Cu internaționalul român în primul 11, Empoli a deschis scorul în minutul 13 al partidei prin Matteo Cancellieri, iar oaspeții au reușit să egaleze 7 minute mai târziu prin Cristante. Golul acestuia nu a fost validat din cauza unui ofsaid.

Totuși, Roma a restabilit în cele din urmă egalitatea în prelungirile primei reprize. Venit liber de contract după despărțirea de Lyon, Aouar a punctat pentru echipa lui Daniele De Rossi, din pasa lui Angelino (min 45+1).

În a doua repriză, antrenorul gazdelor a făcut mai multe modificări, iar jcouo echipei a început să funcționeze mai bine, în ciuda faptului că Roma a avut în mare parte posesia.

Mai mult decât atât, în al treilea minut de prelungire, M'Baye Niang a declanșat sărbătoarea pe Stadio Carlo Castellani, cu golul de 2-1.

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Empoli și AS Roma:

h2: Serie A, rezultatele ultimei etape

Cagliari - Fiorentina 2-3

Genoa - Bologna 2-0

Juventus - Monza 2-0

AC Milan - Salernitana 3-3

Atalanta - Torino 3-0

Napoli - Lecce 0-0

Frosinone - Udinese 0-1

Empoli - AS Roma 2-1

Verona - Inter 2-2

Lazio - Sassuolo 1-1

De știut: Un singur meci va mai avea loc în Serie A. Pe 2 iunie, Atalanta și Fiorentina joacă restanța din etapa cu numărul 29.

h2: Serie A, clasament final (fără meciul dintre Atalanta și Fiorentina)

1. Inter 94p

2. AC Milan 75p

3. Juventus 71p

4. Atalanta 69p

5. Bologna 68p

6. AS Roma 63p

7. Lazio 61p

8. Fiorentina 57p

18. Frosinone 35p

19. Sassuolo 30p

20. Salernitana 17p.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:15
Pleacă de la Dinamo? Karamoko, declarație surprinzătoare după eșecul cu FC Argeș: „Voi explica tot”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
06.11

Citește mai mult

Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește
Special

Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!

Ciprian Ciucu a ajuns la episodul 2 din Trilogia Șantierelor la Șinele de Tramvai. Acum ne explică de ce nu vedem muncitori și de ce, pe anumite tronsoane, lucrările stagnează
B365
05.11