UTA Arad a obținut primul punct în Superliga României de la revenirea lui Laszlo Balint, la capătul unui meci disputat duminică pe stadionul „Francisc von Neuman”, contra celor de la FC Voluntari (1-1).
Formația antrenată de Liviu Ciobotariu a deschis rapid scorul prin Vitalie Damașcan (min 2), dar gazdele au restabilit egalitatea prin Claudiu Keșeru, la capătul unei acțiuni superbe a arădenilor (min 13).
Chemat în premieră la echipa națională de fotbal a României, Mihai Popa a fost eroul ilfovenilor în repriza a doua. Portarul în vârstă de 22 ani a avut mai multe intervenții decisive, care au menținut scorul intact pe tabela de marcaj.
UTA Arad - FC Voluntari 1-1, un egal care nu ajută pe nimeni
Rezultatul dintre UTA Arad și FC Voluntari este unul care nu ajută niciuna dintre cele două formații. Chiar dacă elevii lui Liviu Ciobotariu au avansat în clasament până pe locul 9 (21 puncte), rezultatul nu este deloc unul care să îi avantajeze, ținând cont de faptul că multe echipe speră să prindă play-off-ul.
Nici arădenii nu stau mai bine, care o depășesc pentru moment pe FC U Craiova 1948 și care au urcat pe locul 14 (17 puncte).
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre UTA Arad și FC Voluntari
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro